INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CMC 2025

VIDEO Gest rușinos al lui Vinicius la Mondialul Cluburilor: de-asta râde de el toată planeta!

Vinicius, simulând în meciul contra lui Al-Hilal de la Campionatul Mondial al Cluburilor. Foto: Imago +8   FOTO
Vinicius, simulând în meciul contra lui Al-Hilal de la Campionatul Mondial al Cluburilor. Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 20 iunie 2025 10:01 / Actualizat vineri, 20 iunie 2025 11:42

Vinicius Junior (24 de ani), extrema stângă a lui Real Madrid, a recurs la un gest rușinos în meciul cu Al Hilal, care s-a încheiat 1-1, în prima etapă a grupei H la Campionatul Mondial al Cluburilor.

Real Madrid și Al Hilal au oferit un adevărat spectacol fanilor, iar probabil cel mai bun meci de până acum al campionatului s-a încheiat la egalitate, după ce Bono a parat penalty-ul lui Federico Valverde în final (1-1).

„Am văzut că portarul stătea pe mijloc” » Lionel Messi își explică reușita de record, de la Mondialul Cluburilor
INTER MIAMI - PORTO
„Am văzut că portarul stătea pe mijloc” » Lionel Messi își explică reușita de record, de la Mondialul Cluburilor

VIDEO. Simularea lui Vincius din meciul cu Al-Hilal a devenit virală pe internet

Pe lângă fotbalul de calitate, atenția a fost atrasă și de o fază a lui Vinicius Junior, care a stârnit reacții pe rețelele sociale. Fanii au făcut din simularea brazilianului subiect de glume.

În timpul meciului, brazilianul a încercat în mod rușinos să obțină un fault pentru echipa sa. Deși nu a existat niciun contact cu adversarul, brazilianul s-a prăbușit pe gazon, chiar dacă cele două camere video au arătat că Kalidou Koulibaly nici nu l-a atins.

Una dintre camere era fixată pe pieptul arbitrului. Oficialul partidei a văzut perfect faza și i-a acordat atacantului cartonașul galben pentru simulare evidentă.

Jurnaliștii de la sportal.blic.rs consideră că astfel de gesturi nu sunt necesare pentru Vinicius, a cărui reputație este deja sub semnul întrebării, din cauza certurilor constante cu suporterii.

Gest rușinos al lui Vinicius la Mondialul Cluburilor: de-asta râde de el toată planeta!
Momentul în care Vincius a simulat în meciul cu Al-Hilal. Foto: Imago

Real Madrid a deschis scorul prin Gonzalo Garcia. Spaniolii au plecat pe contraatac, Rodrygo a centrat în fața porții, iar Garcia a înscris cu un șut peste Bounou.

Avantajul nu a ținut prea mult, Al-Hilal a primit penalty după ce Asencio l-a ținut pe Leonardo. Ruben Neves a înscris de la 11 metri fără emoții.

Real Madrid a avut șansa de a câștiga meciul contra saudiților, după ce a obținut un penalty în prelungiri. Execuția de la punctul cu var a lui Federico Valverde a fost previzibilă, fiind parată de portarul lui Al-Hilal, Bono.

VIDEO. Rezumat: Real Madrid - Al Hilal 1-1

Citește și:
Nick Kyrgios, depistat pozitiv la cocaină: „Am făcut o greșeală uriașă. Vreau să aflați de la mine”
Tenis
Nick Kyrgios, depistat pozitiv la cocaină: „Am făcut o greșeală uriașă. Vreau să aflați de la mine”
Rodri, la despărțirea de City: „Pep, îți pot spune acum: nu am putut suporta toate acele tactici în mintea mea!”
Campionate
Rodri, la despărțirea de City: „Pep, îți pot spune acum: nu am putut suporta toate acele tactici în mintea mea!”
Cristi Tănase s-a îndrăgostit: „Îmi place așa mult că aș juca de două ori pe zi! E foarte greu, nu e pentru oricine”
Campionate
Cristi Tănase s-a îndrăgostit: „Îmi place așa mult că aș juca de două ori pe zi! E foarte greu, nu e pentru oricine”
„Gigi, chiar ai mai luat o țeapă!” » Verdict nemilos la FCSB
Superliga
„Gigi, chiar ai mai luat o țeapă!” » Verdict nemilos la FCSB
EXCLUSIV Mesaj Jumbo către România după scăderea afacerilor
Profit.ro
EXCLUSIV Mesaj Jumbo către România după scăderea afacerilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Rusoaica Maria Sharapova, imagini needitate din vacanță! A ales destinația favorită a românilor

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (2)
patratel2019
patratel2019  •  20 Iunie 2025, 16:19

Mi-e cel mai mult mi-a plăcut simularea lui de la “Balonul de aur”!

mr90
mr90  •  20 Iunie 2025, 12:35

Il urmeaza pe celalalt saltimbanc, tot brazilian ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează