INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  CRAIOVA - SPARTA PRAGA

Antrenorul Spartei Praga, temător la conferință: „Să vedem dacă putem pleca”

Brian Priske, antrenorul Spartei Praga
Brian Priske, antrenorul Spartei Praga

Articol de - Publicat joi, 11 decembrie 2025 22:37 / Actualizat joi, 11 decembrie 2025 22:38

Universitatea Craiova - Sparta Praga 1-2. Brian Priske, antrenorul cehilor, a analizat victoria obținută în Oltenia, în cadrul conferinței de presă de la finalul partidei.

Tehnicianul celor de la Sparta s-a arătat temător. Din cauza ceții dense din oraș, a transmis că întoarcerea la Praga în această seară e incertă.

Ce a declarat antrenorul Spartei Praga, după victoria cu Universitatea Craiova

„A fost un meci bun în deplasare, împotriva unei echipe cu multă calitate, pe un stadion foarte frumos, trebuie menționat acest lucru. Am avut oportunitatea să marcăm mai multe goluri în prima repriză. Am oferit un penalty caraghios, am ratat șanse. În a doua repriză, însă, ei nu au mai avut alte ocazii.

Trebuie să-i felicit pe băieți pentru mentalitate după golul egalizator: nu s-au panicat, au rămas calmi și au marcat din nou. Egalarea Craiovei a fost surprinzătoare, aveam totul sub control. Execuția lor a fost fantastică, de la peste 20 de metri, iar publicul a început să-i împingă de la spate. Tot noi am marcat însă, și asta spune multe despre mentalitatea acestor băieți.

După gol, am avut ocazii bune să înscriem și golul trei, și golul patru. Mai avem două partide în 2025, avem nevoie de două prestații solide pe final și sper la șase puncte: trei în campionat și trei în Europa.

Trebuie să vedem dacă vom putea pleca în această seară, încă așteptăm confirmarea. Ne așteaptă un meci dificil duminică, împotriva unei echipe care primește foarte greu gol: Slovan Liberec. Ar fi complicat să decolăm mâine, dar acesta este fotbalul: trebuie să fii pregătit pentru orice”, a declarat Brian Priske, la conferința de presă.

Universitatea Craiova - Sparta Praga, imagini din meci // foto: Ionuț Iordache și Andrei Furnigă (GSP.ro)

Filipe Coelho în Universitatea Craiova - Sparta Praga // foto: Ionuț Iordache și Andrei Furnigă (GSP.ro)
+29 FOTO

Clasamentul din Conference League

Citește și:
Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”
Stiri extrasport
Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”
Reacția ungurilor după umilința României din Polonia: au descris-o într-un singur cuvânt
Nationala
Reacția ungurilor după umilința României din Polonia: au descris-o într-un singur cuvânt
Ce a făcut Gică Hagi imediat după un eșec care nu se mai întâmplase din 1967
Nationala
Ce a făcut Gică Hagi imediat după un eșec care nu se mai întâmplase din 1967
Iubita lui Mbappe a făcut senzație la Săptămâna Modei de la Paris
Campionate
Iubita lui Mbappe a făcut senzație la Săptămâna Modei de la Paris
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează