INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  AFRICA DE SUD - COLUMBIA 2-1

Amicalul cu Columbia a scos din nou în faţă problemele nerezolvate pentru CM2010 » Haos Africa

Articol de - Publicat sambata, 29 mai 2010 00:00

Amicalul dintre Africa de Sud şi Columbia, de joi, a arătat că organizatorii Mondialului 2010 au rămas cu destule teme nerezolvate.

Cîţiva şefi de trib sud-africani au sacrificat recent o vacă la inaugurarea stadionului Soccer City din Johannesburg. În semn de bun venit oaspeţilor CM 2010 şi pentru reuşita competiţiei ce va demara pe 11 iunie. Ritualul, se pare, n-a luat în calcul şi amicalul Africii de Sud cu Columbia (2-1), de joi seară. Pentru că testul disputat pe amintita arenă, ce va găzdui inclusiv meciul de deschidere şi finala Mondialului, a readus în prim-plan probleme mai vechi cu care se confruntă organizatorii.

Oaspeţii, prădaţi
În afara înfrîngerii suferite, columbienii, de pildă, au mai trăit o experienţă neplăcută la hotelul Hyde Park Southern Sun. Marţi, cînd s-au întors de la antrenament, au descoperit că le lipseau banii din valize. În total, 2.400 de euro. Hoţii, două angajate de la Hyde Park, au fost identificaţi însă repede şi trimişi în faţa instanţei.
Golul victoriei nu s-a văzut la tv

Transmisia TV a amicalului dintre sud-africani şi columbieni a avut şi ea de suferit. Mulţi suporteri care au preferat să urmărească întîlnirea din faţa televizorului n-au văzut golul victoriei gazdelor. Cauza, frecventă de altfel în patria lui Nelson Mandela, o cădere de curent!

Circ la bilete
Într-o altă zonă a Johannesburgului, în faţa unui centru de vînzare a biletelor pentru Mondial, 700 de oameni au fost la un pas să se calce în picioare. FIFA tocmai anunţase punerea în vînzare a 160.000 de tichete, dar nimeni n-a avut acces la ele pentru că sistemul electronic de distribuţie al firmei Match a cedat şi a durat mai bine de două ore pînă s-a rezolvat defecţiunea.  

Slovenii sînt avizaţi
Păţania columbienilor le-ar putea servi drept avertisment slovenilor. Tocmai hotelul Hyde Park Southern Sun, la care au stat sud-americanii, le va servi drept cartier general elevilor lui Matjaz Kek pe perioada turneului final (11 iunie - 11 iulie).

A păţit-o şi Egiptul
Egiptenii au avut şi ei de suferit din cauza hoţilor. Anul trecut, la Cupa Confederaţiilor, au fost prădaţi tot în hotel. Cînd s-au întors în camere, de la un meci, au constatat că li s-a umblat în bagaje, de unde, cu totul, lipseau circa 2.000 de euro.

Emoţii cu Gerrard
ANGLIA. Steven Gerrard i-a dat emoţii selecţionerului Capello la antrenamentul de joi. La nici 30 de secunde de la startul unui meci-şcoală, mijlocaşul în vîrstă de 30 de ani şi-a scrîntit glezna şi antrenorului de fitness Stefano Tirelli i-au trebuit 20 de minute ca să-l pună pe picioare.

Lahm e căpitan
GERMANIA. Selecţionerul Joachim Low a desemnat noul căpitan al "naţionalei" la CM 2010, după accidentarea lui Michael Ballack: fundaşul Phillip Lahm (Bayern). Totodată, înlocuitorul lui Adler, de asemenea accidentat, în poartă va fi Manuel Neuer (Schalke).

Prime de 340.000 euro
PORTUGALIA. Dacă triumfă la CM 2010, jucătorii portughezi vor primi cîte 340.000 de euro de căciulă. Ei vor lua cîte 50.000 de euro dacă trec de grupe, de "sferturi" şi de semifinale. O victorie în finală le aduce în conturi alte 190.000 de euro. Totalul primelor se ridică la 7,8 milioane.

Sex, ciocolată, îngheţată
BRAZILIA. Joi, la sosirea în Johannesburg a reprezentativei Braziliei, selecţionerul Carlos Dunga a spus că jucătorii săi nu vor avea interdicţie la ciocolată şi la îngheţată. "Iar sex pot face în zilele libere. Tuturor ne place sexul", a spus Dunga.

Americanii, la Casa Albă
SUA. Preşedintele Barack Obama i-a primit pe jucătorii lui Bob Bradley la Casa Albă. El i-a asigurat că va urmări fiecare meci al SUA la televizor, iar vicepreşedintele Biden o va face la faţa locului. La întîlnire a fost prezent şi fostul preşedinte Bill Clinton.

Citește și:
E gata! Cel mai nou antrenor din Superliga: „Mâine îl numim”
Superliga
E gata! Cel mai nou antrenor din Superliga: „Mâine îl numim”
Fostul mare talent al Ligii 1 e dezvoltator imobiliar! Gazeta l-a găsit pe șantier, lângă București: „Spre rușinea mea, am reușit prea puțin în fotbal!” + „Noi am fost cobaii lui Neubert”
Superliga
Fostul mare talent al Ligii 1 e dezvoltator imobiliar! Gazeta l-a găsit pe șantier, lângă București: „Spre rușinea mea, am reușit prea puțin în fotbal!” + „Noi am fost cobaii lui Neubert”
„Rotaru o să ia titlul când o să învie tata!” » Atac dur la adresa Craiovei înainte de play-off
Superliga
„Rotaru o să ia titlul când o să învie tata!” » Atac dur la adresa Craiovei înainte de play-off
6 meciuri în etapa #20 din Liga 2 se joacă acum » Cinci echipe luptă pentru ultimele 3 locuri din play-off
Liga 2
6 meciuri în etapa #20 din Liga 2 se joacă acum » Cinci echipe luptă pentru ultimele 3 locuri din play-off
România câștigă o investiție în fața Ungariei și Slovaciei. Grup german deschide prima sa fabrică din Europa Centrală și de Est
Profit.ro
România câștigă o investiție în fața Ungariei și Slovaciei. Grup german deschide prima sa fabrică din Europa Centrală și de Est
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Diana Șucu, drastică în privința românilor prinși în războiul din Orient: „Plătim noi pentru inconștiența lor?”

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (7)
 •  31 Mai 2010, 14:14

Saracul Biden: tre'sa fie in Africa de Sud atata timp, sa se uite la un sport pe care nu il intelege. Poate da un gol SUA si poate si el sa strige: "Wow, that's a big fucking deal!"

 •  29 Mai 2010, 10:22

@Vultur: "Ei vor lua cîte 50.000 de euro dacă trec de grupe, de "sferturi" şi de semifinale. O victorie în finală le aduce în conturi alte 190.000 de euro." Sa-ti explic: 50 daca trec de grupe, 50 daca trec de sferturi, 50 daca trec de semifinale si 190 pentru finala. 50+50+50+190=340. Acum e clar sau vrei sa-ti desenez?

 •  29 Mai 2010, 10:22
Postat de pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

Ba nebunule sunt cate 50.000 pt grupe, sferturi si semifinale. In total 150.000

Vezi toate comentariile (7)
Comentează