INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA

Ruptură totală la Barcelona » Xavi, pus într-o situație jenantă la conferință: „A spus Deco așa ceva?!” + A urmat o replică devastatoare

Xavi Hernandez, tot mai singur la Barcelona (foto: Guliver/Getty Images)
Xavi Hernandez, tot mai singur la Barcelona (foto: Guliver/Getty Images)

Articol de - Publicat luni, 12 februarie 2024 14:29 / Actualizat luni, 12 februarie 2024 16:37

Antrenorul Xavi Hernandez a fost surprins să afle ce a declarat directorul sportiv al Barcelonei, Deco, în presa portugheză.

Xavi Hernandez n-a avut niciodată o relație cordială cu Deco. Mai ales de când președintele Joan Laporta l-a instalat pe fostul său coechipier în funcția de director sportiv al Barcelonei.

Chiricheș rămâne la FCSB, dar schimbă funcția! Gigi Becali anunță: „Va fi antrenor”
FCSB
Chiricheș rămâne la FCSB, dar schimbă funcția! Gigi Becali anunță: „Va fi antrenor”

Iar mai nou, de când Xavi și-a anunțat plecarea de pe bancă, la finele sezonului, fricțiunile dintre cei doi s-au înmulțit. Iar Deco și-a permis deunăzi chiar o afirmație care l-a surprins și l-a deranjat evident pe antrenorul catalan.

Xavi a fost șocat să audă ce a spus Deco în presa din Portugalia

Duminică seară, în conferința de presă ce a urmat meciului cu Granada (3-3), un jurnalist i-a relatat lui Xavi ceea ce Deco tocmai declarase în presa portugheză. Anume că „Barcelona are nevoie de o schimbare profundă și că metoda de antrenament este învechită”.

Xavi a rămas fără cuvinte, pentru câteva secunde, ca și cum nu-i venea să creadă ce aude. Apoi a răspuns, evident șocat: „Dar... a spus Deco asta...? Nu este ceea ce îmi comunică. Crede în ADN-ul Barcei. A mai jucat aici. Nu asta îmi comunică mie...

Presupun că Deco nu crede asta și trebuie să fie o neînțelegere. Pentru că ceea ce trebuie schimbat, și urgent pentru că este greșit, este modelul de management, nu modelul de joc. Avem un model de joc care ne definește și care continuă să triumfe în afara clubului nostru! Putem pierde meciuri, chiar titluri, dar vă rog, să ne apărăm toate caracteristicile care ne fac diferiți și care ne fac cel mai bun club din lume”.

Deco: „Președintele este de acord cu mine”

Analiza lui Deco, într-un interviu acordat revistei portugheze „Nascer do Sol”, sună chiar mai dur. „Noua direcție este fundamentală și președintele e de acord cu mine în acest sens.

Este nevoie de o schimbare profundă. Actuala metodă de pregătire este epuizată", a afirmat el.

Deco vrea un antrenor la Barcelona care să se rupă definitiv de trecut

Mai mult, oficialul catalan a vorbit și despre cum ar trebui să arate succesorul lui Xavi pe bancă: „Trebuie să descoperim pe cineva care se va rupe de trecut odată pentru totdeauna și se va îndrepta către o nouă paradigmă”.

Totodată, a lansat și un avertisment pentru viitorul tehnician: "Avem o problemă financiară serioasă și acesta a fost unul dintre motivele pentru care m-au angajat. Nu avem bani pentru investițiile de milioane de dolari pe care alte cluburi le fac. În acest moment nu ni le putem permite".

Match Quiz Manchester City - Chelsea

Ești expert în Premier League? Plasează gratuit predicțiile tale pe meciul Manchester City - Chelsea și ia-ne premiile!

VIDEO. Carlo Ancelotti, reacție după ce Xavi a anunțat că pleacă de la Barcelona la finalul sezonului

Mai puteți citi:

Incredibil! Rapid împrumută un jucător la UTA, acolo unde Rednic l-a atacat: „E un copil fără minte, pe care Bergodi nici nu l-a vrut”

Universitatea Craiova, transfer urgent în ultima zi de mercato! Ofertă pentru un golgheter din Europa

Descoperirea de ultimă oră făcută de americani: Simona Halep, aproape de lovitura de grație

Ronaldo s-a fotografiat cu fiul cel mare în sala de forță, dar un detaliu inedit i-a „blocat” pe toți: „Probabil fiica lui a exersat pe el”


Comentarii (3)
befree
befree  •  12 Februarie 2024, 21:30

Ce argumente o fi avand Xavi sa spună ca Barca este cel mai mare club din lume?

Tep45pg
Tep45pg  •  12 Februarie 2024, 19:11

Ce fumeaza astia de se cred cel mai mare club din lume?

mihairatiu
mihairatiu  •  12 Februarie 2024, 17:19

Unde-i replica devastatoare, "jurnaliștilor"?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează