Articol de Adrian Duţă - Publicat sambata, 27 iunie 2026, 13:56 / Actualizat sambata, 27 iunie 2026 14:37
Reprezentativa Insulelor Capului Verde a produs una dintre cele mai mari surprize din istoria Campionatului Mondial, reușind să se califice în faza eliminatorie la debut. Naționala africană a terminat pe locul 2 în grupa H, sub Spania, și a dat drumul sărbătorii.
După meciul cu Arabia Saudită, scor 0-0, care a asigurat locul 2 în grupă și calificarea în „16-imi”, unde vor da peste Argentina, fotbaliștii și selecționerul au organizat o sărbătoare de neuitat.
Imediat după fluierul de final, capverdienii au pornit telefoanele pe teren pentru a vedea ultimele secvențe din Spania - Uruguay. Dacă sud-americanii marcau, Capul Verde risca eliminarea. Dar nu s-a întâmplat asta, a fost 1-0 pentru Spania și africanii au încheiat pe locul 2. Apoi au început petrecerea pe teren, alături de fanii din tribune.
GALERIE FOTO. Sărbătoare în vestiarul naționalei Capului Verde, după calificarea în „16-imi” la Mondial
Atmosfera de sărbătoare s-a mutat apoi în vestiar, unde a izbucnit o adevărată petrecere. Jucătorii Insulelor Capului Verde, îmbrățișați și purtați de succesul istoric, au dansat și au strigat cu putere „1%!”, făcând aluzie la șansele minime care le erau acordate pentru a trece de faza grupelor.
Selecționerul Pedro Leitao Brito s-a alăturat sărbătorii jucătorilor săi au aprins un trabuc în vestiar, în stilul celebrelor celebrări ale lui Pep Guardiola și Carlo Ancelotti.
Trebuie menționat că Insulele Capului Verde au devenit prima selecționată debutantă care a rămas neînvinsă în faza grupelor a unui Campionat Mondial, de la Senegal în 2002, potrivit sportal.rs.
VIDEO. Petrecere nebună în vestiarul naționalei Capului Verde
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Cristiano Ronaldo tocmai a stabilit recordul pe care Messi nu i-l poate lua » Cel puțin nu în 2026!
Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!