Meciurile
zilei

CORESPONDENȚĂ GSP DIN CANADA Sindromul Certeze lângă Vancouver » Ne-am trezit cazați într-o vilă colosală la Mondial: cum păcălesc canadienii statul

Una dintre vilele uriașe din Richmond FOTO: Ionuț Iordache (GSP) +16   FOTO
Una dintre vilele uriașe din Richmond FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de , - Publicat sambata, 27 iunie 2026, 14:08 / Actualizat sambata, 27 iunie 2026 14:09

Radiografia unei anomalii imobiliare de la capătul lumii. Cum se transformă mândria diasporei asiatice în fortărețe de mii de metri pătrați, într-un oraș în care 60% dintre locuitori vorbesc doar mandarina și cantoneza

Am crezut că am închiriat o cameră banală de suburbie. O cameră într-o casă oarecare din Richmond, pentru cele trei zile ale deplasării la Vancouver.

Dar când am ajuns pe Schaefer Avenue, am crezut că e o greșeală. În fața noastră nu era o casă. Era o vilă colosală, cu tavane înalte de șase metri și ferestre imense care parcurg două etaje dintr-o singură privire.

Sindromul Certeze lângă Vancouver » Ne-am trezit cazați într-o vilă colosală la Mondial: cum păcălesc canadienii statul
Așa arată intrarea în casa în care ne-am cazat în Canada FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Am intrat. Și am dat peste o întreagă dinastie și peste o cameră imensă. Ca să înțelegeți despre ce e vorba, dormitorul avea două paturi king size și destul spațiu de jur împrejur.

Discuții prin ChatGPT

Înăuntru trăiește o familie extinsă de imigranți chinezi. Trei generații sub același acoperiș de sute de metri pătrați: bunicul, bunica, tatăl, mama și copilul. Cinci oameni care împart un spațiu uriaș, dar care nu vorbesc o singură boabă de engleză.

Cum comunicăm? Noi vorbim în română, iar ChatGPT traduce în mandarină.

Ei zâmbesc. Mereu zâmbesc, cu acea politețe asiatică ce pare uneori decuplată de context.

Apoi e rândul lor. Vorbesc în mandarină, iar inteligența artificială ne traduce în română că trebuie să ne descălțăm afară și să ne punem papuci, dar și cum să procedăm dacă ajungem târziu.

O scenă suprarealistă cu AI, doi români și cinci chinezi.

Mastodonții din jur sunt și mai mari

Adevăratul șoc a venit a doua zi dimineață, când am ieșit pe stradă și am realizat de ce cazarea noastră e printre cele mai ieftine din zonă.

Casa în care stăm noi, un adevărat palat pentru standardele europene, este mică. Este chiar modestă.

Suntem în Richmond, o suburbie a Vancouverului care a devenit oficial orașul cu cea mai mare concentrație de populație asiatică din afara Asiei.

Peste 60% dintre locuitori sunt de origine chineză. Și aproape toți au adus cu ei o obsesie: proiecția succesului prin dimensiunea vilelor.

În presa locală, clădirile acestea au un nume oficial: „Monster Houses” (Casele-Monstru).

Câteva „case-monstru” din Richmond FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

+11 FOTO

Cum s-a ajuns aici? Printr-o portiță legală care ar face invidios orice dezvoltator imobiliar din România.

26.880.000 de dolari canadienicostă o asemenea clădire de aproape 1.700 de metri pătrați utili aflat în perioada asta la vânzare. Adică peste 16 milioane de euro!

Cum păcălești statul canadian cu tufe de afine

Localitatea este situată pe o deltă cu pământ foarte fertil, protejat prin lege ca zonă agricolă. Timp de decenii, legea canadiană spunea că pe un teren agricol ai voie să îți ridici o casă, dar legislația nu specifica o mărime maximă. Era o lege făcută pe încredere, pentru fermieri.

Milionarii din Hong Kong și China continentală au mirosit oportunitatea. Au cumpărat hectare întregi de teren agricol, mult mai ieftin decât cel rezidențial, au dărâmat vechile ferme și au ridicat palate de 2.000 de metri pătrați.

1000-2000 de dolaricostă utilitățile pe lună pentru o asemenea casă

Se ocupă cu „agricultura”

Pentru a păstra statutul de „fermă” și a plăti taxe mici (de doar câteva sute de dolari pe an în loc de zeci de mii), au plantat de formă câteva rânduri de afine sau au pus doi stupi de albine în curte.

Câteva „case-monstru” din Richmond FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Câteva „case-monstru” din Richmond FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Câteva „case-monstru” din Richmond FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Câteva „case-monstru” din Richmond FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Câteva „case-monstru” din Richmond FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
+11 FOTO

Rezultatul? Un peisaj ireal. Palate cu candelabre de cristal, înconjurate de tufe de fructe de pădure.

Autoritățile canadiene au schimbat recent legile, plafonând dimensiunile noilor construcții pe terenuri agricole. Dar cele vechi au rămas în picioare.

Sindromul Certeze și palatele din Huedin

Tot acest cadru ne-a creat un sentiment de déjà-vu. La o scară diferită, imaginea este identică cu cea din Certeze (Satu Mare) sau de pe străzile pline de palatele romilor din Huedin (Cluj).

Este exact același „sindrom al diasporei”. Dorința de a demonstra celor rămași acasă – sau noilor vecini – că ai reușit.

Că ai plecat dintr-o realitate opresivă sau săracă și ai cucerit lumea. Confortul interior contează mai puțin; fațada trebuie să epateze.

Case-fantomă

La fel ca în Maramureș sau în Oaș, multe dintre aceste case-monstru din Richmond sunt, în realitate, niște case-fantomă.

Proprietarii își rulează afacerile în Asia, copiii sunt la studii, iar palatele supradimensionate sunt goale multe luni pe an.

Nicăieri în lume mirosul de dulceață de afine din curte nu se îmbină atât de straniu cu mirosul speculei financiare de milioane de dolari, așa cum se întâmplă aici, la Richmond.

Iar ChatGPT ne reamintește să nu uităm să ne punem papucii după ce ne întoarcem de la meciul Belgia - Noua Zeelandă.

Citește și:
Sindromul Certeze lângă Vancouver » Ne-am trezit cazați într-o vilă colosală la Mondial: cum păcălesc canadienii statul
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Sindromul Certeze lângă Vancouver » Ne-am trezit cazați într-o vilă colosală la Mondial: cum păcălesc canadienii statul
Ivana Knoll a remarcat un singur fotbalist de la Cupa Mondială: „Îmi place cu adevărat de el”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ivana Knoll a remarcat un singur fotbalist de la Cupa Mondială: „Îmi place cu adevărat de el”
Transfer-surpriză: Alexi Pitu a semnat în Superliga și va juca în alb-roșu!
Superliga
Transfer-surpriză: Alexi Pitu a semnat în Superliga și va juca în alb-roșu!
Cum arată „16-imile” de la Campionatul Mondial » Norocoasa Argentina + Se conturează un mare șoc în „optimi”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Cum arată „16-imile” de la Campionatul Mondial » Norocoasa Argentina + Se conturează un mare șoc în „optimi”
FOTO Alertă alimentară în România: Croissant cu Nutella de la Lidl, Kaufland și Metro, retras de pe piață
Profit.ro
FOTO Alertă alimentară în România: Croissant cu Nutella de la Lidl, Kaufland și Metro, retras de pe piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cristiano Ronaldo tocmai a stabilit recordul pe care Messi nu i-l poate lua » Cel puțin nu în 2026!

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează