Meciurile
zilei

Premierul a mers direct în vestiar, după prima victorie din istorie la Mondial: „N-aș putea fi mai mândru de voi”

Momente emoționante în vestiarul Canadei, după succesul zdrobitor cu Qatar
Momente emoționante în vestiarul Canadei, după succesul zdrobitor cu Qatar

Articol de , - Publicat vineri, 19 iunie 2026, 09:13 / Actualizat vineri, 19 iunie 2026 09:31

Prim-ministrul Canadei, Mark Carney, s-a dus la cabine la finalul partidei de azi-noapte, ca să-l felicite și să-l îmbrățișeze pe selecționerul Jesse Marsch. La fel a făcut apoi cu întreg lotul Canadei, după victoria cu 6-0 în fața Qatarului, care a egalat cea mai mare diferență de scor la acest Mondial (Germania - Curacao 7-1 fusese prima).

  • După două meciuri, Canada este pe primul loc în Grupa B, cu 4 puncte;

  • În ultima etapă, Canada va juca cu Elveția, pe 24 iunie, de la ora 22:00. Înaintea meciului, ambele au o victorie și o remiză

Victoria cu 6-0 în fața Qatarului a fost prima a Canadei din istorie la Mondial, iar pentru acest rezultat prim-ministrul a mers la vestiare pentru a ține un discurs emoționant, distribuind în mediul online filmulețul de aproape trei minute.

Momente emoționante în vestiarul Canadei, după succesul zdrobitor cu Qatar. Premierul Carney a ținut un discurs

„Ați demonstrat un nivel de caracter pe care unii oameni nu îl ating niciodată în viață. Nu aș putea fi mai mândru de voi.

În astfel de momente se văd caracterele adevărate, ați fost o echipă mare. Mai ales că s-a întâmplat în fața unei țări întregi și la un eveniment urmărit de o bună parte a planetei. Dacă lumea nu s-a uitat la meci, atunci sigur că trebuie s-o facă mâine!

Vreau să vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut ca să ajungeți aici, să reprezentați țara, să o faceți pentru familiile voastre, prietenii voștri și să dați o lecție”, a spus Mark Carney, în vestiar, după meci.

Canada a scris istorie, iar David a stabilit un alt record!

Victoria cu 6-0 obținută de Canada reprezintă cea mai categorică reușită vreodată de o națională din CONCACAF în întreaga istorie a Cupei Mondiale.

Precedentul record data de la Cupa Mondială din 1970, când Mexic a învins El Salvador cu 4-0.

De asemenea, Canada a egalat cea mai mare diferență de scor obținută de o gazdă în întreaga istorie a Cupei Mondiale. Celelalte trei precedente sunt: Italia - SUA 7-1 (1934), Brazilia - Suedia 7-1 (1950) și Argentina - Peru 6-0 (1978).

Nu în ultimul rând, Canada devine a treia echipă din istorie care obține prima victorie la un Mondial la o diferență de cel puțin șase goluri, după Italia - SUA 7-1 (1934) și Turcia - Coreea de Sud 7-0 (1954).

Jonathan David a înscris al doilea hattrick al unui jucător de la Juventus în istoria Mondialelor. Până acum, doar Paolo Rossi reușise acest lucru contra Braziliei în legendarul meci din sferturile de finală (3-2), la CM 1982.

David a devenit al șaselea jucător din istoria Cupei Mondiale care înscrie un hattrick pentru o echipa țării gazdă. E primul în ultimii 60 de ani de la legendara finală a CM 1966. Cele 5 precedente sunt: Pedro Cea (1930, Uruguay - Iugoslavia), Angelo Schiavio (1934, Italia - SUA), Ademir (1950, Brazilia - Suedia, 4 goluri), Josef Hügi (1954, Elveția - Austria) și Geoff Hurst (1966, finala Anglia - Germania).

Clasamentul în Grupa B

Citește și:
„Faceți curat la Mondial, dar acasă de ce nu faceți?” » Femeile din Japonia se revoltă
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Faceți curat la Mondial, dar acasă de ce nu faceți?” » Femeile din Japonia se revoltă
Mărturisirea șocantă a lui Jesse Marsch: „S-a auzit de pe banca de rezerve cum i-a trosnit osul”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mărturisirea șocantă a lui Jesse Marsch: „S-a auzit de pe banca de rezerve cum i-a trosnit osul”
I-au ridicat Rolls-ul lui Mirel Rădoi » Imaginile cu mașina de 700.000 de euro s-au viralizat: „Îmi pare rău, băietu'!”
Stranieri
I-au ridicat Rolls-ul lui Mirel Rădoi » Imaginile cu mașina de 700.000 de euro s-au viralizat: „Îmi pare rău, băietu'!”
Cine este primul transfer al verii la FCSB » De ce l-a refuzat Hagi, înainte să ajungă la roș-albaștri: ce remarcaseră scouterii
Superliga
Cine este primul transfer al verii la FCSB » De ce l-a refuzat Hagi, înainte să ajungă la roș-albaștri: ce remarcaseră scouterii
Un milionar român și-a adus acasă compania din Danemarca
Profit.ro
Un milionar român și-a adus acasă compania din Danemarca
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează