Era să plece de la stadion cu învingătorii » A greșit autocarul, după eșec!

Leon Goretzka „s-a făcut” ecuadorian după ce naționala Germaniei a cedat (1-2) în fața sud-americanilor la CM 2026
Leon Goretzka „s-a făcut” ecuadorian după ce naționala Germaniei a cedat (1-2) în fața sud-americanilor la CM 2026

Articol de - Publicat sambata, 27 iunie 2026 11:36 / Actualizat sambata, 27 iunie 2026 11:46

Leon Goretzka (31 de ani), mijlocașul Germaniei, nu a fost folosit deloc în prima înfrângere a selecționatei lui Julian Nagelsmann la Campionatul Mondial 2026, 1-2 cu Ecuador, dar a fost protagonistul serii. Afectat de rezultat și că nu mai prinsese niciun minut, jucătorul lui Bayern s-a suit în autobuzul sud-americanilor!

S-a terminat prost pentru Mannschaft ultima partidă din Grupa E. Germania a deschis scorul, însă a pierdut după o evoluție în scădere față de primele două meciuri de la CM 2026, 7-1 contra Curacao și 2-1 cu Cote d'Ivoire.

Asta deși Julian Nagelsmann a ales să înceapă cu Ecuador cu cea mai bună echipă, în care spera să-și găsească un loc de titular la și Leon Goretzka.

Jucătorul, care își încheie marți contractul cu Bayern și poate semna cu oricine, intrase în minutul 85 cu ivorienii, după ce urmărise de pe margine debutul de la CM 2026 în care nemții au făcut scorul turneului din SUA, Mexic și Canada.

Era să plece de la stadion cu învingătorii » A greșit autocarul, după eșec!
Rezerva Leon Goretzka, privind dezamăgit către colegul de la Bayern și titular din naționala Germaniei, Jamal Musiala / Foto: Imago

Imaginile cu Leon Goretzka urcând în autocarul ecuadorian au devenit rapid virale pe rețelele de socializare

Pe „MetLife Stadium” din New York/New Jersey s-a repetat povestea, cu Goretzka păstrat pe banca de rezerve tot meciul. Probabil marcat de rezultat și frustrat de alegerea selecționerului, Leon s-a rătăcit în arena care va găzdui și finala competiției nord-americane.

Mijlocașul de 31 de ani s-a „ascuns” la adversari. Nu mică le-a fost mirarea ecuadorienilor când s-au trezit cu un intrus în preajmă. Goretzka a ales ruta greșită și a ajuns în tabăra lui Sebastián Beccacece.

Leon a ales autocarul greșit și a dat ochii cu jucătorii din lotul Ecuadorului, care se calificaseră și ei în „16-imi”, cu cinci puncte, de pe locul al doilea din grupă.

Jucătorul de 31 de ani și-a dat seama abia atunci de greșeală și a făcut cale întoarsă, spre uimirea și râsul fanilor prezenți pentru a sărbători surpriza de la Mondiale. Imaginile au devenit imediat virale pe rețelele de socializare.

Citește și:
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Universitatea Craiova a ridicat acreditările Gazetei și amenință redacția. Răspunsul GSP
Superliga
Universitatea Craiova a ridicat acreditările Gazetei și amenință redacția. Răspunsul GSP
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează