GALERIE FOTO Dubla campioană mondială riscă eliminarea încă din grupe! Gafa care o costă enorm

Fanii din Uruguay, dezamăgiți / FOTO: Imago +5   FOTO
Fanii din Uruguay, dezamăgiți / FOTO: Imago

Articol de - Publicat luni, 22 iunie 2026 10:15 / Actualizat luni, 22 iunie 2026 11:04

Uruguay a remizat în compania naționalei din Capul Verde, scor 2-2, în grupa H de la Cupa Mondială, și este la un pas să părăsească turneul final. Al doilea gol primit de sud-americani a venit după gafe imense.

Era minutul 61, iar Uruguay conducea cu scorul de 2-1. Lenini deschisese scorul pentru insulari (21) cu un gol spectaculos, din lovitură liberă, iar Maximiliano Araujo (44) și Canobbio (45+6) au făcut ca naționala lui Bielsa să intre la pauză în avantaj.

GALERIE FOTO. Uruguay s-a făcut de râs la al doilea gol primit de la Capul Verde

Aflat în banda stângă, la 30 de metri de propria poartă, Mathias Olivera a primit mingea din aut de la un coechipier. Speriat de presiunea pusă de adversar, fundașul central a trimis mingea din prima spre zona centrală.

Pasa nu a avut o destinație precisă. Sebastian Caceres, celălalt stoper, se afla la câțiva metri de locul în care a ajuns mingea, fără nicio șansă de a ajunge la balon înaintea lui Varela.

Portarul Muslera s-a văzut nevoit să iasă, însă Varela s-a mișcat mai repede și i-a „suflat” balonul. Apoi, a trimis mingea în poartă, stabilind scorul final.

Uruguay, dublă campioană mondială, are nevoie de victorie cu Spania

Astfel, Uruguay a rămas doar cu două puncte după primele două partide și este condamnată să învingă Spania în ultima etapă pentru a fi sigură de calificarea în fazele eliminatorii. Cu un egal, sud-americanii ar sta la mâna altor rezultate și ar spera să treacă de grupă de pe poziția a treia. Un eșec cu Spania ar elimina-o direct pe Uruguay.

Eliminarea prematură a echipei lui Bielsa ar fi o surpriză, ținând cont că Uruguay este o națională cu tradiție importantă la turneele finale. Are două Campionate Mondiale (1930, 1950) și nu mai puțin de 15 trofee obținute la Copa America, ultimul în 2011.

Ultima etapă din grupa H:

  • Spania - Uruguay

  • Capul Verde - Arabia Saudită

Meciurile se vor disputa simultan, pe 27 iunie, de la 03:00.

Citește și:
Și-a etalat formele lucrate la sală pe plajele din Egipt » Campioana națională, imagini spectaculoase din vacanță
Stiri extrasport
Și-a etalat formele lucrate la sală pe plajele din Egipt » Campioana națională, imagini spectaculoase din vacanță
Gigi Becali: „Hai să vă spun ce face Mihai Stoica. Vă spun tot, tot”
Superliga
Gigi Becali: „Hai să vă spun ce face Mihai Stoica. Vă spun tot, tot”
A venit un fotbalist de 3 mil. € în România: „Un fel de Bîrligea. Va fi bun cu O SINGURĂ condiție”
Superliga
A venit un fotbalist de 3 mil. € în România: „Un fel de Bîrligea. Va fi bun cu O SINGURĂ condiție”
Reacția lui Adrian Mititelu, după ce Juan Bauza a semnat cu Levadiakos: „E jucătorul nostru!”
Liga 4
Reacția lui Adrian Mititelu, după ce Juan Bauza a semnat cu Levadiakos: „E jucătorul nostru!”
“Regele Pantofilor” aduce în România un nou mare brand de magazine
Profit.ro
“Regele Pantofilor” aduce în România un nou mare brand de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Dinamo își schimbă din nou sigla!


Comentarii (4)
utilizator șters
utilizator șters  •  22 Iunie 2026, 14:49

nu tradiția joacă

therealreddog33
therealreddog33  •  22 Iunie 2026, 14:25
Postat de demostene1 pe 22 Iunie 2026, 12:18

Dubla campioana mondiala, dar FIFA ii permitea să poarte 3 stele, interesant

Chiar 4 ;). Sunt doua turnee olimpice câștigate înainte de 1930, când încă nu exista Cupa Mondială. Turneele respective au fost organizate de FIFA. De aia li se permite, ca a fost / e același organizator al competiției. Dar chiar fair nu aș spune ca e.

Catalinhasdeu
Catalinhasdeu  •  22 Iunie 2026, 13:48

De fapt sunt 4 stele ...Uruguay a castigat editiile din 1924 si 1928 organizate tot de FIFA...ei considera ca au 4 titluri mondiale insa acele 2 editii sunt considerate titluri olimpice iar cele din '30 si '50 titluri mondiale.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează