Președintele Emmanuel Macron intervine în scandalul dintre Mbappe și senatoarea din Paraguay

Kylian Mbappe și Emmanuel Macron // FOTO: Imago Images +18   FOTO
Kylian Mbappe și Emmanuel Macron // FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 07 iulie 2026 19:08 / Actualizat marti, 07 iulie 2026 19:44

Scandalul rasismului de la Campionatul Mondial continuă să ia amploare. După ce Kylian Mbappe (27 de ani), starul Franței, a fost ținta unui atac rasist lansat de senatoarea paraguayană Celeste Amarilla, cazul a ajuns până la cel mai înalt nivel al statului francez.

Emmanuel Macron (48 de ani), președintele Franței, a reacționat public și i-a transmis un mesaj de susținere atacantului lui Real Madrid.

Emmanuel Macron a sărit în apărarea lui Kylian Mbappe

După ce a fost insultat de Celeste Amarilla, Mbappe i-a răspuns printr-un mesaj ferm, în care a catalogat-o drept „o femeie demnă de dispreț și nedemnă de funcția pe care o ocupați”.

La scurt timp, Emmanuel Macron a intervenit și el printr-o postare pe rețelele de socializare, felicitându-l pe căpitanul Franței pentru poziția adoptată împotriva rasismului.

Încă un gol marcat de Kylian Mbappe, de această dată împotriva rasismului! Are toată susținerea mea. Atunci când cuvintele devin murdare, valorile noastre rămân neclintite: demnitatea, respectul și fraternitatea”, a scris Emmanuel Macron.

Scandalul a izbucnit după victoria Franței cu 1-0 în fața Paraguayului, rezultat care a dus la eliminarea sud-americanilor din optimile Campionatului Mondial 2026.

Ulterior, Celeste Amarilla a publicat pe platforma X un mesaj cu un pronunțat caracter rasist la adresa lui Mbappe. Senatoarea l-a numit pe atacant „un camerunez colonizat care încearcă disperat să se dea drept francez”, l-a catalogat drept „brută” și a susținut că jucătorii Paraguayului ar fi trebuit să-l pălmuiască la finalul partidei.

Kylian Mbappé (27 de ani) a marcat golul din penalty în Paraguay - Franța, la final a avut un gest contestat / FOTO: Imago
Kylian Mbappé (27 de ani) a marcat golul din penalty în Paraguay - Franța, la final a avut un gest contestat / FOTO: Imago
+13 FOTO

Starul Franței a condamnat ferm declarațiile senatoarei și a ținut să îi apere pe fotbaliștii Paraguayului, precizând că aceștia nu au nicio legătură cu mesajele publicate de politiciană.

Prin iresponsabilitatea și rasismul dumneavoastră revoltător, întreaga lume a uitat deja parcursul și efortul istoric reușit de jucătorii Paraguayului la această Cupă Mondială, iar în locul lor a rămas imaginea unei femei incompetente, care oferă cea mai proastă imagine posibilă a propriei țări.

- Kylian Mbappe

Citește și:
Fosta iubită s-a dezbrăcat și a postat provocator, după ce în patul fotbalistului a apărut o nouă „cucerire”
Campionate
Fosta iubită s-a dezbrăcat și a postat provocator, după ce în patul fotbalistului a apărut o nouă „cucerire”
Surpriză! Cine transmite Ararat Armenia – Universitatea Craiova
Europa League
Surpriză! Cine transmite Ararat Armenia – Universitatea Craiova
250.000 de vizualizări: Gigi Becali călare pe catâr, la cota 1500 » Ce făcea stăpânul lui FCSB, în timp ce Bîrligea semna cu Frosinone
Superliga
250.000 de vizualizări: Gigi Becali călare pe catâr, la cota 1500 » Ce făcea stăpânul lui FCSB, în timp ce Bîrligea semna cu Frosinone
Unici în Europa: cum să ajungi în grupa din Conference League fără să bați pe nimeni
Conference League
Unici în Europa: cum să ajungi în grupa din Conference League fără să bați pe nimeni
FOTO Via Carpatia, noua autostradă din România. Va lega șapte țări pe aproape 3.000 km
Profit.ro
FOTO Via Carpatia, noua autostradă din România. Va lega șapte țări pe aproape 3.000 km
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, la 4 ani de la războiul declanșat de Rusia

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo


Comentarii (1)
Newman
Newman  •  07 Iulie 2026, 20:05

*** este un domn...casatorit cu alt ....De aceea respecta femeile.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează