Harry Kane, mesaj emoționant adresat fanilor: „Am un sentiment de gol în stomac”

Harry Kane, după eliminarea suferită cu Anglia în semifinala contra Argentinei / Foto: Imago
Harry Kane, după eliminarea suferită cu Anglia în semifinala contra Argentinei / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 17 iulie 2026 09:37 / Actualizat vineri, 17 iulie 2026 09:49

Căpitanul Angliei, Harry Kane (32 de ani) a postat joi seară pe platforma „X” un mesaj în care a vorbit despre eșecul Angliei la Mondialul 2026 și le-a mulțumit suporterilor pentru susținere.

În urma șocului suferit în semifinala cu Argentina, când echipa sa a primit două goluri în final și a pierdut cu 2-1, Harry Kane și-a adunat gândurile cât să pună pe hârtie și să iasă apoi public cu un mesaj adresat în primul rând suporterilor.

Harry Kane promite: „Învățăm din asta și atacăm din nou”

Atacantul cu 6 goluri înscrise la Cupa Mondială 2026 a scris într-o postare pe X: „Mulțumesc fiecărui fan care a făcut deplasarea și ne-a susținut pe stadioane. Mulțumesc tuturor fanilor de acasă care au crezut în noi”.

El le-a mulțumit, de asemenea, coechipierilor și staff-ului tehnic: „Mulțumesc echipei și întregului staff pentru tot ce ați dat. Sunt incredibil de mândru de băieți și de ceea ce am arătat la acest turneu, cu meciuri dificile și condiții provocatoare pe care le-am depășit împreună. Ca întotdeauna, fie că este vorba de o victorie sau o înfrângere - învățăm din asta și atacăm din nou”.

Harry Kane: „Am fost atât de aproape”

Totodată, el le-a oferit fanilor o perspectivă sinceră asupra sentimentelor care-l domină după destrămarea visului de a câștiga titlul mondial: „Nu există cuvinte suficient de mari pentru a descrie acest sentiment de gol în stomac pe care-l simt în aceste momente.

Am fost atât de aproape – foarte aproape de o altă finală – dar nu a fost suficient. Am dat totul în ultimele șapte săptămâni și este greu de suportat că am eșuat la o diferență atât de mică”.

Harry Kane: „De 8 ani batem la ușă!”

Anglia a ratat din nou un titlu la un turneu major, trofeu pe care-l așteaptă încă din 1966. La Euro 2024, din Germania, reprezentativa „Three Lions” a fost în finală, dar a pierdut cu 2-1 în fața Spaniei, urmarea unui gol încasat în minutul 86.

Referitor la eșecul cu Argentina, Kane spune: „Știu că așteptările sunt mari – și pe bună dreptate. De opt ani batem la ușă, dar încă o dată ne lipsește ultima piesă a puzzle-ului. Acum trebuie să procesăm acest lucru, să învățăm din el și să găsim o modalitate de a deveni și mai buni”.

Citește și:
Prăbușire totală! Fostul golgeter a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”
Campionate
Prăbușire totală! Fostul golgeter a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”
Ioan Andone, impresionat: „Jucător excepțional. Dă minim 25 de goluri”
Superliga
Ioan Andone, impresionat: „Jucător excepțional. Dă minim 25 de goluri”
Doar una dintre cele 3 „bombe” de la FCSB va juca în derby-ul cu Dinamo » Gigi Becali: „Nu sunt chiar atât de fericit”
Superliga
Doar una dintre cele 3 „bombe” de la FCSB va juca în derby-ul cu Dinamo » Gigi Becali: „Nu sunt chiar atât de fericit”
Cu ce se ocupă Claudiu Răducanu după ce a dispărut din fotbal: „Asta fac! Merg afacerile”
Superliga
Cu ce se ocupă Claudiu Răducanu după ce a dispărut din fotbal: „Asta fac! Merg afacerile”
ULTIMA ORĂ Schimbare majoră la bani scoși din bancomatele din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Schimbare majoră la bani scoși din bancomatele din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Lewis Hamilton, apariție de senzație la Monza cu „bijuteria” de milioane de euro restaurată după 30 de ani: „E mașina visurilor mele”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează