SPECIAL De ce are Norvegia o Generație de Aur, chiar și fără Erling Haaland? Au introdus ceva fundamental în sistemul de antrenament

Norvegia a produs una dintre marile surprize ale Campionatului Mondial după victoria cu 2-1 împotriva Braziliei, rezultat care a trimis pentru prima dată în istorie reprezentativa scandinavă în sferturile de finală ale competiției. Pentru mulți, cheia succesului stă în generația excepțională formată în jurul fotbaliștilor din Premier League, Erling Haaland și Martin Odegaard. Pentru alții însă, explicația începe cu aproape 20 de ani în urmă și are foarte puțin de-a face cu tactica sau pregătirea fizică.

Potrivit unei ample analize publicate de The Guardian, performanța Norvegiei este rezultatul unei filozofii sportive radical diferite de cea adoptată în marile puteri fotbalistice.

Norvegia a schimbat regulile jocului în 2007

În 2007, Federația Norvegiană a Sportului (NIF) a revizuit cele opt drepturi fundamentale ale copilului în sport, reguli obligatorii pentru toate cluburile și antrenorii afiliați.

Ideea centrală era simplă: copilul trebuie să se bucure de sport înainte să fie evaluat prin rezultate.

Astfel, până la vârsta de nouă ani nu există clasamente, trofee sau ierarhii. Copiii dispută doar meciuri locale, fără presiunea rezultatelor.

Competițiile regionale apar abia la 11 ani, însă nici atunci nu sunt publicate clasamente oficiale, iar campionatele naționale devin posibile doar după împlinirea vârstei de 13 ani.

Pentru o cultură sportivă obișnuită să identifice cât mai devreme viitorii campioni și să îi introducă rapid într-un sistem specializat, modelul norvegian pare aproape revoluționar.

Haaland, în Norvegia - Brazilia / FOTO: Imago

Libertatea de a alege, ingredientul pe care Haaland îl consideră normal

Una dintre regulile considerate esențiale de NIF este dreptul copilului de a practica mai multe sporturi înainte de a decide singur ce drum urmează.

Erling Haaland este poate cel mai cunoscut exemplu al acestei filosofii. Tatăl atacantului, Alf-Inge Haaland, a povestit pentru site-ul lui Manchester City că fiul său a practicat handbal, atletism și schi fond până în jurul vârstei de 14 ani, când a ales definitiv fotbalul. La un moment dat, federația norvegiană de handbal îl considera chiar unul dintre cei mai promițători copii ai generației sale.

The Guardian remarcă faptul că multe dintre calitățile lui Haaland pot fi puse în legătură cu acei ani petrecuți în alte discipline: detenta impresionantă la loviturile de cap amintește de săriturile specifice handbalului, iar forța explozivă cu care își pregătește șuturile seamănă cu mecanica mișcărilor dezvoltate în schiul fond.

Nu înlocuiesc antrenamentul fotbalistic, dar reprezintă un bagaj motric acumulat înainte ca atacantul să devină exclusiv fotbalist.

Aproape toată generația a crescut la fel

Nici Alexander Sorloth nu a fost crescut exclusiv pentru fotbal. Atacantul lui Atletico Madrid și partenerul lui Haaland din ofensiva Norvegiei a practicat în copilărie handbal și patinaj viteză, într-o familie în care sportul era prezent zilnic. Tatăl său a evoluat pentru Norvegia la Campionatul Mondial din 1994, iar mama a fost handbalistă.

Portarul Orjan Nyland reprezintă un alt exemplu. Deși era prea mare pentru a beneficia integral de regulile introduse în 2007, el a copilărit alternând fotbalul cu handbalul și schiul alpin.

The Guardian observă că intervențiile sale decisive împotriva Braziliei, inclusiv penalty-ul apărat și reflexul spectaculos la devierea lui Kristoffer Ajer, par să poarte amprenta acelor ani petrecuți în alte sporturi!

Alexander Sorloth / Foto: Imago

O filosofie care depășește fotbalul

Succesul Norvegiei nu este o întâmplare izolată: în februarie, scandinavii au terminat pentru a patra ediție consecutiv pe primul loc în clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice de iarnă, cucerind un număr record de 18 medalii de aur, deși provin dintr-o țară cu aproximativ 5,5 milioane de locuitori.

Performanțele recente reprezintă dovada că răbdarea poate deveni o politică sportivă.

În timp ce majoritatea marilor națiuni încearcă să identifice cât mai devreme copiii excepționali și să îi specializeze într-un singur sport, Norvegia a ales să protejeze dreptul copiilor de a experimenta, de a greși și de a se bucura de joc.

Povestea generației nu este doar despre Haaland sau despre victoria cu Brazilia, ci despre o țară care a decis că obiectivul principal nu este să producă fotbaliști de elită, ci copii care iubesc sportul. Iar faptul că această alegere a dus și la una dintre cele mai puternice echipe din istoria Norvegiei pare, într-un fel, doar o consecință fericită.