Articol de Tudor Belivacă - Publicat vineri, 12 septembrie 2025 10:48 / Actualizat vineri, 12 septembrie 2025 16:55
Yoane Wissa, noul atacant transferat la Newcastle pentru aproape 60 de milioane de euro, a suferit o adevărată dramă înainte de a ajunge în fotbalul englez: fotbalistul a fost atacat de o femeie și stropit cu acid, chiar la ușa casei sale.
Evenimentul a avut loc în anul 2021, când jucat la Lorient, cu puțin timp înainte de a face pasul către fotbalul englez la Brentford. Atacantul care a semnat cu Newcastle a povestit cum a fost afectat de eveniment.
Povestea tragică a lui Yoane Wissa: fotbalistul a fost atacat cu acid în ușa casei sale

Era vara anului 2021, iar Wissa purta pe atunci tricoul lui Lorient, după ce cu doar doi ani înainte evoluase pentru modesta echipă Chambly, în fața a doar 3.000 de spectatori. În acea zi, o femeie a bătut la ușa casei sale, cerând un autograf. Când a deschis ușa, Wissa a fost stropit cu acid, iar femeia a încercat să îi răpească fiica.
„Am deschis ușa și ceva mi-a fost aruncat pe față. Am țipat și nu puteam să respir. Soția mea a chemat ambulanța și mi-au spus să merg la duș și să-mi clătesc ochii. La spital mi-au spus că ochii îmi erau arși. Cineva trebuia să vină să-i clătească în fiecare oră. A fost un coșmar”, a transmis Yoane Wissa, conform sportal.blic.rs.
Femeia care l-a atacat a încercat să-i răpească copilul. În cele din urmă, atacatoarea a fost condamnată la 18 ani de închisoare, dar trauma a rămas.
Yoane Wissa a povestit trauma: „A durat șase luni până mi-a revenit vederea. Intru în panică la orice zgomot. Nu mai dorm singur”
Yoane Wissa a suferit operații la ambii ochi, iar medicii i-au spus că va trebui să folosească picături pentru ochi tot restul vieții.
„De atunci, intru în panică de fiecare dată când aud un zgomot. Singurul lucru care mă liniștește este să știu că copiii mei sunt în siguranță. Ambii ochi mi-au fost operați și doctorul mi-a spus că va trebui să folosesc picături pentru ochi tot restul vieții. A durat șase luni până mi-a revenit vederea. Dacă nu mi s-ar fi acordat ajutor imediat, consecințele ar fi fost mult mai grave.”
De atunci am devenit mai retras. Nu mai suport să fiu înconjurat de oameni pe care nu-i cunosc. Nu mai arăt atâta afecțiune ca înainte. Când merg, mă uit instinctiv în spate. Noaptea nu mai pot dormi dacă sunt singur. Copiii mă întreabă adesea ce mi s-a întâmplat cu fața, dar sunt încă prea mici ca să le spun ce s-a întâmplat. Mi s-a oferit să fac o operație plastică, dar toate acestea fac parte din istoria mea personală. Soția mea și cu mine a trebuit să mergem la psiholog, iar ea a suferit de depresie. Nu știi niciodată ce-ți rezervă soarta”, a transmis Yoane Wissa, conform sursei citate.
Newcastle l-a achiziționat pentru aproape 60 de milioane de euro pentru a-l suplini pe Alexander Isak
Transferul său la Brentford a fost amânat din cauza atacului, dar când a început în sfârșit să joace, devenit unul dintre cei mai periculoși atacanți din Premier League. În 149 de meciuri a înregistrat 49 de goluri și 13 pase decisive. Cu toate acestea, despărțirea de Brentford nu a fost una pașnică. Wissa a forțat o mutare la Newcastle în această vară, la fel cum a făcut Alexander Isak când a trecut la Liverpool.
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu