INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

West Ham a câştigat licitaţia pentru folosirea Stadionului Olimpic din Londra

Articol de GSP - Publicat vineri, 11 februarie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 11 februarie 2011 16:09

Societatea care administrează Stadionul Olimpic din Londra a decis astăzi ca arena din capitala Marii Britanii să devină stadionul "de casă" al grupării West Ham United, după terminarea Jocurilor Olimpice din 2012. West Ham United s-a aflat în concurenţă cu o altă grupare londoneză, Tottenham Hotspur.

Arena ce va găzdui festivităţile de deschidere şi de închidere a Jocurilor Olimpice, precum şi concursul de atletism, reprezintă un proiect îndrăzneţ care a costat peste 537 de milioane de lire sterline (aproximativ 640 de milioane de euro).

Stadionul este compus din două părţi: o parte permanentă, săpată în sol, ce reprezintă o arenă de 25.000 de spectactori şi o altă parte, supraterană, cu caracter provizoriu, reprezentând tribune cu o capacitate de 55.000 de locuri, realizate pe o structură metalică. Proiectanţii au gândit întregul ansamblu astfel încât porţiunea provizorie să poată fi dezasamblată după încheierea competiţiei, rămânând numai arena propiu-zisă, de 25.000 de spectactori.

Citește și:
Excavatoarele au revenit în Ștefan cel Mare! S-au reluat lucrările la Stadionul Dinamo: toate imaginile » Când va fi gata noua arenă
Special

Gheorghe Hagi, izolat și îngândurat » Imaginile surprinse de fotoreporterul GSP la antrenamentul oficial înainte de Polonia - România
Nationala

Haos total la Craiova: antrenorii de la Academie s-au luat la bătaie în fața jucătorilor! + ”Nu e prima agresiune! Interlopii sunt chiar în club!”
Superliga

Noua Dacia a fost surprinsă pe străzile din București! Ultimele imagini cu modelul
Auto

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere

Comentarii (2)
raduandrei123
raduandrei123  •  11 Februarie 2011, 16:37

...porn kings Gold si Sullivan au "reusit" o super afacere...ne mutam pe un stadion ca si chiriasi si vindem casa noastra pt a se construi apartamente. COME ON YOU IRONS!

marioxxl
marioxxl  •  11 Februarie 2011, 16:30

din cate am vazut pe canalele englezesti de televiziune,fanii lu' west ham nu sunt prea incantati de ideea de a se muta pe alt stadion...plus ca tribunele sunt despartite de gazon de pista de atletism,ceva inedit pentru un stadion de fotbal din anglia

Vezi toate comentariile (2)
Comentează