Articol de Cristina Negrilă - Publicat luni, 12 iulie 2010 00:00
Olandezul Johan Cruyff critică în rubrica sa din "El Periodico" felul în care Olanda a abordat finala CM 2010, cu Spania şi arbitrajul slab l englezului Howard Webb. Citeşte articolul scris de Cruyff!
"A fost o finală disputată, da, asta da, dar de o calitate îndoielnică. Olanda nu a vrut să joace sau a făcut-o, dar departe de stilul ei obişnuit. Spania, care a încercat să fie ea însăşi, s-a aflat multe minute în afara jocului, în afara finalei şi, inclusiv, jucînd mai mult individual decît colectiv. A reuşit să devină campioană datorită unor picioare miraculoase care, născute în Fuentealbilla, au crescut, iar Iniesta a devenit un fotbalist adevărat La Masia, la academnia Barçei, una dintre cele mai bune şcoli de fotbal din lume.
Momentul în care Olanda a semănat cu Interul
Joi am fost întrebat de presa din Olanda dacă putem juca precum Interul. Dacă putem opri Spania în modul în care Mourinho a eliminat-o pe Barça. Am spus că nu, în nici un caz. Şi am spus că nu, nu pentru că urăsc acest stil, nu. Am spus că nu pentru că m-am gîndit că ai mei nu vor îndrăzni şi că nu vor renunţa la stilul lor. Am spus că nu pentru că, fără să avem mari fotbalişti, ca odinioară, echipa asta avea un stil al ei. M-am înşelat. Bine, Olanda nu s-a apărat cu 10 oameni, dar a fost aproape. Nu au vrut mingea şi, din păcate, au jucat murdar. Atît de murdar că au meritat să rămînă în 9 jucători de cîmp destul de devreme, pentru că au existat două faulturi urîte şi dure că mi-au făcut rău pînă şi mine. Nu m-a durut că nu m-am înşelat cînd le-am spus ce le-am spus jurnaliştilor olandezi, ci că Olanda a ales un drum atît de urît pentru a lupta pentru trofeul mondial.
Cînd Spania pierde frîiele
Acest stil urît, fără valoare, dur, închis, puţin atractiv, cu puţin fotbal (da, e un fel de a juca şi de a cîştiga, dar nu sînt de acord cu el) i-a ajutat pe olandezi să frîneze Spania. S-au mulţumit cu asta, da, dar au sfîrşit prin a pierde. Spania, după 20 de minute splendide, în care a jucat ca o echipă şi, mai ales, în care, cu un singur vîrf autentic (Villa) părea, aşa cum se întîmplă mereu, că joacă de fapt cu cinci atacanţi, a acceptat schimbarea şi a căzut în plasă, răspunzînd provocărilor. Iar Spania s-a rupt. Nu a mai existat schimb între linii, toţi erau separaţi de cel puţin 10 metri, nu se găseau, nu făceau presiune. Olanda i-a scos din meci pe spanioli şi pentru destul timp. Unii practicau antifotbalul, singura formă de a supravieţui, şi alţii, favoriţii, aistau la un scenariu care li se părea detestabil, din cauza jocului urît. D-asta s-a ajuns la 0-0 după 90 de minute, pentru că cei care care îşi doreau atît de mult, nu puteau, nu reuşeau. Aşa, prelungirile promiteau să fie mai disputate, cu un fotbal mai atractiv, ceea ce nu înseamnă că a fost cu mult mai bun, nu.
3. Cel mai prost arbitraj de la Mondial
Cînd spunem că nu ne place să vorbim despre arbitri vorbim serios şi mai ales nu ne place să vorbim despre arbitraje ca cel de aseară, al englezului Howard Webb. O astfel de manieră poate ne poate provoca o indignare atît de mare încît nu poţi să te abţii să nu zici nimic. Pentru că poţi arbitra rău, poţi să te înşeli, dar nu e posibil să creezi o nedreptate aşa mare, să inventezi o aplicare mult prea personală a regulamentului. Arbitrul nu doar că nu a eliminat doi olandezi (inclusiv Robben trebuia eliminat, merita al doilea cartonaş galben), dar s-a făcut că nu vede în momentele în care trebuia să se implice. O finală a Campionatului Mondial merită un arbitraj foarte bun şi, mai ales, merită un arbitru care îndrăzneşte să facă tot ceea ce face un judecător.
4. O dedicaţie care vine din inimă
Aş putea să îi elogiez pe cei doi mari goalkeeperi care au evoluat în această finală, pe Casillas şi pe Stekelenburg, dar mă voi concentra asupra lui Iniesta, pentru că a avut un an extrem de dificil, a suferit foarte mult, a purtat multă suferinţă în suflet (din cauza pierderii bunului său prieten Dani Jarque), iar accidentările l-au ţinut departe de iubirea lui, Barça. Trebuie să ai o inimă mare, mult curaj şi să fii un tip special pentru a-ţi scrie pe tricou un mesaj ca cel al lui Andres pentru Jarque şi să-l arăţi lumii întregi () şi pentru a oferi un astfel de gol care a adus atîta fericire atîtor oameni. A cîştigat Spania, a marcat Iniesta şi a triumfat stilul Barça.
Olandezul Johan Cruyff critică în rubrica sa din "El Periodico" felul în care Olanda a abordat finala CM 2010, cu Spania şi arbitrajul slab l englezului Howard Webb. Citeşte articolul scris de Cruyff!
"A fost o finală disputată, da, asta da, dar de o calitate îndoielnică. Olanda nu a vrut să joace sau a făcut-o, dar departe de stilul ei obişnuit. Spania, care a încercat să fie ea însăşi, s-a aflat multe minute în afara jocului, în afara finalei şi, inclusiv, jucînd mai mult individual decît colectiv. A reuşit să devină campioană datorită unor picioare miraculoase care, născute în Fuentealbilla, au crescut, iar Iniesta a devenit un fotbalist adevărat La Masia, la academnia Barçei, una dintre cele mai bune şcoli de fotbal din lume.
Momentul în care Olanda a semănat cu Interul
Joi am fost întrebat de presa din Olanda dacă putem juca precum Interul. Dacă putem opri Spania în modul în care Mourinho a eliminat-o pe Barça. Am spus că nu, în nici un caz. Şi am spus că nu, nu pentru că urăsc acest stil, nu. Am spus că nu pentru că m-am gîndit că ai mei nu vor îndrăzni şi că nu vor renunţa la stilul lor. Am spus că nu pentru că, fără să avem mari fotbalişti, ca odinioară, echipa asta avea un stil al ei. M-am înşelat. Bine, Olanda nu s-a apărat cu 10 oameni, dar a fost aproape. Nu au vrut mingea şi, din păcate, au jucat murdar. Atît de murdar că au meritat să rămînă în 9 jucători de cîmp destul de devreme, pentru că au existat două faulturi urîte şi dure că mi-au făcut rău pînă şi mine. Nu m-a durut că nu m-am înşelat cînd le-am spus ce le-am spus jurnaliştilor olandezi, ci că Olanda a ales un drum atît de urît pentru a lupta pentru trofeul mondial.
Cînd Spania pierde frîiele
Acest stil urît, fără valoare, dur, închis, puţin atractiv, cu puţin fotbal (da, e un fel de a juca şi de a cîştiga, dar nu sînt de acord cu el) i-a ajutat pe olandezi să frîneze Spania. S-au mulţumit cu asta, da, dar au sfîrşit prin a pierde. Spania, după 20 de minute splendide, în care a jucat ca o echipă şi, mai ales, în care, cu un singur vîrf autentic (Villa) părea, aşa cum se întîmplă mereu, că joacă de fapt cu cinci atacanţi, a acceptat schimbarea şi a căzut în plasă, răspunzînd provocărilor. Iar Spania s-a rupt. Nu a mai existat schimb între linii, toţi erau separaţi de cel puţin 10 metri, nu se găseau, nu făceau presiune. Olanda i-a scos din meci pe spanioli şi pentru destul timp. Unii practicau antifotbalul, singura formă de a supravieţui, şi alţii, favoriţii, aistau la un scenariu care li se părea detestabil, din cauza jocului urît. D-asta s-a ajuns la 0-0 după 90 de minute, pentru că cei care care îşi doreau atît de mult, nu puteau, nu reuşeau. Aşa, prelungirile promiteau să fie mai disputate, cu un fotbal mai atractiv, ceea ce nu înseamnă că a fost cu mult mai bun, nu.
3. Cel mai prost arbitraj de la Mondial
Cînd spunem că nu ne place să vorbim despre arbitri vorbim serios şi mai ales nu ne place să vorbim despre arbitraje ca cel de aseară, al englezului Howard Webb. O astfel de manieră poate ne poate provoca o indignare atît de mare încît nu poţi să te abţii să nu zici nimic. Pentru că poţi arbitra rău, poţi să te înşeli, dar nu e posibil să creezi o nedreptate aşa mare, să inventezi o aplicare mult prea personală a regulamentului. Arbitrul nu doar că nu a eliminat doi olandezi (inclusiv Robben trebuia eliminat, merita al doilea cartonaş galben), dar s-a făcut că nu vede în momentele în care trebuia să se implice. O finală a Campionatului Mondial merită un arbitraj foarte bun şi, mai ales, merită un arbitru care îndrăzneşte să facă tot ceea ce face un judecător.
4. O dedicaţie care vine din inimă
Aş putea să îi elogiez pe cei doi mari goalkeeperi care au evoluat în această finală, pe Casillas şi pe Stekelenburg, dar mă voi concentra asupra lui Iniesta, pentru că a avut un an extrem de dificil, a suferit foarte mult, a purtat multă suferinţă în suflet (din cauza pierderii bunului său prieten Dani Jarque), iar accidentările l-au ţinut departe de iubirea lui, Barça. Trebuie să ai o inimă mare, mult curaj şi să fii un tip special pentru a-ţi scrie pe tricou un mesaj ca cel al lui Andres pentru Jarque şi să-l arăţi lumii întregi () şi pentru a oferi un astfel de gol care a adus atîta fericire atîtor oameni. A cîştigat Spania, a marcat Iniesta şi a triumfat stilul Barça.
sursa: elperiodico.com
