„Cazul Balogun” nu este primul! Ce s-a întâmplat cu Garrincha la Campionatul Mondial din 1962: acuzații de luare de mită și implicarea politicului

Garrincha (al doilea de la stânga la dreapta, rândul de jos) // Foto: Imago Images
Garrincha (al doilea de la stânga la dreapta, rândul de jos) // Foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 06 iulie 2026 11:41 / Actualizat luni, 06 iulie 2026 12:43

FIFA a anulat cartonașul roșu al lui Folarin Balogun, atacantul țării gazdă a Campionatului Mondial, din meciul SUA - Bosnia și Herțegovina, iar atacantul va avea voie să joace în optimile de finală cu Belgia. Decizia a stârnit rumoare în lumea fotbalului, dar există un precedent în istoria turneelor finale mondiale: Garrincha, starul brazilian, a avut parte de același tratament preferențial la ediția din 1962.

CONTEXT:

Există precedent în cazul Balogun! Brazilianului Garrincha a fost eliminat în semifinală, dar a putut juca în finala cu Cehoslovacia

La ediția din 1962 a Campionatului Mondial, găzduită de Chile, Garrincha a fost eliminat în semifinala cu selecționa țării gazdă, câștigată de brazilieni cu scorul de 4-2. Vedeta Selecao a fost eliminată după ce a lovit involuntar un jucător din Chile. Întrucât la acea vreme nu existau cartonașe, ci doar eliminări dictate verbal de arbitru, Garrincha a fost trimis în afara terenului.

În 1962, o eliminare nu reprezenta automat și o suspendare pentru meciul următor, așa cum se întâmplă în prezent. Un comitet FIFA lua decizia după ce arbitrii depuneau o mărturie. La acel turneu final - considerat de mulți poate cea mai dură ediție din istorie - jucătorii fuseseră suspendați după eliminări și se credea că Garrincha va avea parte de același tratament.

În schimb, nu! Vedeta Braziliei a evoluat în finala cu Cehoslovacia, câștigată de Selecao cu 3-1. Fotbalistul nu a punctat în ultimul act la competiției. Important de notat și că un jucător din Chile - Honorino Landa - a primit roșu în acea partidă cu Brazilia, iar el a fost suspendat în meciul pentru locul 3, Chile - Iugoslavia 1-0.

Decizia anulării suspendării lui Garrincha ar fi fost influențată politic. În culise s-au întâmplat lucruri inexplicabile. Jorge Alessandri, președintele din Chile din acea perioadă, a creat o petiție pentru a-l lăsa pe Garrincha să joace pentru că „suporterii din Chile se îndrăgostiseră de extrema încântătoare”, conform site-ului oficial FIFA. De asemenea, președintele Peru ar fi intervenit și l-ar fi sunat pe „centralul” peruvian Arturo Yamazaki Maldonado pentru a fi atent la ce declară atunci când este chemat de cei de la FIFA pentru mărturie.

La comitetul FIFA, atunci când se lua decizia, s-a întâmplat „imposibilul”: arbitrul de margine Esteban Marino, din Uruguay, cel care i-a semnalat „centralului” gestul lui Garrincha, nu s-a prezentat la audieri. Cum cea mai importantă mărturie în acest caz a lipsit, FIFA a decis ca brazilianul să nu fie suspendat în actul final al competiției!

Olten Ayres, arbitru brazilian la acel turneu, a venit cu o serie de declarații care au dat peste cap calculele la aniversarea de 50 de ani a triumfului Braziliei: Esteban nu s-ar fi prezentat în fața comitetului după ce ar fi fost mituit de Joao Etzel, șeful arbitrilor brazilieni în acea perioadă. Conform declarațiilor sale, Ayres s-a întâlnit cu ambii protagoniști câțiva ani mai târziu, iar Marino i-ar fi spus că nu a primit toți banii.

Joao Etzel a luat 10.000 de dolari, ceea ce era o sumă mare la vremea respectivă. I-a dat banii lui Esteban Marino la ordinul directorilor Confederației Braziliene de Fotbal. L-am întâlnit mai târziu pe Joao Etzel și mi-a confirmat: „Eu am fost cel care a câștigat Cupa Mondială. Eu am fost cel care a luat cei 10.000 de dolari și i-am dat lui Esteban Marino.”

Apoi au trecut câțiva ani și l-am întâlnit pe bătrânul și mult regretatul Esteban Marino, care era un arbitru excelent. Mi-a spus: „Îl caut pe Joao Etzel”. L-am întrebat de ce, iar el a răspuns: „Joao a primit 10.000 de dolari să mi-i dea și a dat doar cinci.”

-Olten Ayres, fost arbitru brazilian, potrivit Globo

Citește și:
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Superliga
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Superliga
Războiul continuă » „Nu l-a vrut pe Reghe la FCSB!” / „Își depășește atribuțiile”
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
Superliga
Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Campionate
De ce au adus fanii lui City banane gonflabile la „măcelul” cu Liverpool
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (1)
bibishor
bibishor  •  06 Iulie 2026, 21:18

Diferența majora este că pe atunci se forma o comisie care judeca situația, cu martori și reluări, nefiind VAR. Acum, decizia s-a luat ad-hoc. Evident, am citit informațiile legate de cazul din 1962 și a fost la fel de murdară povestea.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează