Meciurile
zilei

Nemții remarcă „o absurditate regulamentară” la Mondial: „Poate schimba tot, mult stres în plus”

Căpitanul Joshua Kimmich are bătăi de cap până va afla cu cine va juca Germania în „16-imile” CM 2026
Căpitanul Joshua Kimmich are bătăi de cap până va afla cu cine va juca Germania în „16-imile” CM 2026

Articol de - Publicat marti, 23 iunie 2026, 17:21 / Actualizat marti, 23 iunie 2026 17:31

Naționala lui Julian Nagelsmann are șase puncte după primele două etape și este câștigătoarea grupei E, din care mai fac parte Scoția, Coasta de Fildeș și Ecuador. Germanii așteaptă însă cu sufletul la gură să afle numele echipei pe care o vor înfrunta - a treia clasată din seriile A, B, C, D sau F - în „16-imea” de luni, de la Foxborough.

Germania și-a adjudecat primele două partide, 7-1 cu naționala din Curacao și 2-1 cu Coasta de Fildeș, astfel că nu mai are griji pentru confruntarea de vineri dimineață cu Ecuador. Numai că ultimele meciuri din faza grupelor (K și L) nu se termină decât în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Iar prima partidă din șaisprezecimile de finală ale turneului nord-american este programată luni seara, pe Gilette Stadium din Foxborough (Boston).

„Vom afla care echipe termină pe locul al treilea în grupe și, prin urmare, sunt potențiale adversare pentru noi încă de vineri dimineață (în jurul orei 7:00 a României). Atunci se încheie ultima etapă în Grupa F.

Dar situația locurilor trei se poate schimba după aceea, odată cu jocurile ce se încheie peste alte două zile. Cupa Mondială e absurdă!”, scrie tabloidul Bild.

Nemții remarcă „o absurditate regulamentară” la Mondial: „Poate schimba tot, mult stres în plus”
Germania - Coasta de Fildeș // Foto: Imago Images

Echipele de pe a treia poziție în fiecare dintre cele 12 grupe ale Mondialului sunt puse de FIFA într-un clasament separat, care se bazează pe punctele și golurile marcate în seria lor.

Bild: „Abia odată cu fluierul final de duminică dimineață, toate echipele vor ști sigur contra cui vor juca. Și unde!”

Dacă două echipe sunt la egalitate, numărul de goluri marcate este factor decisiv. Dacă nici așa nu se poate face departajarea, se apelează la clasamentul fair-play, iar dacă situația va persista, ordinea este stabilită în funcție de poziția lor în topul mondial FIFA Coca-Cola.

Primele opt echipe clasate pe locurile 3 avansează în faza „16-imilor”, iar pentru ultimele patru (de pe locurile 9-12), Cupa Mondială se va încheia. Acestea, împreună cu echipele clasate pe locul patru din fiecare grupă, se întorc acasă cel mai repede.

„Abia odată cu fluierul final de duminică dimineață, toate echipele vor ști cu siguranță contra cui vor juca. Și unde! Stadioanele pentru faza șaisprezecimilor de finală au fost stabilite de ceva vreme. Așadar, e foarte posibil ca un gol marcat undeva să însemne brusc că, în loc de Boston, vor merge la Mexico City.

Acest lucru ar putea însemna mult stres din cauza rezervărilor de ultim moment pentru comitetele de organizare ale echipelor naționale, pentru cazarea la hotel și biletele de avion”, a conchis Bild.

Citește și:
Au intrat oficial în insolvență, la o lună după finalul Superligii
Liga 2
Au intrat oficial în insolvență, la o lună după finalul Superligii
Pregătește o „nebunie” dacă Messi va câștiga Cupa Mondială: „În zone intime”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Pregătește o „nebunie” dacă Messi va câștiga Cupa Mondială: „În zone intime”
Dan Alexa a avertizat-o pe Diana Munteanu în legătură cu fiul ei fotbalist: „Să nu ia asta de la taică-su', că se nenorocește!”
Superliga
Dan Alexa a avertizat-o pe Diana Munteanu în legătură cu fiul ei fotbalist: „Să nu ia asta de la taică-su', că se nenorocește!”
Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!
Superliga
Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!
FOTO Frații Pavăl, fondatorii Dedeman, tranzacție cu un milionar belgian
Profit.ro
FOTO Frații Pavăl, fondatorii Dedeman, tranzacție cu un milionar belgian
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Real Madrid face transferul verii, pe sumă-record: atacantul care uimește Europa

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (4)
Catavencu2
Catavencu2  •  23 Iunie 2026, 18:00
Postat de ciocanbabanbaros pe 23 Iunie 2026, 17:50

Asta nu mai e un Campionat Mondial ci un circ. Multe echipe care nu au ce cauta acolo, multe meciuri care nu prezinta nici un interes, totul din ratiuni comerciale.

mai luminatule, daca nu prezinta nici un interes care ar fi ratiunea comerciala, sa piarda bani? toate echipele astea s-au calificat si implicit merita sa fie acolo, exact ca si fcbsul in cupa corendon

gioalen
gioalen  •  23 Iunie 2026, 17:53

Situatia cu locurile 3 era si pe vremea lui WC cu 24 de echipe, deci inclusiv in 1994, dar de abia acu a descoperit-o Bild. Oricum este o falsa problema, FIFA rezerva din timp hotelurile in orasele unde se joaca fazele eliminatorii iar charterele sunt si ele rezervate, doar traseele calatoriilor se adapteaza in functie de ce si cum.

ciocanbabanbaros
ciocanbabanbaros  •  23 Iunie 2026, 17:50

Asta nu mai e un Campionat Mondial ci un circ. Multe echipe care nu au ce cauta acolo, multe meciuri care nu prezinta nici un interes, totul din ratiuni comerciale.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează