TOTU-I TACTICA Roboții albaștri » Cum a transformat Japonia disciplina într-o armă letală

• Pe de o parte, naționala lui Ronald Koeman a încercat să gestioneze partida printr-o idee care a definit fotbalul batav timp de generații, prin posesie, construcție progresivă și capacitatea jucătorilor de a modifica spațiile prin circulația mingii.
• În timp ce Japonia lui Hajime Moriyasu a propus un alt tip de control, mai puțin vizibil în statistici, dar la fel de eficient, bazat pe poziționare, sincronizare și capacitatea echipei de a rămâne permanent conectată.

Imaginea care explică cel mai bine Japonia de astăzi nu a venit în minutul 89 al duelului cu Olanda, atunci când mingea trimisă de Koki Ogawa l-a atins pe Daichi Kamada și a intrat în poarta lui Bart Verbruggen, declanșând bucuria unei bănci de rezerve care a invadat terenul pentru a celebra egalarea, ci cu aproape jumătate de oră mai devreme, imediat după momentul în care Crysencio Summerville a readus „Portocala mecanică” în avantaj, ce părea să confirme superioritatea.

În timp ce olandezii se bucurau pentru golul de 2-1, jucătorii lui Hajime Moriyasu erau deja strânși într-un cerc în propria jumătate de teren, într-o imagine aproape perfectă pentru felul în care Japonia interpretează fotbalul. Nu a fost loc de frustrare, de reproșuri între coechipieri, ci de ajustare.

Este poate cea mai potrivită definiție pentru una dintre cele mai atipice naționale, o formație care, într-un fotbal tot mai mult construit în jurul individualităților, al fotbaliștilor capabili să rupă singuri echilibrul unei faze și al improvizației din ultimii 30 de metri, a ales să meargă într-o direcție diferită, în care libertatea apare tocmai din respectarea unor principii colective extrem de clare.

„Roboții albaștri” ai Japoniei nu reprezintă o echipă mecanică în sensul rece al termenului, ci o demonstrație că disciplina și creativitatea nu sunt întotdeauna două principii opuse.

• Virgil van Dijk a deschis scorul în minutul 51, iar Keito Nakamura a restabilit egalitatea șase minute mai târziu. În 64’, Summervile a readus-o pe Olanda în avantaj, însă tabela a fost închisă de reușita lui Daichi Kamada, pe final (89’).

• „Totu-i tactica” este un proiect GSP care își propune să analizeze modul în care antrenorii aleg să abordeze tactic partidele-cheie. Pentru a determina cele mai importante date, ne folosim de platforma Wyscout, care oferă parametri și informații relevante colectate de 250 de experți din toată lumea.

De la libertatea batavă la precizia japoneză

Întâlnirea dintre Olanda și Japonia a avut o simbolistică aparte tocmai pentru că a pus față în față două culturi total diferite.

În anii ’70, batavii au schimbat felul în care lumea privea jocul printr-un model în care pozițiile nu mai erau doar spații fixe desenate pe teren, ci puncte temporare într-o mișcare colectivă, unde fundașii puteau deveni constructori, mijlocașii coborau pentru a crea superioritate, iar atacanții își părăseau zonele clasice pentru a deschide culoare.

Aproape trei decenii mai târziu, atunci când Japonia încerca să-și construiască identitatea într-un fotbal profesionist încă tânăr, o parte din aceste concepte au ajuns în Asia prin influența unor antrenori precum Hans Ooft, cel care a avut un rol important în dezvoltarea primei generații moderne a fotbalului japonez și care l-a influențat inclusiv pe Hajime Moriyasu, actualul selecționer al niponilor.

20de centrări a trimis Japonia, în timp ce Olanda 17. Precizie egală: 35% - 35%

De altfel, o altă secvență cu o încărcătură specială s-a desfășurat după finalul conferinței de presă post-meci, când selecționerul nipon a cerut microfonul înapoi pentru a transmite un mesaj de respect către fotbalul olandez și pentru a aminti contribuția pe care antrenorii și jucătorii originari din Olanda au avut-o în evoluția Japoniei.

Se poate spune, așadar, că duelul de la Dallas a arătat și cât de mult s-a modificat raportul dintre profesor și elev. Japonia nu s-a limitat să copieze principiile fotbalului european, ci le-a adaptat propriei culturi.

Geometria roboților albaștri

Într-un sistem 4-3-3, Olanda lui Ronald Koeman a încercat să controleze partida în modul tradițional, prin posesie, prin construcție progresivă de la nivelul fundașilor și prin capacitatea unor jucători precum Frenkie de Jong de a dicta ritmul, iar prima repriză a confirmat acest lucru printr-o posesie de 67%, o precizie a paselor de 92% și o linie medie poziționată foarte sus, aproape de 60 de metri.

Japonia a blocat flancurile prin așezarea 4-4-2, pe tranziție negativă. Reinjders și Gravenberch au fost nevoiți să coboare spre centru. Fotografie generată în platforma Wyscout

De partea cealaltă, Japonia a demonstrat una dintre calitățile care au transformat-o într-o echipă atât de dificilă la ultimele turnee finale: capacitatea de a rămâne conectată tactic chiar și atunci când nu se află în posesie. Asiaticii au pornit dintr-un 3-4-2-1 flexibil, construit pentru a ocupa cât mai bine lățimea terenului pe tranziție pozitivă, transformat fără minge într-un bloc compact de 4-4-2, prin care niponii au încercat să închidă flancurile.

20din cele 32 de dueluri aeriene ale olandezilor au fost câștigate, rezultând un procent de 63%. De partea celalaltă, Japonia a înregistrat 38% (12 din 32).

Cel mai interesant paradox al Japoniei este că o echipă privită deseori prin prisma disciplinei și a organizării poate deveni una dintre cele mai fluide formații ale turneului, tocmai pentru că fiecare mișcare individuală este susținută de o reacție colectivă care conservă echilibrul.

Structura cu trei fundași folosită de Moriyasu nu a fost gândită doar pentru siguranță defensivă, ci pentru a permite folosirea unor jucători cu profil ofensiv în zonele laterale, iar Keito Nakamura și Ritsu Doan au reprezentat perfect această idee, pentru că rolurile lor de wing-back au alternat permanent între oferirea lățimii și aparițiile în zone centrale.

Japonia a încercat să întindă blocul defensiv olandez prin poziționarea foarte largă a jucătorilor de bandă, obligând adversarul să acopere toată suprafața terenului, însă adevărata dificultate a apărut în momentul în care au atacat interiorul, creând combinații rapide și schimbări de poziție greu de urmărit.

În sistemul japonez, disciplina nu înseamnă păstrarea rigidă a pozițiilor, ci capacitatea de a schimba permanent amplasamentul fără ca formația să-și piardă forma, poate cea mai importantă caracteristică a naționalei actuale.

Chiar dacă Olanda a avut mai mult mingea, Japonia a reușit să transforme mai eficient fazele de atac, iar diferența dintre cele 30 de atacuri poziționale ale europenilor, care au produs cinci șuturi, și cele 21 ale asiaticilor, care au produs șase finalizări, explică foarte bine că o echipă a căutat volumul și cealaltă momentul potrivit.

Construcția Japoniei a fost foarte lentă și de multe ori simplă. Fotografie generată în platforma Wyscout

Frenkie vs Kamada, două abordări diferite

Dacă duelul dintre cele două naționale ar trebui redus la o confruntare individuală, Frenkie de Jong și Daichi Kamada ar reprezenta probabil tabloul perfect pentru diferența dintre cele două moduri de a interpreta jocul.

Frenkie a fost imaginea clasică a școlii olandeze, mijlocașul care oferă echipei senzația de ordine prin fiecare atingere, care coboară între fundași pentru a crea superioritate numerică și transformă posesia într-un instrument prin care adversarul este obligat să alerge.

Cele 98 de acțiuni, precizia de 95% a paselor și cele 12 mingi trimise în ultima treime arată influența celui care a încercat să construiască aproape fiecare atac important.

La polul opus a fost Kamada, capabil să lege compartimentele, să câștige dueluri, să apară între linii și să simtă timing-ul în care trebuie să atace careul.

Cu 77 de acțiuni, un gol marcat și aproape 70% dintre dueluri câștigate, mijlocașul lui Crystal Palace nu a insistat în atingeri, ci a influențat diferite zone ale terenului.

Dacă Frenkie a fost fotbalistul care a încercat să creeze spațiul prin circulația mingii, Kamada a fost cel care a apărut în spațiile create de mișcarea întregii echipe.

Olanda a construit prin Frenkie De Jong. Batavii au fost nevoiți să caute pasa centrală, între linii, însă replierea Japoniei a funcționat. Fotografie generată în platforma Wyscout

Cine nu se adaptează nu are viitor

Cea mai mare schimbare produsă de Japonia la Dallas nu a fost una spectaculoasă vizual, ci una de stăpânire teritorială, pentru că după o primă repriză în care Olanda a împins jocul aproape constant spre poarta asiaticilor, echipa lui Moriyasu a reușit să modifice raportul de forțe fără să-și schimbe identitatea.

După pauză, posesia s-a echilibrat, Japonia a urcat peste 50%, linia medie a devenit mai avansată decât cea a Olandei, iar pressingul a crescut în intensitate, semn că reacția nu a venit dintr-o încercare disperată de a recupera rezultatul, ci dintr-o ajustare calculată în prealabil.

15,1a fost parametrul PPDA al Japoniei în repriza secund, atunci când niponii au devenit mai agresivi. În prima parte, bifase 22,6. PPDA reprezintă numărul de pase pe care o echipă le permite adversarului până să încerce o acțiune defensivă (intercepție / tackling).

Olanda și-a păstrat avantajele naturale, mai ales la nivel fizic, acolo unde superioritatea la duelurile aeriene a fost evidentă și unde golul lui Virgil van Dijk a confirmat cea mai logică rută spre poartă pentru o echipă cu asemenea profil. Japonia a reușit să mute confruntarea spre zonele în care diferențele de talie și forță au contat mai puțin.

Pentru că „roboții albaștri” nu sunt programați să repete aceleași mișcări, ci să recunoască împreună același moment, iar într-un fotbal în care spațiul dispare aproape instant în unele situații, sincronizarea poate deveni uneori mai valoroasă decât posesia.

Olanda a fost foarte puternică, eram în urmă, un adversar foarte dificil, jucătorii au fost uniți, tenace, au luptat până la capăt și nu au încetat să persevereze. Desigur, nu suntem complet mulțumiți doar cu un punct pentru egalitate. Le-a fost greu să riposteze, au reușit să fie tenace și, în același timp, să fie răbdători, să rămână calmi, să găsească și să profite de oportunități. Așa că sunt foarte mândru că au reușit să-și mențină propriul ritm. Ne doream să obținem trei puncte, nu un singur punct. Așa că, din acest punct de vedere, desigur, a fost puțin dezamăgitor.
- Hajime Moriyasu, selecționerul Japoniei

Cifrele meciului Olanda - Japonia

Când ești în avantaj de două ori și nu câștigi, este puțin dezamăgitor, Pe de altă parte, pot trăi cu asta, pentru că Japonia a avut și ea o mulțime de oportunități. A fost un meci de top din ambele părți. Dacă analizezi Japonia, este o echipă care presează întotdeauna foarte sus. Nu au făcut asta multe minute în timpul acestui meci. Au așteptat cu mulți jucători în spatele mingii. În acest sens, le-a fost puțin frică. Asta ne-a îngreunat foarte mult găsirea spațiilor.
- Ronald Koeman, selecționerul Olandei