INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  NORDSJAELLAND - FCSB

CORESPONDENȚĂ DIN DANEMARCA Farum, o altă lume, o oază de liniște » Reportaj din orașul în care se joacă Nordsjaelland - FCSB

Articol de - Publicat miercuri, 16 august 2023 13:37 / Actualizat miercuri, 16 august 2023 14:16

Aflat la 25 de kilometri nord-vest de Copenhaga, orășelul Farum, casa celor de la FC Nordsjaelland, adună peste 1.000 de ani de existență. Cea mai importantă dovadă a vechimii localității este biserica din partea de vest, a cărei construcție a început pe la 1100.

Aici trăiesc 20.300 de locuitori, adică de două ori mai mult decât capacitatea stadionului "Right to Dream" (Dreptul de a visa), care numără 10.100 de locuri, dintre care 9.800 pe scaune. 

Farum, orașul în care se joacă Nordsjaelland - FCSB, o altă lume, o oază de liniște
Farum, orașul în care se joacă Nordsjaelland - FCSB, o altă lume, o oază de liniște
Farum, orașul în care se joacă Nordsjaelland - FCSB, o altă lume, o oază de liniște
Farum, orașul în care se joacă Nordsjaelland - FCSB, o altă lume, o oază de liniște
Farum, orașul în care se joacă Nordsjaelland - FCSB, o altă lume, o oază de liniște
+41 FOTO

Este primul stadion din Danemarca pe care s-a montat un gazon sintetic, în 2012, pe acest gen de suprafață urmând să se dispute, joi seară, returul dintre Nordsjaelland, "tigrii" cum li se spune aici, și FCSB, pentru calificarea în play-off-ul pentru grupele Conference League.

Tesla și biciclete, garduri verzi și fără porți la case

Pentru un turist, Farum pare un loc special. E un oraș liniștit, unde extrem de rar vezi un localnic pe străzile largi și impecabil asfaltate, mergând la pas. Dimineața apar mai mulți, plimbându-și câinii. În rest, mai toți merg pe bicicletă, aleargă sau conduc. Marea majoritate a caselor din Farum sunt pe un singur nivel, curțile mari, cu multă verdeață. Gardurile sunt tot naturale, tunse ordonat, iar în mai fiecare curte apare imaginea tipică: o mașină și cel puțin o bicicletă. Plus un panou de baschet sau o poartă de minifotbal. Nu există porți, poți intra în orice curte direct din stradă. 

FCSB, voie bună și o absență importantă la plecarea spre Danemarca
FCSB
FCSB, voie bună și o absență importantă la plecarea spre Danemarca

"Așa ne place nouă, totul e deschis, la vedere, să vedem oamenii cum trec pe stradă. E stilul nostru de viață", ne-a explicat o doamnă care tocmai ieșea cu un superb cățel, ziceai că-i de pluș. Probabil că cel mai des folosită mașină este Tesla, danezii fiind împătimiți cu protejarea mediului. Vremea este bună, în timpul zilei temperaturile ajungând la 22-24 de grade. Acesta este locul în care FCSB va încerca să treacă de FC Nordsjaelland.

În zilele de meci, toate aceste străzi liniștite se animă și se umplu de mașinile celor care vin în tribune. Oameni de toate vârstele sunt fani ai echipei. O altă doamnă e convinsă că "o să batem și o să ne calificăm mai departe. Poate facem și scor!". Au încredere după ce FC Nordsjaelland a marcat deja de 15 ori în 4 etape de campionat.

Nordsjaelland e deținut de o Academie de fotbal din Ghana

Un club tânăr, înființat în iulie 2003, prin rebranduirea vechiului Farum BK, FC Nordsjaelland s-a făcut repede remarcat în fotbalul danez și nu numai. A câștigat în 2012 primul și, deocamdată, singurul titlu, dar și Cupa de două ori, în 2010 și 2011. Sezonul precedent a terminat pe locul 2 în Superliga daneză, la 4 puncte de FC Copenhaga. 

Clubul din Farum și-a început repede cariera europeană, în Cupa UEFA, chiar în 2003, după rebranduirea ca FC Nordsjaelland. Iar vârful l-a atins în 2012/2013, când a fost prezentă în grupele Champions League. A terminat ultima în seria cu Chelsea, Juventus și Shakhtar Donetsk, reușind să adune doar un punct (1-1 acasă cu Juventus). Acum, după 4 runde, e lider în Superligă, cu maximum de puncte, la egalitate cu campioana en titre, dar cu un golaveraj impresionant, 15-3, având cel mai prolific atac.

În 2016, Alan K. Pederson, președintele lui FC Nordsjaelland, cel care preluase clubul în 2003, a vândut cele 97% dintre acțiunile pe care le deținea celor de la Academia Right to Dream din Ghana. Astfel, aceasta devenea prima organizație africană care cumpăra un club din Europa. A fost momentul când noii proprietari au schimbat și numele arenei, care e același cu cel al Academiei ghaneze. De atunci, foarte mulți jucători din Ghana, dar și din alte țări, precum Cote d'Ivoire sau Burkina Faso, au ajuns să joace și să se remarce la FC Nordsjaelland, de unde au plecat apoi în campionate mult mai puternice. 

Exemplele cu care se mândresc: Mohamed Kudus (Ajax), Mikkel Damsgaard (Brentford) sau Shakur Momamed (Orlando City). Acum, ghanezul Nuamah (19 ani) golgeterul echipei, este curtat de multe cluburi, francezii de la Reims oferind pentru el 18 milioane pentru transferul lui. FC Nordsjaelland a declinat însă oferta.

„Right to Dream” a fost înființată de un fost scouter al lui Manchester United

Totul a început în 1999, în Ghana. Unde Tom Vernon, fost angajat al celor de la Manchester United, ca scouter pe Africa, a pus bazele Academiei "Right to Dream". A fost o mișcare atipică, fiindcă nu s-a ridicat la umbra unui club profesionist. 

Pe site-ul oficial al Academiei ghaneze se precizează că Vernon a început cu câțiva puști, pe care, împreună cu soția sa, Helen, i-a găzduit în propria sa casă și tot acolo a început să-i antreneze. Așa a apărut "Right to Dream", care s-a tot dezvoltat. 

33,5 milioane eurovalorează lotul de jucători al celor de la FC Nordsjaelland, care numără 28 de fotbaliști, a căror medie de vârstă este de numai 22,2 ani

În 2021, "Right to Dream" a mai achiziționat un club, FC Tut, din Egipt, o grupare specializată în depistarea copiilor talentați din medii defavorizate și transformarea lor în jucători de fotbal. Iar planurile nu se opresc aici, urmând ca, în curând, Academia lui Vernon să deschidă o sucursală și în Statele Unite, la San Diego.

Suntem un club mic, dar în continuă dezvoltare. Sezonul trecut am fost vicecampioni, acum poate reușim mai mult, strategia clubului e să crească jucători de valoare, să-i folosească la 18-21 de ani, când sunt puternici, au viteză, au foame de fotbal, de trofee. O să fie interesant meciul cu FCSB. Veți vedea, o să punem presiune continuă pe români, e felul nostru de a juca. O să ne calificăm!

- suporter din Farum

500 de români

Conform informațiilor venite de la clubul danez, este preconizată o asistență de 6.000 de spectatori la meciul dintre FC Nordsjaelland și FCSB. Aproximativ 500 dintre ei vor fi români stabiliți în zonă.

VIDEO. Damjan Djokovic, declarații după partida tur, FCSB - Nordsjaelland: „Ne-a lipsit inspirația în ultimii 30 metri”

Citește și alte articole:

Știrile ProTV mută ora meciului Nordsjaelland - FCSB! » UEFA a dat curs cererii postului TV + de ce echipa lui Becali e singura care rivalizează cu Las Fierbinți
Nordsjaelland - FCSB
Știrile ProTV mută ora meciului Nordsjaelland - FCSB! » UEFA a dat curs cererii postului TV + de ce echipa lui Becali e singura care rivalizează cu Las Fierbinți
Gigi Becali a dezvăluit strategia din mercato și a făcut anunțul momentului despre Marius Ștefănescu
FCSB
Gigi Becali a dezvăluit strategia din mercato și a făcut anunțul momentului despre Marius Ștefănescu

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (13)
brentford
brentford  •  16 August 2023, 21:49
Postat de ali.bec pe 16 August 2023, 21:17

Pana la urma au deslușit și acest misteriu. Dar nu ne-au spus câte și-au permis.

Nu le mai plange de mila…se deconteaza la palat

ali.bec
ali.bec  •  16 August 2023, 21:21
Postat de 21lva pe 16 August 2023, 16:25

Nordsjaelland, "tigrii" cum li se spune aici, și FCSB, *** cum li se spune pe la noi. Am completat eu petru tine

Tigri, păcuine și un pui de Crevedia.

ali.bec
ali.bec  •  16 August 2023, 21:17
Postat de brentford pe 16 August 2023, 14:30

Ati ajuns acolo sa faceti poze la doua strazi si cinci garaje :)))) Pai si berea cat costa?

Pana la urma au deslușit și acest misteriu. Dar nu ne-au spus câte și-au permis.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează