Luis de la Fuente a explicat cum a făcut selecția pentru Mondial: „Nu aleg în funcție de clubul unde joacă”

Luis de la Fuente, explicații despre lotul convocat pentru Mondial / foto: Imago Images
Luis de la Fuente, explicații despre lotul convocat pentru Mondial / foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 25 mai 2026, 16:48 / Actualizat luni, 25 mai 2026 16:48

Luis de la Fuente (64 de ani), selecționerul Spaniei, a dezvăluit numele celor 26 de jucători care vor participa la Campionatul Mondial în această vară.

În cadrul unei conferințe de presă transmisă de publicația Marca, acesta a explicat de de ce nu se regăsește niciun jucător de la Real Madrid printre ei, de ce alți fotbaliști nu au fost incluși, cum s-a făcut selecția, de ce anumiți jucători au fost aleși sau cum își evaluează echipa șansele privind câștigarea trofeului.

Luis de la Fuente, explicații despre lotul convocat pentru Mondial

Întâi, Luis de la Fuente a vorbit despre lipsa jucătorilor de la Real Madrid și ezitările legate de selecție:

Eu sunt selecționer național și nu mă uit la clubul de la care provin fotbaliștii. Ei sunt jucători ai echipei naționale, nu mă uit la un club sau altul. Nu am acest patriotism local pe care l-ar putea avea un fan. Singurul lucru pe care îl vreau este ca acești fotbaliști să simtă mândria de a reprezenta echipa națională.

Vreau să le spun câteva cuvinte lui Dani Carvajal și Alvaro Morata pentru importanța pe care au avut-o pentru noi și pentru importanța pe care sper că o vor avea în viitor. Au lăsat o moștenire de neșters de clasă și personalitate, dar generația de căpitani care a rămas este perfect pregătită. Nimănui nu i se închide ușa aici.

Este dificil. Când se face o listă de convocări, lucrăm la ea luni de zile, deoarece analizăm toate scenariile posibile. Este greu să apreciezi ce fotbalist s-ar potrivi într-o anumită situație. Dar mă liniștește faptul că jucătorii pe care i-am convocat, precum și unii dintre ceilalți din afara lotului, ar fi putut fi și ei aici. Suntem mulțumiți, pentru că ieri, când am finalizat lista, am dormit liniștiți.”

  • Pentru prima dată în istoria Cupei Mondiale, lotul Spaniei nu include niciun jucător al echipei Real Madrid. 

Luis de la Fuente a explicat cum a făcut selecția pentru Mondial: „Nu aleg în funcție de clubul unde joacă”
Luis de la Fuente, selecționerul Spaniei / foto: Imago Images

A continuat să vorbească despre cei opt jucători de la Barcelona și în special Gavi și Pedri, dar și despre starea de sănătate a lui Lamine Yamal, mai exact dacă va fi pregătit pentru începutul turneului:

Nu știu dacă sunt opt, iar dacă am știut, am uitat deja. Ei sunt jucători ai echipei naționale, nimic mai mult. Iar Gavi este un fotbalist foarte iubit și foarte apreciat, este favoritul întregii echipe, o spun cu afecțiune. Iar din punct de vedere fotbalistic nu am ce să descopăr despre el. Ne oferă tot ceea ce spun. Și se întoarce, va fi la Campionatul Mondial, așa că din punct de vedere al motivației nu se poate cere mai mult.

Accidentarea lui Pedri la Campionatul European a fost o lovitură extrem de grea, am suferit mult din cauza asta. Sunt fericit că are această oportunitate și că menține nivelul pe care l-a arătat la clubul său. Dacă îl va menține, sar în sus de bucurie, dar el este pregătit să facă și mai mult și o va face.

Nu ne vom grăbi cu nimic referitor la Yamal, ne coordonăm cu clubul. Informațiile pe care le avem sunt că toți vor fi pregătiți pentru primul sau al doilea meci. Nu se va risca mai mult decât este necesar, dar dacă va fi nevoie de un risc rezonabil, cu siguranță maximă, jucătorii înșiși vor să riște la un Campionat Mondial.”

Luis de la Fuente a explicat cum a făcut selecția pentru Mondial: „Nu aleg în funcție de clubul unde joacă”
Spania, campioana Europei în 2024 / foto: Imago Images

Selecționerul Spaniei a continuat să vorbească despre cine va apăra poarta naționalei la Mondial. Unai Simon, David Raya și Joan Garcia, portari cu evoluții constante la echipele de club, sunt cele 3 variante pe care le are la dispoziție:

„Aceasta este o listă care a fost foarte bine gândită și analizată. De luni de zile ne gândim la ea. Avem cei mai buni portari din lume și oricine ar fi fost inclus în lot, ar fi fost o garanție deplină și ar fi putut fi titular. Avem trei portari cu stabilitate și calitate. Dezbaterea va fi cum va fi, dar eu sunt liniștit.”

În final, Luis de la Fuente a vorbit despre posibilitatea ca Spania să câștige Campionatul Mondial:

„Este atât de simplu, o spun clar. Ne simțim favoriți, da. Suntem capabili să câștigăm Campionatul Mondial, da. Dar asta nu garantează nimic, da. Există și alte echipe naționale care sunt la fel de serioase pretendente ca și noi. Avem o dorință imensă de a lupta până la capăt, dar în fotbal poți pierde chiar și atunci când ești echipa mai bună. Vom lupta pentru tot, nimeni să nu se îndoiască de asta”, a spus antrenorul Spaniei, potrivit sursei menționate anterior.

  • Spania a cucerit o singură Cupă Mondială în istorie. S-a întâmplat în 2010, la ediția din Africa de Sud, după o finală câștigată contra Olandei, scor 1-0 după prelungiri.

Lotul Spaniei pentru Campionatul Mondial

  • Portari: Unai Simon (Athletic Bilbao), David Raya (Arsenal), Joan Garcia (Barcelona)

  • Fundași: Marc Cucurella (Chelsea), Alejandro Grimaldo (Bayer Leverkusen), Pau Cubarsi (Barcelona), Aymeric Laporte (Athletic Bilbao), Marc Pubill (Atletico Madrid), Eric Garcia (Barcelona), Marcos Llorente (Atletico Madrid), Pedro Porro (Tottenham)

  • Mijlocași: Pedri (Barcelona), Fabian Ruiz (PSG), Martin Zubimendi (Arsenal), Gavi (Barcelona), Rodri (Manchester City), Alex Baena (Atletico Madrid), Mikel Merino (Arsenal)

  • Atacanți: Mikel Oyarzabal (Real Sociedad), Dani Olmo (Barcelona), Nico Williams (Athletic Bilbao), Yeremy Pino (Crystal Palace), Ferran Torres (Barcelona), Borja Iglesias (Celta de Vigo), Victor Munoz (Osasuna), Lamine Yamal (Barcelona)

Citește și:
Clubul din Superliga se TRANSFORMĂ » Patronul: „Nu mai vreau să dau 5 milioane, ci jumătate. M-am gândit la insolvență”
Superliga
Clubul din Superliga se TRANSFORMĂ » Patronul: „Nu mai vreau să dau 5 milioane, ci jumătate. M-am gândit la insolvență”
În timp ce 100.000 de fani sărbătoreau în piață, soția marelui rival arunca internetul în aer cu o postare
Baschet
În timp ce 100.000 de fani sărbătoreau în piață, soția marelui rival arunca internetul în aer cu o postare
Telenovela „Daniel Pancu la Rapid” s-a încheiat: „Am vorbit cu domnul Șucu”
Superliga
Telenovela „Daniel Pancu la Rapid” s-a încheiat: „Am vorbit cu domnul Șucu”
Naomi Osaka a organizat la Paris o petrecere doar pentru tenismeni de culoare » Imagini din interior
Tenis
Naomi Osaka a organizat la Paris o petrecere doar pentru tenismeni de culoare » Imagini din interior
Rival pentru Dacia Sandero Stepway de la Skoda: un SUV de 15.000 de euro
Profit.ro
Rival pentru Dacia Sandero Stepway de la Skoda: un SUV de 15.000 de euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează