INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  SABURTALO - FCSB 1-0

Gigi Becali, după Saburtalo - FCSB: „Suntem prea proști, ies din fotbal!”

Articol de GSP - Publicat joi, 21 iulie 2022 21:05 / Actualizat joi, 21 iulie 2022 23:42

Gigi Becali a fost vehement la adresa echipei sale, după Saburtalo - FCSB 1-0, din prima manșă din turul 2 al preliminariilor Conference League.

  • Dacă trece de Saburtalo, FCSB va da peste cel mai probabil de Dunajska Streda (Slovacia), după ce aceștia s-au impus în deplasarea de la Vikingur (Insulele Feroe), scor 2-0 în prima manșă. Roș-albaștrii ar juca primul meci în deplasare
  • CFR Cluj - Inter Club d'Escaldes, Vllaznia - CS Universitatea Craiova și Sepsi Sf. Gheorghe - Olimpija Ljubljana sunt celelalte meciuri de azi ale românilor, în turul 2 preliminar Conference League, toate live pe GSP.ro
  • Toate rezultatele din Conference League sunt AICI

Patronul celor de la FCSB a declarat că echipa lui nu are valoare, a criticat modul în care jucătorii sunt pregătiți și a anunțat din nou că vrea să iasă din fotbal.

Gigi Becali, întrebat în direct despre un titular din rușinea cu georgienii: „Cine? Cine e? Habar nu am! Nu am auzit de el”
SABURTALO - FCSB 1-0
Gigi Becali, întrebat în direct despre un titular din rușinea cu georgienii: „Cine? Cine e? Habar nu am! Nu am auzit de el”

Gigi Becali, după Saburtalo - FCSB: „Ies din fotbal, după ce îmi scot banii”

„Nu scorul e problema. Îi vom scoate pe ăștia. Problema e că nu avem valoare. Cred că nu avem valoare. Am rămas în urmă și cu valoarea jucătorilor și cu sistemul de pregătire și antrenament. Așa cred.  Ei (n.r- jucătorii lui Saburtalo) nu sunt jucători de valoare. Suntem noi prea proști! 

Iar eu deja am luat hotărârea. Ies din fotbal! Durează 2-3 ani până lichidez. O să vedeți. Nu am de unde să mai scot bani. O să-mi scot banii pe care i-am băgat și la revedere! Eu zic că nu avem valoare. Asta e concluzia mea.  

Dau bani pentru ca niște jucători să joace fotbal? Gata, s-a terminat prostia asta! Mă retrag cu o strategie, în 2-3 ani. Vreau să scot banii. Nu pot să plec peste noapte. Nu închid. Las echipa să fie pe locul 6-7. Nu mai dau bani. Dacă poate, să crească cu jucătorii de la Academie. Dacă găsesc pe cineva ca s-o vând, o vând. Dar nu am pe cine. Cine să dea bani?

Sunt oameni care au uitat fotbal. Poate fi chestiune de pregătire și de antrenament. Nu știu ce e, dar nu avem valoare.

Coman, pe care am dat milioane, nu mai poate dribla pe cineva. Octavian Popescu nu mai e ăla pe care-l știam. E altul. Nu-l mai cunosc. E ceva ce mă depășește. Cu Petrea nu am nicio problemă. 

O să vorbesc cu jucătorii. Ce să vorbesc cu antrenorul? Jucătorii stau pe teren și se uită la adversari. Uitați cât au alergat... Un jucător, dacă vrea să fie fotbalist, aleargă 8-9 kilometri.

Vreau să-mi scot banii. Dacă televiziunile nu plăteau, noi nu eram... Eu nu mai dădeam bani. Eu nu mai făceam fotbal. Oricum, cred că luăm prea mulți bani din fotbal. Nu merităm”, a spus Gigi Becali la emisiunea „Fotbal Club” de la DigiSport.

Citește și: 

Două faze controversate în Saburtalo - FCSB » Penalty refuzat roș-albaștrilor
SABURTALO - FCSB
Două faze controversate în Saburtalo - FCSB » Penalty refuzat roș-albaștrilor
Gafe în lanț la FCSB: 4 vinovați la golul înscris de Saburtalo » Unul dintre ei a fost scos la pauză
SABURTALO - FCSB
Gafe în lanț la FCSB: 4 vinovați la golul înscris de Saburtalo » Unul dintre ei a fost scos la pauză

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (93)
Hcm27
Hcm27  •  22 Iulie 2022, 19:03

Nea Gigi,anul trecut,după ce a plecat Edy ai zis ca vrei 10 milioane de euro și jucătorii.Acum ai mai scăzut din pretenții și ceri,cu tot cu inflatie,20 de meleoane,bani pe care ti-i iei de pe urma vânzării jucătorilor.3 i-ai luat după Tănase,mai ai 17 și pleci,asa cum ai spus,da?Nu mai o dai la întors ca ăștia ai lui Mustață,dacă nu aduci jucători și nu pleci sint în stare de orice.Si pe urma chiar ca trebuie sa te călugărești sa scapi de ei,ca altfel nu te vad bine

vio9o301960
vio9o301960  •  22 Iulie 2022, 11:30

Cand citesc aceste comentarii ma gandesc ca daca as fi in locul lui Jiji m-as ascunde in ultima grota de pe muntele Athos si nu as mai iesi de acolo decat cu picioarele inainte! Dar el oare citeste aceste comentarii, adica stie sa citeasca?Am oarecare retineri!

adriann_
adriann_  •  22 Iulie 2022, 11:23
Postat de supidor pe 22 Iulie 2022, 08:18

Nu, jiji, TU ești PREA PROST, deși ești cel care crede că le știe pe toate! Ai distrus cu prostia și cu aroganța ta acest club. Această echipă până acum câțiva ani, era emblema fotbalului românesc, în meciurile internaționale, impunea respect oricu cine juca! Acu, este ciuca bîtîilor! Și nu ne bat Barcelona, Liverpool, Real sau Bayern, pentru că nici nu ajungem până la ele. Ne bat echipe care altădată își punea problema cum să facă să ia cât mai puține! Crezi că dacă țtii să cumperi o casă sau un pământ, știi să conduci un club de fotbal! Vax! Ești UN NIMENI! RUȘINE!!!

Te rog sa nu te iei de HARUL lui Gigi. Ar fi pacat sa nu si-l implineasca pana la capat.

Vezi toate comentariile (93)
Comentează