INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  CAMPIONATUL MONDIAL DIN QATAR

Premieră istorică în fotbal! Campionatul Mondial din 2022 se va disputa iarna

Articol de GSP - Publicat vineri, 13 iulie 2018 17:32

FIFA a anunțat că turneul Campionatului Mondial din 2022 din Qatar se va disputa în perioada 21 noiembrie - 18 decembrie.

Reprezentanții forului internațional au decis ca turneul final să se dispute în premieră iarna. Decizia a fost luată din cauza faptului că în Qatar vara sunt mult peste 40 de grade Celsius, temperaturi greu de suportat pentru fotbaliști. Iarna temperaturile ajung până la 35 de grade.

"Este o decizie bună, pentru că temperaturile sunt foarte ridicate. În plus, suporterii vor veni într-un număr şi mai mare în perioada de iarnă. Cred că vor veni în jur de 1.3 milioane de fani la Campionatul Mondial din 2022", a declarat Nasser Al-Khater, reprezentant cu organizarea turneului din 2022.

48 de echipe și-ar dori confederația sud-americană să participe la CM 2022, însă o decizie definitivă a FIFA va fi luată în următoarele luni. Ce-i cert e că începând cu Campionatul Mondial din 2026 vor participa 48 de echipe.

Citește și:
Cât vrea Rayo pentru transferul lui Rațiu în Premier League + Cine l-a propus la Fulham
Stranieri
Cât vrea Rayo pentru transferul lui Rațiu în Premier League + Cine l-a propus la Fulham
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Ce și-a amintit Sorin Cârțu
Superliga
Craiova Maxima, la căpătâiul lui Nicolae Ungureanu » Ce și-a amintit Sorin Cârțu
Rezultate în etapa #5 din Liga 2 » Mihai Toma de la FCSB și Leo Grozavu, învingători la debut. Chirilă și Oprița, învinșii rundei. Clasamentul
Liga 2
Rezultate în etapa #5 din Liga 2 » Mihai Toma de la FCSB și Leo Grozavu, învingători la debut. Chirilă și Oprița, învinșii rundei. Clasamentul
Zeljko Kopic a spart tăcerea » Primul interviu in extenso, după ce a plecat de la Dinamo: „Nici nu mi-aș putea imagina acest scenariu!”
Campionate
Zeljko Kopic a spart tăcerea » Primul interviu in extenso, după ce a plecat de la Dinamo: „Nici nu mi-aș putea imagina acest scenariu!”
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro
Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (13)
10153836040333310
Blonder DC  •  14 Iulie 2018, 09:17
Postat de adi_stelistul pe 14 Iulie 2018, 07:20

Alin are perfecta dreptate. Logica titlului se refera la o premiera istorica legata de anotimp, nu de perioada anului. Daca titlul era "Premiera istorica. Turneul se va juca in decembrie" era OK. Dar titlul vorbeste de anotimp, ori e clar ca aici nu vorbim de nicio premiera.

Da,daca punem problema asa,e corect,intr-adevar Alin are dreptate.

adi_stelistul
adi_stelistul  •  14 Iulie 2018, 07:20

Alin are perfecta dreptate. Logica titlului se refera la o premiera istorica legata de anotimp, nu de perioada anului. Daca titlul era "Premiera istorica. Turneul se va juca in decembrie" era OK. Dar titlul vorbeste de anotimp, ori e clar ca aici nu vorbim de nicio premiera.

10153836040333310
Blonder DC  •  14 Iulie 2018, 00:37
Postat de Alin Iliescu pe 13 Iulie 2018, 21:04

Uruguay 1930- iarna, Brazilia 1950 si 2014 - iarna, Chile 1962 - iarna, Argentina 1978 - iarna, Africa de sud 2010 - iarna. Puneti mana si invatati, mai copii, pentru ca altfel spuneti prostii.

S-au jucat iarna campionatele pe care le enumeri tu,dar in emisfera sudica,acolo iunie iulie inseamna toamna-iarna.Acum se va juca in noiembrie decembrie...ceea ce pentru emisfera nordica e iarna.Dat fiind ca e vorba de Quatar,nu se numeste iarna in sensul pe care il intelegem noi cei din clima temperat-continentala.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează