Antena 1 a spulberat concurența: audiențele la deschiderea Campionatului Mondial

Cadru de la ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial // foto: Imago Images
Cadru de la ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial // foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 12 iunie 2026 11:57 / Actualizat vineri, 12 iunie 2026 16:14

Antena 1 anunță că a fost „lider absolut de audiență în România” în seara în care a transmis deschiderea Campionatului Mondial de Fotbal, atât în studioul de prefață, cât și pe durata ceremoniei de deschidere și în timpul meciului efectiv.

Campionatul Mondial de Fotbal, ediția 2026, a început seara trecută, odată cu meciul Mexic - Africa de Sud, scor 2-0.

Duelul a început la ora 22:00 și s-a terminat după miezul nopții. El a fost prefațat de o ceremonie de deschidere, prima dintre cele 3 organizate, câte una în fiecare dintre țările gazdă (Mexic, SUA și Canada).

Antena 1, „lider absolut de audiență” cu deschiderea Campionatului Mondial de fotbal

Pe durata serii, Antena 1 anunță că a fost „lider absolut de audiență, atât cu primul meci, Mexic – Africa de Sud, cât și cu toate programele speciale” dedicate competiției.

1.367.000 de telespectatoris-au uitat la Mexic - Africa de Sud, în direct pe Antena 1, la nivel național. Pe locul 2 s-a clasat ProTV (583.000 telespectatori)

Deschiderea turneului a avut o creștere de 47% a audienței față de cea de la precedenta ediție, Qatar 2022, și cu 61% față de începutul turneului din 2018, desfășurat în Rusia.

În urmă cu 4 ani, meciul de deschidere, Qatar - Ecuador, s-a jucat la 18:00, ora României. În urmă cu 8 ani, meciul de deschidere a fost Rusia - Arabia Saudită și s-a jucat tot de la 18:00.

39,9% din publicul comercial cu televizorul pornit s-a uitat la meci

În ceea ce privește meciul în sine, Antena transmite că pe durata acestuia, intervalul 22:00 - 00:04, a avut 8.7 puncte de rating și 39,9% cotă de piață la nivelul publicului comercial, adică telespectatorii cu vârste între 21 și 54 de ani.

  • Punctele de rating reprezintă procentul de oameni care se uită la un anumit post dintre toți cei care au televizor (indiferent dacă pornit sau oprit).

  • Cota de piață arată procentul de urmăritori dintre cei care aveau televizorul pornit în intervalul aferent. Practic, 39,9% din publicul comercial (21-54 ani) care avea televizorul pornit seara trecută se uita la meci.

Următoarea televiziune ca audiență a fost PRO TV, 3.7 puncte de rating și 17,1% cotă de piață. La acea oră, PRO TV a transmis filmul „Curierul”, iar începând cu ora 23:30 buletinul de știri.

Antena 1 a fost lider de audiență și „la nivelul întregii țări”, cu 7.9 puncte de rating și 29,2% cotă de piață. PRO TV a fost la 3.4 puncte, respectiv 12,5% cota.

Și studioul Antena și ceremonia premergătoare partidei au condus audiența, cu 6.4 puncte de rating și 26,8% cotă de piață în intervalul 20:29 - 22:01, în care PRO TV a fost la 5.3 puncte și 22,4% cotă de piață.

Citește și:
Accident rutier suferit de echipa secundă a lui Dinamo: medicul a murit, antrenorul Ropotan are mâna ruptă » Șoferul, în vârstă de 83 de ani, în stare gravă
Superliga
Accident rutier suferit de echipa secundă a lui Dinamo: medicul a murit, antrenorul Ropotan are mâna ruptă » Șoferul, în vârstă de 83 de ani, în stare gravă
De la Turris la Cetatea: ce s-a ales de stadionul familiei Dragnea din Turnu Măgurele
Liga 3
De la Turris la Cetatea: ce s-a ales de stadionul familiei Dragnea din Turnu Măgurele
FCSB a EXPLODAT » Fotbaliștii nu îl mai vor șef în vestiar, Becali are de luat o decizie majoră
Superliga
FCSB a EXPLODAT » Fotbaliștii nu îl mai vor șef în vestiar, Becali are de luat o decizie majoră
Doliu în Italia: marele Franco Baresi a murit la 66 de ani
Campionate
Doliu în Italia: marele Franco Baresi a murit la 66 de ani
ULTIMA ORĂ ″Gazprom România″ a fost vândut. Are și o rețea de 19 benzinării
Profit.ro
ULTIMA ORĂ ″Gazprom România″ a fost vândut. Are și o rețea de 19 benzinării
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează