INTERNATIONAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2026  »  CAMPIONATUL MONDIAL

FIFA a vândut un milion de bilete pentru Campionatul Mondial din 2026

Cupa Mondială/ Foto: FRF
Cupa Mondială/ Foto: FRF

Articol de - Publicat vineri, 17 octombrie 2025 11:44 / Actualizat vineri, 17 octombrie 2025 12:30

Peste un milion de bilete au fost deja vândute pentru Campionatul Mondial de anul viitor, a anunțat FIFA joi, în prima sa actualizare a cifrelor de la începutul oficial al vânzărilor.

Fani din 212 țări și teritorii au achiziționat bilete, dar cea mai mare cerere a venit din Statele Unite, Canada și Mexic.

FIFA, un milion de bilete vândute până în acest moment

Cumpărătorii care au achiziționat biletele în această primă rundă, au fost selectați dintre 4,5 milioane de aplicanți în cadrul unei loterii.

Fanii, inclusiv cei care nu au reușit în faza de prevânzare, pot aștepta perioada principală de vânzare a biletelor, care va începe la sfârșitul acestei luni. Mai exact, luni, 27 octombrie, se va deschide perioada de înscriere în cadrul căreia vor fi puse la vânzare bilete individuale pentru toate cele 104 meciuri. Acestea vor fi specifice locației și echipei.

Locuitorii celor trei țări gazdă, Statele Unite, Canada și Mexic, în această ordine, s-au aflat în fruntea cozii, achiziționând mai multe bilete decât oricine altcineva. Anglia, Germania, Brazilia, Spania, Columbia, Argentina și Franța, în ordinea cererii, completează primele zece țări în ceea ce privește vânzările de bilete.

Gianni Infantino (55 de ani), președintele FIFA, a vorbit despre borna pe care FIFA a atins-o.

Astăzi, sărbătorim vânzarea a peste 1 milion de bilete la Cupa Mondială FIFA în urma extragerii prealabile Visa. Este un răspuns incredibil și un semn minunat că cea mai mare Cupă Mondială din istorie captivează imaginația suporterilor de pretutindeni. Bilete au fost deja achiziționate de fani din peste 200 de țări și teritorii, conduși de gazdele noastre entuziaste din Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii. Ce pas interesant în călătoria noastră către 2026! În timp ce echipele naționale din întreaga lume concurează pentru un loc la istorica Cupă Mondială FIFA 26, sunt încântat că atât de mulți fani iubitori de fotbal își doresc, de asemenea, să facă parte din acest eveniment decisiv în America de Nord.

- Gianni Infantino, președintele FIFA

Biletele din 2026, mai scumpe decât cele din Qatar 2022

Biletele de la ediția din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic sunt mai scumpe decât cele de la ediția precedentă, din Qatar.

  • Biletele de intrare generală sunt împărțite în patru categorii, cele pentru primul meci din Statele Unite ale Americii costând între 560 și 2.235 dolari. La ultima Cupă Mondială din Qatar, meciul de deschidere a avut un preț cuprins între 55 și 618 dolari.

  • Cel mai ieftin bilet pentru finala din 2026 costă 2.030 dolari, iar cel mai scump este de 6.000 dolari.

FIFA a vândut un milion de bilete pentru Campionatul Mondial din 2026
foto: prețurile biletelor de la Cupa Mondială 2026 / The Athletic
Citește și:
Cauza accidentului rutier în care au murit fanii lui PAOK » Mărturia șocantă a unui supraviețuitor
Campionate
Cauza accidentului rutier în care au murit fanii lui PAOK » Mărturia șocantă a unui supraviețuitor
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Stranieri
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Sora mai mare a lui George Becali, Domnica Geambazi, intră pe piața imobiliară
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează