Reacția căpitanului după catastrofa italienilor de la Zenica: „Viața îi răsplătește pe cei care dau totul!”

Gianluigi Donnarumma este la 27 de ani liderul selecțiilor (81) din actualul lot al naționalei Italiei / Foto: Instagram
Gianluigi Donnarumma este la 27 de ani liderul selecțiilor (81) din actualul lot al naționalei Italiei / Foto: Instagram

Articol de - Publicat miercuri, 01 aprilie 2026 22:26 / Actualizat miercuri, 01 aprilie 2026 22:30

Gianluigi Donnarumma (27 de ani), portarul echipei naționale a Italiei, a făcut mea culpa după eșecul suferit în play-off-ul cu Bosnia-Herțegovina (1-1, 2-4 la loviturile de departajare). „Cuvintele sunt de puțin folos, avem nevoie de curaj să mergem mai departe”, e postarea pe contul de socializare al căpitanului Squadrei Azzurra.

Gigio Donnarumma nu s-a putut opune niciunei execuții de la 11 metri, după cum nu a putut împiedica golul cu care trupa lui Sergej Barbarez a împins meciul de marți în prelungiri. Goalkeeperul lui Manchester City nu și-a stăpânit lacrimile și scuzele, după a treia eliminare la rând Italiei de la Campionatul Mondial.

În calitate de căpitan și lider al echipei naționale, Donnarumma a reacționat la mai puțin de 24 de ore de la ratarea calificării la CM, a doua pe care a trăit-o ca jucător, după cea din barajul împotriva Macedoniei de Nord din 2021.

Donnarumma: „De aici trebuie s-o luăm de la capăt. Încă o dată! Împreună. Să readucem Italia unde ar merita să fie!”

„Aseară, după meci, am plâns. Am plâns din cauza dezamăgirii de a nu putea conduce Italia acolo unde merită să fie. Am plâns și din cauza tristeții enorme pe care o simt, împreună cu întreaga Squadra Azzurra, al cărei căpitan sunt mândru că pot fi, și știu că, chiar acum, și voi, fanii naționalei, o simțiți”, a scris Gigio pe Instagram.

Reacția căpitanului după catastrofa italienilor de la Zenica: „Viața îi răsplătește pe cei care dau totul!”
Gianluigi Donnarumma, certându-se aici cu Nikola Vasilj // foto: Imago Images

Donnarumma a continuat: „Cuvintele nu mai folosesc la nimic acum, este adevărat. Dar simt un lucru puternic în mine și vreau să-l împărtășesc cu voi. După o dezamăgire atât de mare, trebuie să găsim curajul să întoarcem pagina, încă o dată.

Și pentru a face acest lucru este nevoie de multă forță, pasiune și convingere. Să crezi mereu; aceasta este forța motrice care ne împlinește. Pentru că viața îi răsplătește pe cei care dau totul, fără a se abține. Și de aici trebuie să o luăm de la capăt. Împreună. Încă o dată. Să readucem Italia acolo unde merită să fie”.

Citește și:
Ioan Varga l-a contrat imediat pe Daniel Pancu: „Zici că a câștigat Champions League!”
Superliga
Ioan Varga l-a contrat imediat pe Daniel Pancu: „Zici că a câștigat Champions League!”
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Stiri extrasport
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Cu o bere rece în mână, Estavana Polman s-a descătușat: „Mă voi întoarce la București! Un singur lucru nu o să-mi lipsească”
Handbal
Cu o bere rece în mână, Estavana Polman s-a descătușat: „Mă voi întoarce la București! Un singur lucru nu o să-mi lipsească”
Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini
Stiri extrasport
Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează