INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  HIBERNIAN - LEGIA

Edi Iordănescu, sincer: „Sunt puțin frustrat. Puteam face 3-0, s-a terminat ...” + Scoțienii acuză arbitrajul

Edi Iordănescu la Legia // foto: Imago Images
Edi Iordănescu la Legia // foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 22 august 2025 07:59 / Actualizat vineri, 22 august 2025 08:40

Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu, a câștigat prima manșă a „dublei” cu Hibernian din play-off-ul Conference League, scor 2-1.

Legia a început bine și a avut 2-0 la pauză, în deplasarea din Scoția. Goluri marcate de Nsame, dintr-un penalty acordat cu VAR, în minutul 35, și Wszolek, în prelungiri (45+3).

Edi Iordănescu: „Ne-am ținut de planul tactic”

Însă în partea secundă a omis să facă 0-3 și Mulligan (87) i-a readus pe amfitrioni în joc și în cărțile calificării. Lucru care l-a deranjat pe antrenorul polonezilor, Edi Iordănescu.

„Ne-am ținut de planul tactic pentru cea mai mare parte a meciului și am avut și momente tehnice și fizice bune. De aceea sunt fericit și îi felicit pe jucători. Pe de o parte, sunt fericit pentru că am câștigat, iar asta a fost crucial.

Pe de altă parte, sunt puțin frustrat. Conduceam cu 2-0 și am avut ocazii să facem scorul 3-0. În schimb, s-a terminat 2-1”, a comentat fostul selecționer al României. Inclusiv jucătorii săi și-au exprimat frustrarea în fața camerelor de luat vederi.

Portarul Legiei: „2-1 nu este niciodată un rezultat confortabil”

„Sunt foarte frustrat de ultima situație, când am luat gol și am pierdut acel avans de două goluri. 2-1 nu este niciodată un rezultat confortabil, deși simt că niciun rezultat din Europa nu este.

Trebuie să intrăm în manșa secundă cu atitudinea corectă, să dominăm din nou și să câștigăm. Nu ne retragem, nu ne apărăm, pentru că asta nu ne va ajuta”, a spus portarul Legiei, Kacper Tobiasz, la postul de televiziune Polsat.

Scoțienii contestă penalty-ul acordat Legiei

În schimb, scoțienii acuză penalty-ul acordat Legiei. Rocky Bushiri a lovit mingea cu mâna, în careu, după un șut al lui Bartosz Kapustka, arbitrul VAR a considerat hențul acestuia sancționabil și l-a avertizat pe „centralul” Mohammad Al-Emara, care a arătat punctul cu var după revederea fazei.

Fostul campion mondial la box, Josh Taylor, s-a aflat în tribuna principală pentru a-și urmări favoriții, dar nici măcar el nu ar fi putut să-i dea lui Hibs o lovitură la fel de puternică precum a făcut-o echipa VAR după o jumătate de oră. A fost un moment crucial, care i-a tăiat respirația lui Hibs”, a scris Daily Record.

Citește și:
Decizia luată de Julian Nagelsmann, imediat după eliminarea Germaniei de la Campionatul Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Decizia luată de Julian Nagelsmann, imediat după eliminarea Germaniei de la Campionatul Mondial
Ce spune Serena Williams despre imaginile surprinse la Wimbledon cu ea și Dimitrov
Tenis
Ce spune Serena Williams despre imaginile surprinse la Wimbledon cu ea și Dimitrov
Germania, furată în prelungiri? Specialiștii se contrazic, marii rivali ai nemților le iau partea: „I-a păcălit pe toți!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Germania, furată în prelungiri? Specialiștii se contrazic, marii rivali ai nemților le iau partea: „I-a păcălit pe toți!”
Cody Gakpo, gol născut din durerea supremă » Gest îndoioșător, imagini care îți fac „pielea de găină”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Cody Gakpo, gol născut din durerea supremă » Gest îndoioșător, imagini care îți fac „pielea de găină”
ULTIMA ORĂ Lovitură pregătită pentru șoferii Uber și Bolt. Mașinile în comodat să fie eliminate din transportul alternativ
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Lovitură pregătită pentru șoferii Uber și Bolt. Mașinile în comodat să fie eliminate din transportul alternativ
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pauzele de hidratare de la Mondial îi aduc o avere lui David Beckham

Ce spune Serena Williams despre imaginile surprinse la Wimbledon cu ea și Dimitrov


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează