Meciurile
zilei

Starul lui Nagelsmann are idol un rival de la Mondial! » Brazilienii au descoperit scrisoarea sa din gimnaziu

Florian Wirtz (stânga), alături de Kai Havertz și Jamal Musiala, înaintea meciului cu Ecuador (1-2) din grupa de la CM 2026 / Foto: Imago
Florian Wirtz (stânga), alături de Kai Havertz și Jamal Musiala, înaintea meciului cu Ecuador (1-2) din grupa de la CM 2026 / Foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 27 iunie 2026, 12:43 / Actualizat sambata, 27 iunie 2026 12:47

Florian Wirtz (23 de ani), mijlocașul ofensiv al Germaniei, și-a suprins fanii cu rândurile pe care le scria în 2015, când începea să viseze la cariera pe care o are azi la Liverpool și la naționala lui Julian Nagelsmann.

Nu a marcat încă niciun gol la Campionatul Mondial din SUA, Mexic și Canada, însă a oferit două pase decisive, la deschiderea scorului în partidele contra Curacao (7-1, pentru Nmecha) și împotriva Ecuadorului (1-2, pentru Sane).

Florian Wirtz a oferit două pase decisive la acest Mondial

Florian Wirtz este om de bază în reprezentativa Germaniei, care luni va disputa prima partidă din șaisprezecimile de finală ale competiției nord-americane, în compania Paraguayului, la Foxborough, și titular la Liverpool, care a plătit 125 de milioane de euro în urmă cu un an pentru a-l cumpăra de la Bayer Leverkusen.

Starul lui Nagelsmann are idol un rival de la Mondial! » Brazilienii au descoperit scrisoarea sa din gimnaziu
Florian Wirtz are 44 de meciuri și 11 goluri la naționala Germaniei // FOTO: Getty Images

Ceea ce nu se știa este că mijlocașul ofensiv, integralist în primele două întâlniri de la acest Mondial și folosit 76 de minute cu Ecuador, are ca idol un fotbalist brazilian. Și chiar unul care este prezent la turneul final din 2026!

Este vorba despre brazilianul Neymar, care a debutat la CM 2026 abia în finalul partidei din grupă cu Scoția (3-0), fiind menajat contra Marocului (1-1) și a Haitiului (3-0) de selecționerul Carlo Ancelotti, din cauza unei accidentări.

Florian Wirtz a scris o scrisoare la vârsta de 12 ani, în care își dezvăluia care e visul său în fotbal: „Să joc la același nivel cu idolul meu, Neymar”.

Florian Wirtz, la 12 ani: „Sper să devin fotbalist și să joc la același nivel precum cel mai mare idol al meu, Neymar Jr.”

Compunerea viitorului star al lui Julian Nagelsmann (pe-atunci elev la gimnaziu) este înrămată și expusă la Muzeul German al Fotbalului din Dortmund. Iată textul integral al acesteia, publicat de cotidianul O Globo din Brazilia:

Starul lui Nagelsmann are idol un rival de la Mondial! » Brazilienii au descoperit scrisoarea sa din gimnaziu
Așa arăta puștiul Florian Wirtz la începuturile carierei de fotbaliist

„Bună! Astăzi este 28 mai 2015.
Am 12 ani și sunt în clasa a VI-a (D) la Școala Abtei din Brauweiler.
Am prieteni buni la școală și la fotbal și petrec mult timp cu ei.
Materia mea preferată este Educația Fizică. Printre obictele principale, îmi place cel mai mult limba engleză.
Ca hobby, joc fotbal, așa cum am menționat deja. Uneori merg și cu bicicleta sau cu rolele.
În acest moment, fotbalul este foarte distractiv pentru mine, pentru că în sezonul viitor voi juca pentru o echipă dintr-o categorie de vârstă superioară celei mele.
Ceea ce mă deranjează acum este că prietenii mei de la școală nu mai sunt la fel de amabili ca înainte, dar sunt sigur că asta se va schimba în curând.
Cred că în viitor voi avea o soție minunată și doi copii.
În ceea ce privește obiectivele mele legate de școală, mai întâi vreau să termin liceul.
După aceea, sper să devin fotbalist și să joc la același nivel precum cel mai mare idol: Neymar Jr.

Florian Wirtz are 44 de selecții și 11 goluri pentru reprezentativa Germaniei, la care a debutat în toamna lui 2021 sub comanda lui Hansi Flick. A marcat ultimul gol în echipa națională în urmă cu 13 luni, într-un meci amical cu Finlanda (4-0).

Citește și:
Cum arată „16-imile” de la Campionatul Mondial » Norocoasa Argentina + Se conturează un mare șoc în „optimi”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Cum arată „16-imile” de la Campionatul Mondial » Norocoasa Argentina + Se conturează un mare șoc în „optimi”
Ivana Knoll a remarcat un singur fotbalist de la Cupa Mondială: „Îmi place cu adevărat de el”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ivana Knoll a remarcat un singur fotbalist de la Cupa Mondială: „Îmi place cu adevărat de el”
Transfer-surpriză: Alexi Pitu a semnat în Superliga și va juca în alb-roșu!
Superliga
Transfer-surpriză: Alexi Pitu a semnat în Superliga și va juca în alb-roșu!
Pierdere uriașă: U Cluj rămâne fără Jovo Lukic! Câți bani aduce bosniacul în Superliga
Superliga
Pierdere uriașă: U Cluj rămâne fără Jovo Lukic! Câți bani aduce bosniacul în Superliga
FOTO Alertă alimentară în România: Croissant cu Nutella de la Lidl, Kaufland și Metro, retras de pe piață
Profit.ro
FOTO Alertă alimentară în România: Croissant cu Nutella de la Lidl, Kaufland și Metro, retras de pe piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cristiano Ronaldo tocmai a stabilit recordul pe care Messi nu i-l poate lua » Cel puțin nu în 2026!

Gigi Becali s-a sucit la 180°, iar „11”-le FCSB-ului suferă o modificare fundamentală!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează