INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  CORESPONDENȚĂ GSP DIN RUSIA

VIDEO+FOTO Primele impresii ale trimisului special GSP la Mondial, cu 4 zile înainte de start: "Am ajuns în Sankt Petersburg, orașul care te vrăjește până te trezesc polițiștii din visare" :)

Foto: Theodor Jumătate +7   FOTO
Foto: Theodor Jumătate

Articol de - Publicat duminica, 10 iunie 2018 18:40

Theodor Jumătate, jurnalist cu 23 de ani de experiență în presa de sport și șef al departamentului Fotbal Internațional la Gazeta Sporturilor, transmite zilnic pentru cititorii GSP corespondențe din Rusia pe durata Campionatului Mondial. 

  • Mondialul din Rusia începe joi, 14 iunie, cu Rusia - Arabia Saudită în deschidere, de la ora 18:00.
  • Competiția va fi în direct la TVR și liveTEXT cu VIDEO+FOTO pe GSP.ro

Am făcut primii pași la Mondial descoperind Sankt Petersburg, care te vrăjește de la început. Dar te trezesc polițiștii din visare. Sunt atenți la orice. Și nu glumești cu ei.

Nu aș fi putut începe Mondialul în altă parte. Aici, la Sankt Petersburg, s-a născut fotbalul rus, în lumina strălucitoare a Nordului, locul unde soarele refuză parcă să părăsească pământul și nu coboară sub linia orizontului în fantasticele nopți albe ale verii, creând o atmosferă de poveste, de miracol în acest oraș cu aer rece și proaspăt care te face să visezi.

"O parte a sufletului ei"

Un oraș ridicat din ape de Petru cel Mare în urmă cu 315 ani, la vărsarea Nevei în Marea Baltică, și transformat într-o nouă Veneție. Insule și canale, palate, catedrale, muzee și teatre, artă, balet, podurile care se deschid... În centrul vechi al capitalei țarilor te pierzi...

Un jurnalist francez descria atât de frumos Sankt Petersburg: "Spunem despre acest loc că nu este într-adevăr Rusia. Totul este diferit. Oamenii, clădirile, fetele, muzica, nopțile, istoria. Nu e Rusia, dar e orașul lui Pușkin, cel mai rus dintre poeți. Nu e Rusia, dar e orașul unde Rudolf Nureev a devenit o stea. Orașul romanului Crimă și pedeapsă, al lui Dostoievski. Nu e Rusia, dar e o parte a sufletului ei, capitala de foc a imperiului său".

"De ce-ai fotografiat? Șterge tot!"

Mă trezesc din reverie la primii pași pe aeroportul Pulkovo. Văd afișele Mondialului îmbrăcând coloanele ce fixează acoperișul și mă grăbesc să fac poze cu telefonul. Îl observ în ultima clipă pe polițistul cu caschetă mare. I se pare că l-am prins și pe el în cadru. Nu mai am timp să fac niciun gest. Încerc să zâmbesc, dar vine direct la mine. Și el nu zâmbește. Se răstește într-o engleză aproximativă:

- De ce m-ai fotografiat? Șterge imediat ce ai!
Îi arăt că nu am nicio poză cu el și se îndepărtează supărat. După câteva clipe de respiro, alt polițist se apropie.

- Te-am urmărit, ai făcut poze. Vreau să-mi arăți!
Nu pot să glumesc cu el. Îmi ia telefonul.

- Uite, două poze! Nu ți-ai dat seama ce e aici? Se controlează pașapoartele. E interzis să fotografiezi! Șterge-le!
Dave, fanul australian cu care mă împrietenisem pe aeroportul din Varșovia, mă bate pe spate amuzat: "Ai probleme, amice? Să știi că, dacă tipii cu caschete m-ar fi întrebat acum ceva de tine, le-aș fi spus că nu te cunosc". Și se îndepărtează fluierând.

40 de minute la bagaje

Sunt mai multe cozi pentru controlul pașapoartelor. Un polițist în civil mă ghidează când află că sunt jurnalist. Mă trimite la un ghișeu separat. Stau între două mici porți blocate, leduri roșii sunt aprinse de o parte și cealaltă. Mă simt închis, e un ușor sentiment de claustrofobie, dar, pentru ruși, securitatea e esențială. Și toți cei care sosesc la Mondial se supun regulilor.

Scap de pașapoarte și cobor să-mi aștept bagajele. Stau zeci de minute lângă bandă. Degeaba. Între timp, apare și Dave. Râde tot timpul: "Tu ai trecut repede de control. La mine s-a uitat zece minute cel de la pașapoarte. Ochii la mine, ochii la pașaport, ochii la mine, ochii la pașaport". Iar râde. Însă bagajul lui întârzie și mai mult.

"Bravo, Simona! Bravo, Simona!"

Îmi găsesc bagajul după 40 de minute și ne despărțim. Mă întâlnesc cu Cristina și Mircea, doi români care stau de șapte ani în Rusia, de trei ani la Sankt Petersburg. El are un job bun, a impresionat la un interviu și a fost adus aici de firma lui. Ea studiază Istoria la Universitate. Aflăm că tocmai a câștigat Halep finala de la Roland Garros, iar Cristina sare și țipă de bucurie în parcare: "Bravo, Simona! Bravo, Simona!".

"E mână de fier cu americanii și face ceva pentru oameni"

Plecăm spre oraș pe o "șosea de centură" care are 5 benzi pe sens. Asfaltul e perfect. Aveam să descopăr, puțin mai târziu, că mai au și ei străzi cu gropi, chiar în centru. Nu e totul perfect nici în orașul unde s-a născut Vladimir Putin. Orașul său, până la urmă. Aici a început să urce. La primărie și, de la primărie, la conducerea țării.

După trecutul la KGB. Și tot aici se retrage, vara, la Palatul Tauride, un fel de Cotroceni. La doi pași e sediul FSB în Sankt Petersburg. Fostul KGB. Totul se leagă.

"Să știi că imaginea aceea rece, dură și necruțătoare pe care o avem noi cu Putin, de la distanță, observând ce se întâmplă în politica externă, nu e chiar cea pe care o are în Rusia", spune Mircea. "Mulți țin la el. Mai ales pentru că e mână de fier în relația cu americanii și cu vestul Europei și, în general, cu toată lumea, dar și pentru că face ceva pentru oameni. Și nu e doar populism. Asta cred destui ruși".

Polițiștii, atenți la orice mișcare

E poliție peste tot. O mașină aproape la fiecare intersecție, dar nu te deranjează. Te simți în siguranță. Vor să fie văzuți, mai ales acum, să evite orice incident. Un avertisment și pentru bandele de hoți care mai mișună prin orașul cu peste 5 milioane de locuitori. Dar în special pentru teroriști. Anul trecut, o bombă a explodat la metrou și au murit 14 oameni. Nimeni nu mai vrea un atentat. Nu doar acum. Niciodată.

Din mașină, simt deja atmosfera. "Sankt Petersburg e plin de viață, plin de adrenalină", îmi zice Cristina. Și, în trecere, observ tinerii cum se bucură de fiecare clipă. Râd, cântă și dansează pe stradă. Nu se bucură neapărat de apropierea Mondialului. Se bucură de viață.

Mă cazez repede, stau la ultimul etaj într-un bloc situat la 6 kilometri de centru. Liftul e cam vechi și scârțâie din toate încheieturile, 15 etaje sus, îmi las bagajul, 15 etaje jos și iute în centru.

Zabivaka păzește Nevski

Mă opresc în Nevski Prospekt, inima orașului, un bulevard în stilul Champs-Élysées care și-a luat numele de la prințul rus Aleksandr Nevski, din secolul 13. Aici plănuia Petru cel Mare să înceapă drumul spre Moscova. Acum, e pavoazat cu bannere, steaguri, afișe care promovează Mondialul. Și Zabivaka, lupul-mascotă, parcă păzește Nevski Prospekt. Este peste tot. Chiar peste tot.

Te ia amețeala privind spre celălalt capăt al bulevardului. Cinci kilometri de mers. Dar merită. Nu doar pentru arhitectura eclectică. Baroc, neoclasic, art nouveau... Palatul Stroganov, catedrala Kazan, ridicată de împăratul Pavel I după modelul catedralei Sfântul Petru, de la Vatican, Casa Cărților, Biblioteca Națională, podul Anicikov, cel mai vechi pod (1841-1842), faimos pentru sculpturile sale cu îmblînzitorii de cai...

"E mai nou, e mai proaspăt. Și avem superfotbal"

Mai mult decât orice însă, merită să vezi Nevski Prospekt pentru oameni. Pentru tineri.

Oriunde pot, singuri sau în grup, doi, trei, patru, cinci, își creează un loc numai al lor, își acordează microfoanele și instrumentele și cântă. Trupe de toate genurile muzicale. Fiecare are publicul său. Rock-ul primează.

Vizavi de catedrala Kazan (protejată în față de statuia feldmareșalului Kutuzov), chiar lângă Zabivaka și ceasul care anunță câte ore mai sunt până la startul turneului final, s-au strâns cei mai mulți admiratori în jurul unor puști. Și toți par fericiți.

Câțiva acceptă să vorbească un pic de Mondial. Sunt studenți. "De-abia aștept să văd super fotbal aici. Nu credeam că voi avea vreodată Mondialul la noi acasă", spune Andrei. "Mai lasă-mă cu Mondialul. N-o să ne aducă decât și mai multă lume în oraș", îl contrazice Sașa.

Lui nu-i place fotbalul. Dima intră în discuție: "Nu vom avea doar sport de mare calitate. Sankt Petersburg parcă s-a schimbat. E mai nou, mai proaspăt. Și cu o infrastructură mai bună. Iar noi suntem obișnuiți cu turiștii".

Metroul? Aproape 90 de metri sub pământ

Îi las să se "dueleze" și îmi continui drumul. La podul Anicikov, mă opresc puțin. Trec vaporașe pline. Unii dau o petrecere, râd zgomotos și se mișcă în ritmul muzicii.

Într-un final, frânt de oboseală, ajung în Piața Palatului. La Hermitage. Muzeul cunoscut în lumea întreagă. E magnetul din Sankt Petersburg.

Mă întorc. Metroul e cea mai bună variantă. E rapid și te duce unde vrei în cel mai scurt timp. Dar... E o problemă. E printre cele mai adânci din lume. Stația Admiralteiskaia mi-e cea mai aproape. În același timp, și cea mai adâncă, are aproape 90 de metri. Și faci peste două minute când cobori pe scara rulantă.

Când te grăbești, nu stai, ci mergi, însă cum te descurci la urcare? Dacă urci de câteva ori pe zi la Admiralteiskaia... Asta da, mișcare. Scările sunt cea mai dură pregătire fizică la Sankt Petersburg. Iar fanii vor merge mult cu metroul în această lună. Pregătiți-vă pentru sport!

 
Primele impresii din Rusia

VIDEO+FOTO Primele impresii ale trimisului special GSP la Mondial, cu 4 zile înainte de start "Am ajuns în Sankt Petersburg, orașul care te vrăjește până te trezesc polițiștii din visare" ----->>>>> http://bit.ly/2JuYpSn

Publicată de Gazeta Sporturilor pe 10 Iunie 2018

7.200.000 de turiștiau vizitat Sankt Petersburg anul trecut; se așteaptă ca acest record să fie bătut în 2018, și datorită Mondialului

4.200.000 de oameniau vizitat muzeul Hermitage în 2017, cu 5% mai mult față de anul precedent

86 de metri adâncime are "Admiralteiskaia", cea mai adâncă stație de metrou din Sankt Petersburg

Sankt Petersburg
- fondat pe 27 mai 1703
- numit în onoarea Sfântului Petru
- situat pe țărmul estic al Mării Baltice (Golful Finlandei)
- e cel mai nordic oraș din lume cu peste un milion de locuitori
- are o populație de 5,2 milioane de locuitori
- se întinde pe 1.400 de kilometri pătrați
- i se spune Veneția Nordului sau Palmira Nordului sau capitala nordică a Rusiei

Programul meciurilor de la CM 2018:

Grupa A:
14 iunie, ora 18:00 - Rusia - Arabia Saudita (Moscova, Lujniki)
15 iunie, ora 15:00 - Egipt - Uruguay (Ekaterinburg)
19 iunie, ora 21:00 - Rusia - Egipt (Sankt Petersburg)
20 iunie, ora 18:00 - Uruguay - Arabia Saudita (Rostov-pe-Don)
25 iunie, ora 17:00 - Uruguay - Rusia (Samara)
25 iunie, ora 17:00 - Arabia Saudita - Egipt (Volgograd)

Grupa B:
15 iunie, ora 18:00 - Maroc - Iran (Sankt Petersburg)
15 iunie, ora 21:00 - Portugalia - Spania (Soci)
20 iunie, ora 15:00 - Portugalia - Maroc (Moscova, Lujniki)
20 iunie, ora 21:00 - Iran - Spania (Kazan)
25 iunie, ora 21:00 - Spania - Maroc (Kalinigrad)
25 iunie, ora 21:00 - Iran - Portugalia (Saransk)

Grupa C:
16 iunie, ora 13:00 - Franta - Australia (Kazan)
16 iunie, ora 19:00 - Peru - Danemarca (Saransk)
21 iunie, ora 15:00 - Franta - Peru (Ekaterinburg)
21 iunie, ora 18:00 - Danemarca - Australia (Samara)
26 iunie, ora 17:00 - Danemarca - Franta (Moscova, Lujniki)
26 iunie, ora 17:00 - Australia - Peru (Soci)

Grupa D:
16 iunie, ora 16:00 - Argentina - Islanda (Moscova, Spartak)
16 iunie, ora 22:00 - Croatia - Nigeria (Kalinigrad)
21 iunie, ora 21:00 - Argentina - Croatia (Novgorod)
22 iunie, ora 18:00 - Nigeria - Islanda (Volgograd)
26 iunie, ora 21:00 - Islanda - Croatia (Rostov)
26 iunie, ora 21:00 - Nigeria - Argentina (Sankt Petersburg)

Grupa E:
17 iunie, ora 15:00 - Costa Rica - Serbia (Samara)
17 iunie, ora 21:00 - Brazilia - Elvetia (Rostov)
22 iunie, ora 15:00 - Brazilia - Costa Rica (Sankt Petersburg)
22 iunie, ora 21:00 - Serbia - Elvetia (Kalinigrad)
27 iunie, ora 21:00 - Serbia - Brazilia (Moscova, Spartak)
27 iunie, ora 21:00 - Elvetia - Costa Rica (Novgorod)

Grupa F:
17 iunie, ora 18:00 - Germania - Mexic (Moscova, Lujniki)
18 iunie, ora 15:00 - Suedia - Coreea de Sud (Novgorod)
23 iunie, ora 18:00 - Germania - Suedia (Soci)
23 iunie, ora 21:00 - Coreea de Sud - Mexic (Rostov)
27 iunie, ora 17:00 - Mexic - Suedia (Ekaterinburg)
27 iunie, ora 17:00 - Coreea de Sud - Germania (Kazan)

Grupa G:
18 iunie, ora 18:00 - Belgia - Panama (Soci)
18 iunie, ora 21:00 - Tunisia - Anglia (Volgograd)
23 iunie, ora 15:00 - Belgia - Tunisia (Moscova, Spartak)
24 iunie, ora 15:00 - Anglia - Panama (Novgorod)
28 iunie, ora 21:00 - Anglia - Belgia (Kalinigrad)
28 iunie, ora 21:00 - Panama - Tunisia (Saransk)

Grupa H:
19 iunie, ora 15:00 - Polonia - Senegal (Moscova, Spartak)
19 iunie, ora 18:00 - Columbia - Japonia (Saransk)
24 iunie, ora 18:00 - Japonia - Senegal (Ekaterinburg)
24 iunie, ora 21:00 - Polonia - Columbia (Kazan)
28 iunie, ora 17:00 - Senegal - Columbia (Volgograd)
28 iunie, ora 17:00 - Japonia - Polonia (Samara)

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (29)
xnread
xnread  •  10 Iunie 2018, 22:33
Postat de xnread pe 10 Iunie 2018, 22:28

De fapt unde domiciliez e tot o suburbie. Ați observat și în poze ca sunt numai vile, neavând în preajmă nicio clădire înaltă, dar nici o haltă de autobuz/microbuz, toți fiind în posesia propriilor mijloace de transport.:)

In majoritatea cazurilor, numarul mijloacelor de transport e raportată la numărul membrilor unei familii, dar câteodată îl excede. Bun, condiția este ca proprietarii sa aibă o vârstă permisiva și sa se afle în posesia permisului de conducere.:)

xnread
xnread  •  10 Iunie 2018, 22:28
Postat de xnread pe 10 Iunie 2018, 22:19

Am înțeles, eu sunt un mare admirator al sudului US, și al stilului country.:)

De fapt unde domiciliez e tot o suburbie. Ați observat și în poze ca sunt numai vile, neavând în preajmă nicio clădire înaltă, dar nici o haltă de autobuz/microbuz, toți fiind în posesia propriilor mijloace de transport.:)

xnread
xnread  •  10 Iunie 2018, 22:19
Postat de samertx pe 10 Iunie 2018, 22:15

Am ajuns, dar nu mi s-a părut extraordinară. N-am fost în Las Vegas, recunosc. )

Am înțeles, eu sunt un mare admirator al sudului US, și al stilului country.:)

Vezi toate comentariile (29)
Comentează