O națională cere descalificarea unei rivale deja calificate la barajul pentru Cupa Mondială 2026

Nigeria - RD Congo / foto: Imago
Nigeria - RD Congo / foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 17 decembrie 2025 10:19 / Actualizat miercuri, 17 decembrie 2025 11:14

Este tensiune înainte de barajul intercontinental pentru Cupa Mondială din 2026! După ce acum câteva zile a apărut informația că Surinam riscă să fie eliminată înainte de meciurile din luna martie, acum o altă națională stă cu sabia deasupra capului, cu pericolul de a fi descalificată, după o contestație depusă de Nigeria.

Este vorba despre reprezentativa RD Congo, echipă calificată pentru play-off-ul intercontinental din 2026, unde ar urma să întâlnească câștigătoarea dintre Jamaica și Noua Caledonie în meciul pentru finala de Mondial.

Însă momentan pare că locul nu este securizat, după contestația făcută de Nigeria, care speră până în ultima clipă să câștige și să ajungă ea în poziția de a lupta pentru calificarea la turneul final de vara viitoare.

Nigeria cere excluderea celor din RD Congo de la barajul pentru CM 2026

Pe 16 noiembrie, RD Congo a învins-o pe Nigeria în barajul african, scor 4-3, după executarea loviturilor de departajare. Acum, nigerienii acuză că adversarii ar fi încălcat regulamentul și ar fi folosit nu mai puțin de nouă jucători care nu era eligibili.

Federația din Nigeria acuză faptul că jucătorii din Congo nu ar fi obținut în mod corect naționalitatea congoleză. Motivul? Legile din RD Congo NU permit cetățenia dublă, iar cei nouă fotbaliști în cauză nu ar fi renunțat la naționalitatea lor înainte de a deveni congolezi. FIFA a fost deja sesizată și urmează să decidă ce măsuri va lua.

„Legea din RD Congo nu permite dubla cetățenie, iar șase până la nouă jucători aveau acest statut în timpul play-off-ului cu Nigeria. Aceasta e breșa pe care o exploatăm. Avocații noștri au transmis documentele relevante la FIFA”, a spun un reprezentant al federației nigeriene, pentru presa de acolo.

„Regulile congoleze stipulează că nu poți avea dublă cetățenie. Acum așteptăm. Sunt atât de mulți care au pașapoarte europene, unele dintre ele pașapoarte franceze, altele pașapoarte olandeze. Regulile sunt foarte clare, iar noi am trimis petiția noastră”, a adăugat Mohammed Sanusi, secretarul general al federației, citat de espn.com.

FIFA trebuie să ia repede o decizie și să anunțe cele două naționale, întrucât data barajului se apropie.

Dacă forul internațional va da câștig de cauză Nigeriei, atunci respectiva națională va merge la baraj și va avea șanse de calificare la Mondial, unde a fost ultima dată în anul 2018.

De partea cealaltă, RD Congo a jucat ultima dată la un Mondial în 1974, când a pierdut toate meciurile din grupă.

Cum arată barajele pentru CM 2026

Toate barajele pentru CM 2026 se vor disputa în martie, iar acolo va fi prezentă și România, care va da peste Turcia în semifinală. Dacă trece mai departe, va juca cu învingătoarea din duelul Slovacia - Kosovo, în deplasare.

Traseul de la barajul intercontinental:

  • Congo - Noua Caledonie/Jamaica

  • Irak - Bolivia/Surinam

Traseul european:

  • Slovacia/Kosovo - Turcia/România

  • Danemarca/Macedonia de Nord - Cehia/Irlanda

  • Ucraina/Suedia - Polonia/Albania

  • Italia/Irlanda de Nord - Țara Galilor/Bosnia

Citește și:
Se lucrează într-un ritm uluitor la Stadionul Dinamo: arena din Ștefan cel Mare este deja 50% demolată » GSP a intrat pe șantier
Special
Se lucrează într-un ritm uluitor la Stadionul Dinamo: arena din Ștefan cel Mare este deja 50% demolată » GSP a intrat pe șantier
FCSB la CCR » Înfățișarea prin care speră să „dinamiteze” procesul prejudiciului de 37 de milioane €
Superliga
FCSB la CCR » Înfățișarea prin care speră să „dinamiteze” procesul prejudiciului de 37 de milioane €
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
Stiri extrasport
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
Reacția lui Gigi Becali, când a auzit că Ciubotaru vrea la FCSB: „Ei vor decide!”
Superliga
Reacția lui Gigi Becali, când a auzit că Ciubotaru vrea la FCSB: „Ei vor decide!”
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Profit.ro
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează