Donald Trump, răspuns acid despre participarea Iranului la Campionatul Mondial: „O țară greu bătută”

Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, foto: Imago
Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 04 martie 2026 10:26 / Actualizat miercuri, 04 martie 2026 15:53

Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, a declarat că „nu-i pasă deloc” dacă Iranul nu va participa la Campionatul Mondial din acest an, coorganizat de SUA alături de Mexic și Canada.

Declarația lui Trump vine în contextul în care Statele Unite ale Americii, alături de Israel, au lansat un atac militar asupra Iranului, care a ripostat cu mai multe bombardamente în zona Orientului Mijlociu, în țări precum Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar sau Bahrain, atacând diverse baze americane din regiune.

Donald Trump, despre posibilitatea ca Iranul să nu mai participe la Campionatul Mondial: „Nu-mi pasă deloc”

Întrebat despre posibilitatea ca Iranul să nu mai participe la Campionatul Mondial din acest an, Donald Trump a replicat: „Nu-mi pasă deloc!”.

„Cred că Iranul este o ţară foarte greu bătută. Sunt la capătul puterilor”, a adăugat președintele Statelor Unite ale Americii, citat de news.ro.

Reza Zabib, ambasadorul iranian din Spania, susține că Iranul va participa la Campionatul Mondial, în ciuda conflictului militar cu Statele Unite ale Americii.

„Iranul va merge la Campionatul Mondial. Avem dreptul să fim acolo. Nu avem nicio problemă, vom merge”, a spus Reza Zabib.

Anterior, președintele Federației de Fotbal Iraniene a pus sub semnul întrebării eventuala participare: „Cu ceea ce s-a întâmplat și cu acest atac al Statelor Unite, este puțin probabil să putem privi cu speranță spre Cupa Mondială, dar decizia aparține conducătorilor sportului”.

Iranul și-a asigurat în martie 2025 a patra calificare consecutivă la turneul final al Campionatului Mondial.

Iranienii sunt programați să joace două meciuri din grupă, cu Noua Zeelandă și Belgia, la Los Angeles și, împotriva Egiptului, la Seattle. Baza de antrenament a echipei este prevăzută la Kino Sports Complex din Tucson, Arizona. 

Citește și:
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Șumudică și-a spus oful după 2-2 cu Dinamo: „Îmi vine să urlu de durere!”
Superliga
Șumudică și-a spus oful după 2-2 cu Dinamo: „Îmi vine să urlu de durere!”
Soția i-a anunțat plecarea de la FCSB, imediat după victoria cu Rapid
Superliga
Soția i-a anunțat plecarea de la FCSB, imediat după victoria cu Rapid
Drăgușin a mers spre Chivu, imediat după meciul pierdut la Milano: „Bineînțeles, asta nu se discută!”
Campionate
Drăgușin a mers spre Chivu, imediat după meciul pierdut la Milano: „Bineînțeles, asta nu se discută!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (1)
alessyo49
alessyo49  •  04 Martie 2026, 18:14

Mda, astept interzicerea Israelului si a SUA din toate competiiile sportive pentru agresuine neprovocata, pe modelul Rusiei! Sa va vad acum care sunteti barbati, FIFA, UEFA, etc.?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează