Articol de Răzvan Luţac - Publicat luni, 31 mai 2010 00:00
Şapte goluri la echipa naţională – pentru mulţi, această cifră nu reprezintă ceva extraordinar. Însă, când din cele şapte goluri, şase sunt marcate la un turneu final al Campionatului Mondial, totul se schimbă radical.
Chiar dacă Italia nu a reuşit să câştige titlul suprem în 1990, în Mondialul desfăşurat chiar în „Cizmă”, a existat un jucător care a devenit un erou naţional după acest turneu : Salvatore „Toto” Schillaci, golgheterul CM, cu şase reuşite.
Deşi debutant în naţională la data începerii competiţiei, Toto a pornit „ca din tun” : introdus în minutul 76 al partidei de deschidere, împotriva Austriei lui Toni Polster, el s-a aflat la locul potrivit două minute mai târziu, când centrarea excelentă trimisă de Gianluca Vialli l-a găsit perfect în faţa porţii pe vârful lui Juventus, care a pus fruntea şi a direcţionat balonul în dreapta lui Lindenberger : 1-0, scor care avea să rămână până la final!
În cel de-al doilea meci, Italia a învins, cu acelaşi scor (ca să nu spunem „italieneşte”), formaţia Statelor Unite, umilită în prima partidă de către Cehoslovacia (1-5). Unicul gol a fost înscris de fostul antrenor al Argeşului, Giuseppe Giannini. Schillaci a fost din nou introdus din postură de rezervă – ultima oară până la finalul turneului.
Meciul cu Cehoslovacia l-a început ca titular, şi nu a dezamăgit. În al zecelea minut al partidei, el a rămas în careul mic în urma unui corner, mingea i-a revenit de la un coechipier, iar el l-a învins pe Jan Stejskal cu o lovitură de cap. Meciul s-a încheiat 2-0, iar Italia s-a calificat de pe primul loc în faza optimilor.
A urmat întâlnirea cu Uruguay – întâlnire decisă de două goluri marcate în a doua repriză. Prima reuşită? Gol superb marcat de Schillaci, şut de la 20 de metri, sub bară. Al doilea gol a fost înscris de Aldo Serena, iar Italia se califica în sferturi, unde, din păcate, nu s-a întâlnit cu Hagi şi compania.
A întâlnit însă Irlanda, echipă puternică, cu jucători valoroşi în lot. Şi italienii au deschis scorul, însă au reuşit acest lucru foarte greu : a trebuit ca Donadoni să prindă o bombă din afara careului, Bonner, coşmarul lui Timofte, să respingă greşit în faţă, iar Schillaci să reia balonul în poarta goală.
Irlanda, debutantă la Campionatul Mondial, era eliminată, iar Italia era în semifinale. Însă, din păcate pentru italieni, nici măcar acelaşi Schillaci, care a deschis scorul după o fază excelentă de atac a Italiei, nu a mai reuşit să câştige partida de unul singur: Canniggia a egalat, meciul a ajuns la penalty-uri, iar Italia a pierdut, deşi Schillaci reuşise să marcheze.
În finala mică, Schillaci a înscris ultimul gol al Italiei la CM, cel care le-a adus gazdelor poziţia a treia în ierarhia finală. Atacantul a reuşit să cucerească titlul de golgheter, cu şase reuşite, fiind declarat şi cel mai bun jucător al turneului!
După ce a părăsit Juve, Toto a ajuns la Inter, iar apoi, din 1994, a jucat în Japonia, la Jubilo Iwata, fiind primul italian din campionatul Japoniei. S-a retras după aventura în Ţara Soarelui Răsare, iar acum se ocupă de şcoala de fotbal Louis Ribolla din Palermo.
Campionatul Mondial din 1990 a rămas, în memoria fanilor italieni, drept “Notti Magiche di Totò Schillaci". ”În traducere, “Nopţile magice ale lui Toto Schillaci” - un semn de preţuire şi respect din partea suporterilor pentru cel care le-a adus bucurie fie şi pentru câteva nopţi de vară.
