Vești bune pentru Tuchel: un titular va fi complet recuperat pentru semifinala cu Argentina

Thomas Tuchel, selecționerul Angliei/ foto Imago Images
Thomas Tuchel, selecționerul Angliei/ foto Imago Images

Articol de - Publicat luni, 13 iulie 2026 15:30 / Actualizat luni, 13 iulie 2026 15:31

Nico O'Reilly (21 de ani), titularul postului de fundaș stânga în angrenajul Angliei, va fi disponibil pentru semifinala Campionatului Mondial în care echipa lui Thomas Tuchel va da peste Argentina lui Lionel Messi. Partida a fost programată miercuri, 15 iulie, de la ora 22:00.

Nico O'Reilly a suferit o mică accidentare la ischiogambieri în meciul cu Norvegia. Fotbalistul lui Manchester City a făcut un gest către banca de rezerve și a cerut să fie înlocuit la finalul celei de-a doua reprize a duelului. Djed Spence a intrat în locul său. Potrivit presei britanice, citate de sportal.bg, va putea participa la antrenamentul Angliei înainte de confruntarea din semifinale împotriva campioanei în exercițiu, Argentina.

Nico O'Reilly e la antrenamente înainte de Anglia - Argentina. Declan Rice este și el apt

Vești bune pentru Tuchel: un titular va fi complet recuperat pentru semifinala cu Argentina
Nico O'Reilly // Foto: Instagram

Mijlocașul defensiv Declan Rice este și el acum complet recuperat după boala virală care l-ar fi putut face să rateze meciul cu Norvegia. El a jucat totuși o repriză și se va pregăti alături de coechipierii săi înainte de meciul cu "Albiceleste".

Mai târziu, în cursul zilei de astăzi, echipa lui Thomas Tuchel va efectua primul antrenament complet după sferturile de finală, iar câțiva jucători vor continua să fie monitorizați pentru recuperarea lor după căldura și umiditatea de care s-au lovit în meciul de la Miami. Harry Kane, Marc Guehi, John Stones și Elliot Anderson au fost singurii titulari ai Angliei care au jucat toate cele 120 de minute în Florida, iar astăzi se va clarifica starea lor.

Nico O'Reilly, provenit din mijlocaș ofensiv, a fost reprofilat fundaș stânga, iar acolo a dat randament atât la turneul final, cât și în tricoul lui Manchester City în sezonul precedent. Produs al academiei „cetățenilor”, a ajuns la echipa mare în 2024. Sezonul trecut, sub comanda lui Pep Guardiola, a jucat 53 de meciuri în toate competițiile, a marcat 9 goluri și a oferit 6 pase decisive.

Citește și:
Mihai Stoica propune ca aceste echipe să fie interzise la titlu în Superliga! » Ce omite însă managerul lui FCSB să spună
Superliga
Mihai Stoica propune ca aceste echipe să fie interzise la titlu în Superliga! » Ce omite însă managerul lui FCSB să spună
„Execrabilă, groaznic” » Marica nu a menajat pe nimeni după Craiova - Farul, apoi și-a ales favorita la titlu
Superliga
„Execrabilă, groaznic” » Marica nu a menajat pe nimeni după Craiova - Farul, apoi și-a ales favorita la titlu
Acord între FCSB și Rapid! » Mihai Stoica: „Aceasta este înțelegerea”
Superliga
Acord între FCSB și Rapid! » Mihai Stoica: „Aceasta este înțelegerea”
Rușinea serii în Europa: după ce le-au luat titlul în ultima etapă, acum le-au dat 7 goluri!
Campionate
Rușinea serii în Europa: după ce le-au luat titlul în ultima etapă, acum le-au dat 7 goluri!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Scene șocante în Franța! Clădirea istorică a rezistat celor două războaie mondiale, dar a fost incendiată de protestatari

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează