„Până și naziștii au coafat Jocurile Olimpice” » Editorial VIOLENT în Guardian despre un personaj-cheie la Mondial: „Unul dintre cei mai mari lași din lumea sportului”

Iată textul de neratat din Guardian:

„Naziștii au suspendat Paragraful 175, legea anti-homosexualitate”

„Până și naziștii au încercat să-și mai domolească tonul. Înainte de Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936, conștient de modul în care ar putea fi perceput de vizitatorii străini, Al Treilea Reich a încercat să-și atenueze unele dintre cele mai dure și intolerante aspecte.

Semnele și imaginile antisemite au fost eliminate din magazine și alte locuri publice. Ziarul Der Stürmer a fost retras de la chioșcuri. Paragraful 175, legea strictă anti-homosexualitate a țării, a fost suspendat temporar.

Ultimii din dreapta: Adolf Hitler, liderul nazist, și Herman Goering, la Jocurile Olimpice din 1936, foto: Imago

„SUA vrea activ să i se vadă inumanitatea de la bază”

Prin contrast, Cupa Mondială masculină din 2026 este co-găzduită de o țară complet indiferentă la ce ar putea crede un vizitator străin despre ea. Din acest punct de vedere, SUA sub Donald Trump este diferită, ca ton, de orice altă gazdă a unui eveniment sportiv major care a precedat-o: o țară care vrea în mod activ să-i vezi întunericul din suflet, inumanitatea de la bază, care se hrănește din repulsia ta.

Putem presupune, de exemplu, că administrația știa exact ce face atunci când i-a refuzat intrarea lui Omar Abdulkadir Artan la granițele sale, cu doar câteva zile înainte de turneu. La urma urmei, Artan este din Somalia, una dintre numeroasele țări despre care Trump și-a exprimat foarte clar opiniile, descriind anterior somalezii drept „gunoaie” și „escroci”. „Vrem să ne asigurăm că nu vom permite ca un turneu de fotbal să devină o oportunitate pentru teroriști de a intra în țară”, a declarat Andrew Giuliani, șeful grupului de lucru al Casei Albe pentru Cupa Mondială.

Pe de o parte, trebuie să te minunezi de nivelurile de răutate caricaturală necesare pentru a uni restul lumii în simpatie pentru – dintre toți oamenii – un arbitru. Dar, desigur, aceasta a fost doar o scenă în teatrul de cruzime performativă al Cupei Mondiale. Vice-căpitanul Irakului a fost reținut timp de șapte ore la sosire. Treisprezece membri ai delegației iraniene încă așteaptă vize, iar alocarea lor de bilete pentru suporteri a fost revocată. Potrivit BBC, 11 dintre cele 48 de țări participante – toate din sudul global – se confruntă cu restricții de călătorie sau cu rate neobișnuit de mari de respingere a vizelor.

Ce se poate spune despre FIFA, organizația care l-a numit și acreditat pe Artan pentru turneul său și care se lăuda vara trecută că „toată lumea va fi binevenită”? La urma urmei, forul conducător al fotbalului a fost rareori timid în a-și folosi influența asupra țărilor gazdă din trecut. În 2014, a amenințat că va retrage orașului brazilian Curitiba dreptul de a găzdui meciuri, după ce construcția stadionului său a rămas în urmă. În 2018, a convins cu succes Rusia să-și relaxeze legile stricte de imigrație pentru a permite fanilor intrarea fără viză și chiar a intervenit pentru a anula o interdicție impusă jurnalistului de investigație german Hajo Seppelt. „Libertatea presei este foarte importantă pentru FIFA”, a declarat atunci forul, una dintre multele declarații FIFA care nu au îmbătrânit bine.

FIFA a putut face aceste lucruri deoarece, în mare măsură, avea de-a face cu țări care încercau să-și proiecteze o imagine pozitivă: disperate după „soft power”, validare și venituri din turism. Într-un fel, fiecare gazdă a Cupei Mondiale masculine din 2010 încoace a avut mai multă nevoie de FIFA decât a avut FIFA de ea.

Care e soluția pentru Campionatul Mondial de Fotbal?

Singura soluție reală – o Cupă Mondială mai modestă, mai puțin dependentă de puterea autocratică – poate fi exclusă cu siguranță.

SUA ar putea fi prima țară gazdă din istorie unde acest echilibru tradițional de putere a fost inversat. Nu are nevoie de bani; de fapt, în ciuda prețurilor exorbitante la bilete și transport, abia dacă va obține vreun profit. Potrivit unui raport Saxo Bank, beneficiul anticipat va fi mai mic de 0,1% din PIB și „nu reprezintă un motor de creștere semnificativ”.

Dar, desigur, FIFA are cu siguranță nevoie de bani. Deblocarea fluxurilor dinamice de venituri ale economiei sportive americane este cea mai bună șansă a lui Gianni Infantino de a menține creșterea veniturilor care îi susține baza de putere. Ca exemplu, se estimează deja că Mondialul din 2030 – care va avea loc în Spania, Portugalia, Maroc, Argentina, Uruguay și Paraguay – va genera costuri mai mari și venituri mai mici din bilete, deficitul urmând a fi acoperit dintr-o creștere a veniturilor din marketing și drepturi de difuzare.

Cu Cupa Mondială extinsă acum la 48 de echipe, numărul țărilor cu dimensiunea, mijloacele și infrastructura capabile să o găzduiască este în scădere rapidă. În esență, FIFA are acum mult mai multă nevoie de SUA decât are SUA de FIFA, ceea ce a avut un efect direct asupra umilințelor și inconvenientelor pe care a fost dispusă să le înghită. Își va ridica vocea dacă vor avea loc raiduri ale poliției de imigrare pe stadioane? Ce se va întâmpla dacă următorul Renée Good sau Alex Pretti va dori să protesteze undeva în apropierea unui stadion al Cupei Mondiale?

Donald Trump s-a lăudat cu organizarea Cupei Mondiale, dar lipsește tocmai de la debutul SUA în competiție

În realitate, FIFA și-a articulat deja viziunea asupra lumii în cel mai elocvent mod. Continuând să repete fraza „fotbalul unește lumea” ca o păpușă stricată, Infantino își exprimă tacit opinia că există oameni pe care pur și simplu nu îi consideră parte a lumii, poate nici măcar nu îi consideră umani.

Așadar, pe lângă dizidenții întemnițați din Rusia și muncitorii migranți anonimi din Qatar, putem adăuga acum și dușmanii imaginari ai Casei Albe din era Trump: fie că vorbim de suporteri senegalezi, de jurnaliști care pun întrebări sau de un arbitru din Somalia aflat în fața celei mai mari onoruri din cariera sa profesională.

Singura soluție reală – un Campionat Mondial mai restrâns și mai modest, mai puțin dependent de puterea autocratică și mai responsabil față de public – este, paradoxal, și singura soluție care poate fi exclusă cu certitudine. În schimb, dezechilibrul de putere de la acest Campionat Mondial ar putea foarte bine să stabilească un model pentru evenimentele sportive viitoare. Putem fi siguri că Arabia Saudită 2034 a luat notă de capitularea FIFA, de lașitatea sa totală în fața puterii autocratice dure și a imperativelor comerciale urgente.

Timp de o generație, FIFA a participat cu entuziasm la ceea ce academicianul Martin Müller a descris drept „confiscarea evenimentului” – modul în care marile competiții sportive preiau controlul asupra orașelor și societăților gazdă, rescriu legile locale și golesc bugetele locale. Aici, însă, pare să se fi întâmplat exact opusul. Campionatul Mondial nu a preluat controlul asupra Statelor Unite. În schimb, SUA au preluat controlul asupra Campionatului Mondial, transformând această prețioasă moștenire globală într-o nuanță purpurie specifică mișcării MAGA.

Poate că nimic din toate acestea nu vă impresionează în mod deosebit. Poate că încă priviți spectacolul sportiv ca pe o evadare prețioasă din politică. În acest caz, bucurați-vă de un Campionat Mondial cu meciuri împărțite în patru sferturi, decimate de căldură și epuizare, compromise de un proces de calificare inechitabil. Bucurați-vă de faza grupelor în mare parte lipsită de miză, de miile de scaune goale, de polițiștii mascați care stau de pază la marginea cadrului și de cadrele lungi cu Infantino și JD Vance în tribune.

Infantino este, desigur, simptomul, nu boala. Și totuși, având în vedere imaginea sa de om de stat mesianic și pan-global, există o anumită ironie în faptul că această vară îi va cimenta moștenirea ca fiind unul dintre cei mai mari lași din istoria sportului: un om slab și meschin care a pierdut controlul asupra propriului turneu. Un om care a tremurat în fața convingerilor autentice. Un om care a avut în mâini cea mai puternică forță culturală a lumii și a sfârșit prin a o ceda”.