INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BILBAO - REAL MADRID

Incorigibilul Vinicius! Din nou probleme cu fanii

Vinicius îl îmbrățișează pe Xabi Alonso la ieșirea de pe teren / Foto: Imago
Vinicius îl îmbrățișează pe Xabi Alonso la ieșirea de pe teren / Foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 04 decembrie 2025 08:23 / Actualizat joi, 04 decembrie 2025 09:54

Vinicius jr n-a reușit să înscrie în Athletic Bilbao - Real Madrid (0-3), dar a ieșit în evidență printr-un conflict cu fanii basci.

Aproape că a devenit ceva obișnuit în deplasările lui Real Madrid. Cumva, la un moment dat, Vinicius junior intră în conflict cu fanii adverși. La Bilbao, miercuri seară, a bifat din nou un asemenea moment.

Vinicius jr le-a arătat 3 degete spectatorilor care-l huiduiau

Tensiunile au apărut după ce Vini a făcut o greșeală. În loc să înceapă un contraatac, a trimis mingea înapoi, iar aceasta a ieșit în corner pentru Athletic. Brazilianul nu a fost de acord cu decizia arbitrului asistent și a vociferat, moment în care publicul a început să-l fluiere.

Replica lui Vini? A zâmbit și a început să ridice, unul după altul, trei degete. O trimitere la scorul înscris în acel moment pe tabelă. Nu este prima dată când Vini răspunde publicului cu un gest atunci când se vede huiduit. Fanilor din Girona le-a răspuns ridicând două degete și apoi arătând în jos.

Vinicius jr, o singură ocazie în 78 de minute

La fotbal, în schimb, „Vini” n-a prea avut reacție. În prima repriză a avut o ocazie bună, când a scăpat singur cu portarul Unai Simon. Dar a tras prost. Și cam atât. Brazilianul s-a mai ales cu o porție de huiduieli și-n minutul 78, când antrenorul Xabi Alonso l-a înlocuit. Dar nu și-a mai bătut capul să le răspundă spectatorilor.

„S-a îndreptat agale spre marginea terenului, i-a salutat pe coechipierii pe care i-a întâlnit pe parcurs, i-a dat mâna lui Brahim, înlocuitorul său, și l-a îmbrățișat pe Xabi înainte de a se îndrepta spre bancă”, a notat cotidianul Marca.

A îngropat Vinicius „securea războiului” cu Xabi Alonso?

Faptul că l-a îmbrățișat pe antrenor este remarcabil, întrucât cei doi au avut o relație tensionată în acest sezon. În El Clasico, atunci când s-a văzut înlocuit, brazilianul a vociferat în văzul unui întreg stadion și a ieșit fără să dea mâna pe Xabi.

Apoi și-a cerut scuze de la toată lumea, mai puțin de la antrenor. Iar presa a scris recent că refuză să-și prelungească acordul cu Real, scadent în vara lui 2027, atâta vreme cât pe bancă se află Alonso!

Citește și:
Din studioul de Mondial de la Antena 1, direct pe plajă: „Cred că merit, să îmi dea pașaportul!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Din studioul de Mondial de la Antena 1, direct pe plajă: „Cred că merit, să îmi dea pașaportul!”
David Popovici, după cel mai bun timp al carierei la 50 de metri: „Cu prietenul meu brazilian mă văd mâine, la sută”
Altele
David Popovici, după cel mai bun timp al carierei la 50 de metri: „Cu prietenul meu brazilian mă văd mâine, la sută”
Gigi Becali se simte trădat de Florin Tănase: „Nu mă așteptam la așa ceva! Nici «la mulți ani» nu mi-a zis”
Superliga
Gigi Becali se simte trădat de Florin Tănase: „Nu mă așteptam la așa ceva! Nici «la mulți ani» nu mi-a zis”
Elizabeth Omoregie s-a îmbrăcat în tricoul naționalei favorite de la Mondial! O are alături pe iubita handbalistă
Handbal
Elizabeth Omoregie s-a îmbrăcat în tricoul naționalei favorite de la Mondial! O are alături pe iubita handbalistă
Crește vârsta de pensionare în România, pentru femei. Modificările se vor aplica până în 2035
Profit.ro
Crește vârsta de pensionare în România, pentru femei. Modificările se vor aplica până în 2035
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cristiano Ronaldo tocmai a stabilit recordul pe care Messi nu i-l poate lua » Cel puțin nu în 2026!

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează