Corriere della Sera dictează o revoluție în Italia: „Adio celor peste 30 de ani! Italia reîncepe de la acești patru”

Francesco Pio Esposito, în meciul Estonia - Italia 1-3 / Foto: Imago
Francesco Pio Esposito, în meciul Estonia - Italia 1-3 / Foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 01 aprilie 2026 21:46 / Actualizat miercuri, 01 aprilie 2026 21:51

Presa italiană nu contenește în a clama schimbarea din temelii a echipei naționale după un nou faliment în play-off-ul pentru calificare la Mondiale. „Va fi o revoluție. Tânără și necesară. Pentru că, după ce am atins fundul prăpastiei pentru a treia oară, se dovedește că n-am învățat absolut nimic din primele două ratări și iar trebuie să o luăm de la capăt”, scrie Corriere dello Sport.

Cotidianul citat susține că reconstrucția trebuie să pornească „de la copii, de la tineri, de la cei care pot conta măcar pe speranță pentru viitor, să încercăm să întoarcem imediat pagina după încă un eșec al fotbalului nostru. Următoarea echipă națională, care va lua startul în Liga Națiunilor în toamnă, va trebui să fie diferită de aceasta.

Corriere della Sera arată cu degetul spre cine ar trebui să fie punctul de plecare pentru noua eră a Squadrei Azzurra: „Lăsați deoparte jucătorii trecuți de 30 de ani, precum Politano, Spinazzola și Cristante! Trebuie să acordăm toată încrederea Generației Z, tinerii născuți de la mijlocul anilor '90 încoace.

Cel mai tânăr e Pio Esposito, născut în 2005, care va avea timp să se recupereze după dezamăgirea de la Zenica. Când Cannavaro a ridicat Cupa Mondială din Germania în 2006, Pio tocmai împlinise un an. A devenit deja jucător cheie pentru Inter, mai ales în ultimele săptămâni, când titularul Lautaro Martinez a fost accidentat.

Corriere della Sera dictează o revoluție în Italia: „Adio celor peste 30 de ani! Italia reîncepe de la acești patru”
Gianluigi Donnarumma are 81 de selecții la naționala Italiei / Foto: Imago

„Noua națională a Italiei trebuie reconstruită pe o coloana vertebrală cu Donnarumma, Calafiori, Tonali și Pio Esposito”

Adoptat de vestiarul nerazzurrilor, Esposito este deja un idol pe San Siro - Meazza. Și poate deveni, în egală măsură, important pentru viitoarea noastră echipă națională. «Un băiat matur», după cum l-a descris fostul atacant Altobelli, care și-a făcut deja loc sub conducerea lui Gattuso”.

Corriere della Sera a continuat analiza noului proiect al echipei naționale a viitorului, ce trebuie să se califice cu orice preț la Euro 2028 și Mondialul din 2030, trebuind să fie construită pe o coloana vertebrală cu portarul Donnarumma, Calafiori în defensivă, Tonali la mijlocul terenului și Pio în atac.

Experiența și priceperea internațională nu lipsesc, mai ales pentru primii trei. Au jucat, au câștigat și au pierdut, au râs și au plâns: va depinde de ei să conducă restul noului grup afară din tunel, dincolo de ceață.

Căpitanul este și va rămâne Gigio, care, chiar și în momente întunecate ca acesta, a arătat întotdeauna că poate purta banderola albastră cu mândrie. Una dintre puținele certitudini, în mijlocul haosului”.

Citește și:
Oficial: Mirel Rădoi a plecat de la FCSB după 5 meciuri! » Gigi Becali nu l-a putut întoarce: „Vă spun cât îi dă Gaziantep. Foarte mulți bani!”
Superliga
Oficial: Mirel Rădoi a plecat de la FCSB după 5 meciuri! » Gigi Becali nu l-a putut întoarce: „Vă spun cât îi dă Gaziantep. Foarte mulți bani!”
După 9 luni în Africa, Reghecampf oferă detalii inedite: „Știți cât am buget aici?” + „M-aș mai vedea în România la o singură echipă”
Stranieri
După 9 luni în Africa, Reghecampf oferă detalii inedite: „Știți cât am buget aici?” + „M-aș mai vedea în România la o singură echipă”
Diego Simeone nu câștigă milioane doar din fotbal: a construit un imperiu împreună cu soția lui
Campionate
Diego Simeone nu câștigă milioane doar din fotbal: a construit un imperiu împreună cu soția lui
Au rămas fără antrenor! Despărțire anunțată astăzi în Giulești
Handbal
Au rămas fără antrenor! Despărțire anunțată astăzi în Giulești
FOTO Turnuri cu apartamente în buza Deltei Văcărești
Profit.ro
FOTO Turnuri cu apartamente în buza Deltei Văcărești
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis

„Am făcut foame mare, împărțeam un cartof toată ziua!” » Ion Țiriac, amintiri la „Prietenii lui Ovidiu”: „Nu e nicio rușine”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”