PORTRET Așa tată, așa fiu! Fotbalistul care o să-i facă zile grele lui Gică Hagi în toamnă

Anthony Elanga, un fotbalist ofensiv care ne va da fiori în toamnă
Anthony Elanga, un fotbalist ofensiv care ne va da fiori în toamnă

Articol de - Publicat joi, 25 iunie 2026 10:49 / Actualizat joi, 25 iunie 2026 12:40

Anthony Elanga, 24 de ani, extrema Suediei și a lui Newcastle United, ar putea fi titular contra Japoniei (vineri, ora 02:00) după golul marcat cu Olanda (1-5). Fotbalistul, al cărui tată, Joseph, a jucat și el la Mondialul din 1998, va fi unul dintre adversarii tricolorilor în grupa din Liga Națiunilor

Și românii sunt cu ochii pe Mondialul american. Nu jucăm, dar, în afara favoriților personali, privim spre viitor, spre meciurile din Liga Națiunilor. Gică Hagi își începe al doilea mandat la națională cu partide tari în această competiție. Și va începe cu Suedia, pe 25 septembrie, în deplasare. În grupă mai sunt și Bosnia, de asemenea la turneul final, și Polonia.

Cu ochii ațintiți spre Anthony Elanga

Așa tată, așa fiu! Fotbalistul care o să-i facă zile grele lui Gică Hagi în toamnă
Anthony Elanga. Foto: Imago Images

Suedia va întâlni Japonia în ultima etapă din faza grupelor, vineri dimineață la ora 02:00, are deja 3 puncte în grupă, victorie cu Tunisia (5-1) și eșec cu Olanda (1-5), păstrând șanse foarte mari să ajungă în 16-imi.

Nordicii ar putea produce mai multe modificări în formula de start cu niponii, iar printre cei ce sunt așteptați să înceapă din primul minut se numără și Anthony Elanga. Fotbalistul lateral de 24 de ani, cel pentru care Newcastle United a plătit 62 de milioane de euro anul trecut celor de la Nottingham Forrest, a înscris în poarta batavilor. Un fotbalist în ascensiune, care, cu siguranță, ne va face zile grele în dubla din toamnă.

A jucat un minut cu Tunisia, 35 de minute cu Olanda, urmează să primească mai multe minute cu asiaticii.

7goluri în 32 de selecții a adunat Elanga pentru Suedia

Lista celor 14 tată/fiu care au jucat la cel puțin un turneu final de Campionat Mondial

Anthony face parte din grupul celor 14 fotbaliști menționați de FIFA ca fiind fiii unor tați care au jucat, la rândul lor, la un turneu final de Campionat Mondial. „Juniorii” sunt prezenți (și) la World Cup 2026. Iar "echipa" este impresionantă, iată dovada:

+9 FOTO

  • Pablo Paz / Nico Paz (Argentina)

  • Alf-Inge Haaland / Erling Haaland (Norvegia)

  • Lee Eulyong / Lee Taeseok (Coreea de Sud)

  • Joseph Elanga / Anthony Elanga (Camerun / Suedia)

  • Zinedine Zidane - Luca Zidane (Franța / Algeria)

  • Claudio Reyna - Giovanni Reyna (SUA)

  • Bryan Gunn / Angus Gunn (Scoția)

  • Diego Simeone / Giuliano Simeone (Argentina)

  • Patrick Kluivert / Justin Kluivert (Olanda)

  • Gregg Berhalter / Sebastian Berhalter (SUA)

  • Gøran Sørloth / Alexander Sørloth (Norvegia)

  • Sergio Conceicao / Francisco Conceicao (Portugalia)

  • Erik Thorstvedt / Kristian Thorstvedt (Norvegia)

  • Lilian Thuram / Marcus Thuram (Franța).

Tatăl lui Anthony, Joseph, a reprezentat Camerunul la Coupe du Monde 1998, fost fundaș lateral, apoi a ajuns în Suedia, la Malmo FF. Anthony s-a născut în țara scandinavă și a dorit să reprezinte Blåguld.

A început fotbalul la Elfsborg și Malmo FF, după care, la 11 ani, s-a mutat cu toată familia în Anglia. A fost monitorizat de ambele grupări din Manchester, dar a început la United la 12 ani.

A jucat pentru "diavoli" la toate formațiile, inclusiv la cea mare, până când a fost vândut la Nottingham Forrest pentru 23 de milioane de euro. După alți doi ani a ajuns la Newcastle United pentru 62 de milioane de euro!

49de meciuri, 3 goluri și 2 assist-uri a adunat Elanga pentru Newcastle în primul sezon

Anthony Elanga, un pătimaș al pregătirii fizice

Anthony Elanga este un împătimit al pregătirii fizice. De la o vârstă fragedă și-a angajat propriul antrenor personal și petrece mult timp în sala de forță, în afara orelor de program de la echipele de club. Și-a construit o masă musculară impresionantă.

Apoi, încă de când era junior, antrenamentul său a implicat utilizarea crioterapiei și a avut ca obiective specifice îmbunătățirea ritmului său exploziv și creșterea înălțimii de săritură. Acum, este un fotbalist de top.

Citește și:
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Superliga
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Superliga
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
EURO 2028
Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Altele
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (3)
bibishor
bibishor  •  25 Iunie 2026, 11:27

Suedez neaoș, ce să mai...

Tifi
Tifi  •  25 Iunie 2026, 11:22

Cu mii de scuze, dar cred că lista nu se limitează la 14 nume. La o primă incursiune în memorie i-aș enumera pe Cesare și Paolo Maldini, dar mai ales pe Culae și Ionuț Lupescu.

Tamango1984
Tamango1984  •  25 Iunie 2026, 11:18

Gregg Berhalter, nu Belhalter.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează