Balogun rupe tăcerea, după scandalul de la Mondial și intervenția lui Donald Trump: „Am realizat asta, era prea mult zgomot”

Folarin Balogun rupe tăcerea, după scandalul de la Mondial și intervenția lui Donald Trump: „Știam că va crea controverse” +6   FOTO
Folarin Balogun rupe tăcerea, după scandalul de la Mondial și intervenția lui Donald Trump: „Știam că va crea controverse”

Articol de - Publicat marti, 14 iulie 2026 20:03 / Actualizat marti, 14 iulie 2026 20:05

Folarin Balogun, 25 de ani, atacantul naționalei Statelor Unite, a vorbit pentru prima dată pe larg despre unul dintre cele mai controversate momente ale Campionatului Mondial din 2026: eliminarea sa din meciul cu Bosnia și Herțegovina, anulată ulterior după intervenția președintelui american Donald Trump.

Incidentul a provocat un scandal fără precedent în fotbalul mondial. Balogun a fost eliminat direct în victoria americanilor cu 2-0 contra viitoarei adversare a României din Liga Națiunilor, după un duel cu fundașul Tarik Muharemovic. Suspendarea i-ar fi adus automat ratarea optimilor de finală, însă decizia a fost anulată înaintea duelului cu Belgia, pierdut oricum de trupa lui Pochettino.

Ulterior, Donald Trump, președintele SUA, a recunoscut public că a discutat personal cu președintele FIFA, Gianni Infantino, iar suspendarea atacantului american a fost ridicată. Gestul a stârnit reacții dure la nivel internațional și a alimentat acuzațiile privind o posibilă influență politică asupra unei decizii sportive.

Într-un interviu acordat CBS, Balogun a recunoscut că întreaga situație l-a afectat puternic din punct de vedere mental. Este prima oară când vorbește pe marginea acelui episod.

„Am realizat că asta va crea multe controverse”

„Inițial, am fost fericit să revin în echipă, dar apoi m-am gândit și am realizat că asta va crea multe controverse. Am simțit nervozitate și printre coechipierii mei, pentru că așa ceva nu se vede des.

Cu cât se apropia mai mult meciul, cu atât mă străduiam mai mult să mă concentrez. Încercam, dar nu puteam. Era prea mult zgomot”, a declarat atacantul american pentru sursa citată.

Balogun susține însă că nici acum nu consideră justificată eliminarea din partida cu Bosnia și Herțegovina. Acesta afirmă că faza cu Tarik Muharemovic nu merita cartonaș roșu și că a fost surprins de decizia arbitrului.

+1 FOTO

Am fost șocat, nici măcar nu a fost un duel. Am fost surprins și asta s-a văzut clar. Trebuia însă să accept decizia și să-mi susțin coechipierii. Nu am făcut-o intenționat și nu trebuia să fie cartonaș roșu. O situație neplăcută, care ne-a pus sub o presiune mai mare decât ar fi trebuit”, a mai spus Balogun.

Scandalul este însă departe de a se fi încheiat. Tot astăzi, organizația pentru drepturile omului „FairSquare” a anunțat că a depus o plângere oficială la Comitetul Internațional Olimpic (CIO), susținând că președintele FIFA, Gianni Infantino, ar fi încălcat principiul neutralității politice prin relația și intervențiile sale în colaborare cu Donald Trump în cazul Balogun.

Citește și:
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Superliga
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Superliga
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Campionate
Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Superliga
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Wizz Air lansează noi curse din România
Profit.ro
Wizz Air lansează noi curse din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (2)
anaconda
anaconda  •  15 Iulie 2026, 13:22
Postat de Adiiul pe 14 Iulie 2026, 20:16

Pai si cand era rosu tata?Daca ajungea bosniacul la spital?

daca ii diseca piciorul era de rosu, asa nici macar avertizare. americanul e in lumea lui.

Adiiul
Adiiul  •  14 Iulie 2026, 20:16

Pai si cand era rosu tata?Daca ajungea bosniacul la spital?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează