INTERNATIONAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2026  »  PRELIMINARII CM 2026

În fața a peste 40.000 de spectatori, naționala lui Ngezana a dat-o în bară în drumul spre CM » Calcule înainte rundei decisive: Benin e la mâna ei!

Articol de - Publicat vineri, 10 octombrie 2025 21:22 / Actualizat vineri, 10 octombrie 2025 21:34

Naționala Africii de Sud, echipa fundașului central de la FCSB, Siyabonga Ngezana (28 de ani), a făcut un pas greșit în lupta pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026, după un rezultat surprinzător contra celor din Zimbabwe, scor 0-0.

Partida s-a jucat în Africa de Sud, pe stadionul „Moses Mabhida”, în fața a peste 40.000 de spectatori. Zimbabwe a fost considerată gazdă, dar n-a putut organiza partida pe teren propriu. Fără Ngezana în lot, „Bafana Bafana” a pierdut o șansă importantă înainte de ultima etapă a grupei de calificare.

  • Pentru a se califica direct la Campionatul Mondial, Africa de Sud (15 puncte) trebuie să câștige meciul cu Rwanda (11 puncte), programat pe 14 octombrie
  • Nu e suficient. Ar trebui ca liderul Benin (17 puncte) să se încurce acasă cu Nigeria (14 puncte)
  • Doar prima clasată merge la turneul final.

Ngezana, lăsat acasă din precauție de tehnicianul belgian

Fundașul campioanei României, FCSB, nu a fost convocat pentru această acțiune din cauza cumulului de cartonașe galbene. Selecționerul belgian Hugo Broos (73 de ani) a preferat să evite orice risc, după incidentul recent care a adus sancțiuni din partea FIFA.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, forul mondial a decis ca Africa de Sud să piardă la „masa verde” (0-3) partida cu Lesotho, după ce Teboho Mokoena a fost folosit, deși era suspendat.

A fost o greșeală colectivă, nu individuală. Ne-am dat seama că trebuie să fim mai atenți și să notăm fiecare cartonaș. De aceea, Ngezana a fost lăsat acasă, pentru a evita orice risc. Lecția a fost învățată.

- a declarat Hugo Broos la conferința de presă premergătoare duelului cu Zimbabwe

În urma egalului de astăzi, Africa de Sud rămâne pe locul secund în grupă, dar și-a complicat calculele pentru calificare.

7meciuri oficiale a strâns până acum Siyabonga Ngezana pentru naționala Africii de Sud

Siyabonga Ngezana, om de bază la FCSB

Transferat în vara lui 2023 de la Kaizer Chiefs pentru aproximativ 600.000 de euro, Ngezana și-a crescut cota cu peste 360%, ajungând la 3,5 milioane de euro, potrivit transfermarkt.

În tricoul FCSB, fundașul sud-african a devenit o piesă-cheie, bifând 91 de meciuri oficiale (2 goluri și 2 pase decisive), în care a cucerit două titluri de campion al României și două Supercupe ale României. De asemenea, are deja 24 de apariții europene, fiind decisiv în defensiva roș-albaștrilor atât în sezonul trecut de Europa League, cât și în actuala campanie de calificare.

2027este anul în care îi expiră contractul lui Ngezana la FCSB

Citește și:
Nu s-a văzut la TV! Ce au făcut Sorana Cîrstea și Emma Răducanu, imediat după finala de la Transylvania Open
Tenis
Nu s-a văzut la TV! Ce au făcut Sorana Cîrstea și Emma Răducanu, imediat după finala de la Transylvania Open
Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
Superliga
Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
Gigi Becali i-a făcut o reverență în direct: „Cel mai inteligent analist! Ești tu, apoi restul!”
Superliga
Gigi Becali i-a făcut o reverență în direct: „Cel mai inteligent analist! Ești tu, apoi restul!”
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
Baschet
Toți ochii pe ea la interviuri! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Euroliga: „Nu sunt multe ca ea!”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează