INTERNATIONAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2026  »  PREDICȚIE

Matematicianul care a prezis ultimele trei campioane mondiale a dat verdictul pentru 2026 » Surpriză mare!

Joachim Clement, economistul german devenit celebru după ce a anticipat corect campioanele mondiale din 2014, 2018 și 2022
Joachim Clement, economistul german devenit celebru după ce a anticipat corect campioanele mondiale din 2014, 2018 și 2022

Articol de - Publicat joi, 04 iunie 2026, 14:13 / Actualizat joi, 04 iunie 2026 14:14

Joachim Clement, economistul german devenit celebru după ce a anticipat corect campioanele mondiale din 2014, 2018 și 2022, și-a publicat predicția pentru Cupa Mondială din 2026. Potrivit modelului său statistic, Olanda este favorita la cucerirea trofeului.

  • Meciurile de la Cupa Mondială 2026 vor fi televizate în România de Antena 1, care a câștigat bătălia cu TVR.

  • Campionatul Mondial va debuta într-un format extins, cu 48 de echipe, participantele fiind împărțite în 12 grupe de câte patru. Din fiecare grupă, primele două clasate, precum și cele mai bune opt echipe de pe locul trei, vor avansa, formând astfel faza eliminatorie cu 32 de echipe;

  • Turneul va oferi un total de 104 meciuri în 38 de zile, devenind astfel cel mai lung Campionat Mondial din istorie.

Clement și-a câștigat notorietatea după ce a indicat Germania drept viitoarea campioană înaintea turneului din Brazilia, în 2014.

Patru ani mai târziu, modelul său a plasat Franța pe primul loc, iar înainte de ediția din Qatar a prezis triumful Argentinei. Toate cele trei prognoze s-au adeverit.

Olanda și Portugalia, în finala prevăzută de model

Spre deosebire de analizele care se bazează exclusiv pe forma sportivă a echipelor, modelul dezvoltat de Clement combină date statistice, economice și demografice pentru a calcula șansele fiecărei naționale.

Economistul german a subliniat în mai multe rânduri că formula sa nu poate elimina factorul imprevizibil din fotbal și că norocul continuă să joace un rol important la un turneu final. Totuși, seria impresionantă de predicții corecte face ca fiecare nouă simulare să fie urmărită cu interes.

Conform celui mai recent calcul, Olanda va câștiga Cupa Mondială din 2026 după o finală cu Portugalia. Predicția contrazice majoritatea analizelor tradiționale, care indică drept principale favorite naționale precum Franța, Argentina, Spania sau Anglia.

Semifinale 100% europene și o surpriză uriașă

Modelul lui Clement prevede două semifinale exclusiv europene: Olanda - Spania și Portugalia - Anglia.

Printre surprizele competiției s-ar număra și eliminarea Braziliei încă din optimile de finală. Potrivit simulării, selecționata sud-americană ar urma să fie învinsă de Japonia, una dintre revelațiile turneului.

Rămâne de văzut dacă economistul german va reuși să își prelungească seria spectaculoasă de predicții și la ediția din 2026, după ce a anticipat corect ultimele trei campioane mondiale.

Citește și:
Ore decisive pentru transferul lui Adel Bettaieb
Superliga
Ore decisive pentru transferul lui Adel Bettaieb
Avocatul familiei confirmă: „Thomas Muller și Lisa au divorțat”
Campionate
Avocatul familiei confirmă: „Thomas Muller și Lisa au divorțat”
Bogdan Racovițan, atras cu un salariu de un milion de euro net pe an! Cine îi oferă și ce anume îl pune pe gânduri
Campionate
Bogdan Racovițan, atras cu un salariu de un milion de euro net pe an! Cine îi oferă și ce anume îl pune pe gânduri
Mauro Icardi a scăpat! Verdictul judecătoarei a lăsat-o mască pe Wanda Nara
Stiri extrasport
Mauro Icardi a scăpat! Verdictul judecătoarei a lăsat-o mască pe Wanda Nara
EXCLUSIV Clădire celebră din București transformată în apartamente
Profit.ro
EXCLUSIV Clădire celebră din București transformată în apartamente
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gimnasta Sabrina Voinea, acuzată că și-a bătut iubitul în văzul tuturor » Reacția președintelui Federației: „Sesizări către autoritățile competente”

Drama secretă a canoistului Cătălin Chirilă: tumoră, stări de dezechilibru și viză medicală retrasă! + Campionul mondial nu se dă bătut: „Încerc să-mi învăț creierul”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează