FOTO O fană din Argentina nu mai poate pleca din Qatar, după Campionatul Mondial: „Asta aștept acum”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 04 ianuarie 2023 09:49 / Actualizat miercuri, 04 ianuarie 2023 13:25

Melisa Contreras a fost printre miile de fani argentinieni care au fost prezenți la Campionatul Mondial. Dar acum nu mai poate pleca din Doha.

În vârstă de 33 de ani, aceasta se află în Doha din 14 noiembrie și de atunci are probleme. 

Dansatoare de profesie, Melisa spune că trăiește în condiții complicate, așteptând să facă rost de bani pentru a reveni în Italia, acolo unde dorește să se stabilească.

O fană a Argentinei a rămas în Doha după Campionatul Mondial 

„Prima dată am fost în Italia. Am căutat un certificat de naștere al unei străbunici, dar nu l-am găsit”, spune Melisa, care ulterior nu s-a întors în Buenos Aires. „Am fost în Franța, Grecia, Spania, Germania, Turcia și Țările de Jos. Am dormit în casele unor cunoștințe și mâncam puțin”, a adăugat Melisa.

+6 FOTO

 Aceasta a povestit cum a ajuns în Qatar, chiar înainte de startul Campionatului Mondial. 

„Cum să nu profit de oportunitatea de a merge în Doha? Era ultimul Mondial al lui Messi. Am fost unul dintre primii argentinieni care a ajuns în Qatar. Am primit viza pe 14 noiembrie și tot atunci am luat avionul. În Franța și Italia am lucrat pe străzi. 

Plănuiam să fac asta și în Doha, dar în Turcia mi-au furat valiza în care avem totul. Am rămas fără cele necesare pentru a dansa. Un prieten mi-a dat un bilet pentru Argentina - Mexic. Ulterior, cineva mi-a vândut un bilet pentru Argentina - Polonia”

După finală, Melisa a fost anunțată că trebuie să se mute. 

„Nu avem unde să mai dorm. Un fan m-a văzut plângând și mi-a oferit adăpost pentru câteva zile. 

Acum aștept să scadă prețurile pentru a putea să mă întorc în Italia și să termin cu actele pentru a obține cetățenia. Îmi e dor de Buenos Aires, dar nu îmi convine să mă întorc acolo”, a adăugat Melisa. 

Citește și:

Lionel Messi, acord verbal pentru noul contract: „Planul e clar”

Citește și:
Noul atacant al Rapidului a ajuns la București! Pancu e încântat: „Foarte bun, o să vezi!”
Superliga
Noul atacant al Rapidului a ajuns la București! Pancu e încântat: „Foarte bun, o să vezi!”
Plecat FULGERĂTOR de la Craiova, dezvăluie totul: „Bă, mai bine mă opresc! Vă spun de ce”
Superliga
Plecat FULGERĂTOR de la Craiova, dezvăluie totul: „Bă, mai bine mă opresc! Vă spun de ce”
Ideea aiuritoare anunțată de Gigi Becali: „Dacă e așa, îi pun să filmeze și opresc eu, prin telefon”
Superliga
Ideea aiuritoare anunțată de Gigi Becali: „Dacă e așa, îi pun să filmeze și opresc eu, prin telefon”
„Jucăriile mele” » Cristiano Ronaldo și-a prezentat bolizii de 25 de milioane de euro
Stiri extrasport
„Jucăriile mele” » Cristiano Ronaldo și-a prezentat bolizii de 25 de milioane de euro
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Profit.ro
Carrefour vinde magazinele către proprietarul spitalului Memorial din București, în Turcia. Cel mai mare lanț turc de magazine alimentare împrumută 250 milioane de dolari pentru achiziție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (3)
mehigh_ms
mehigh_ms  •  05 Ianuarie 2023, 04:20

asta e stire din sport? mama *** de spiruharet

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

kordell
kordell  •  04 Ianuarie 2023, 14:59
Postat de brujo pe 04 Ianuarie 2023, 13:38

Asa-i ca voi va respectati cititorii si sportul, in general ?

La greu !

brujo
brujo  •  04 Ianuarie 2023, 13:38

Asa-i ca voi va respectati cititorii si sportul, in general ?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează