INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  TURUL 3

A aruncat prosopul? Reacția fostului dinamovist Kostrna după 0-3 în turul cu Craiova

Kristian Kostrna // foto: Imago Images
Kristian Kostrna // foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 08 august 2025 10:10 / Actualizat vineri, 08 august 2025 10:11

Kristian Kostrna, 31 de ani, fundaș central, a evoluat la Dinamo în prima jumătate a anului 2020, iar acum îmbracă tricoul celor de la Spartak Trnava. Învins cu 0-3 la Craiova, în manșa 1 din turul 3 preliminar al Conference League, slovacul pare să se fi resemnat cu ideea părăsirii competiției europene.

Kostrna, fost internațional slovac de tineret, a semnat cu Dinamo în ianuarie 2020. Pe atunci evolua ca fundaș dreapta, iar în contextul pandemiei, a îmbrăcat doar de 10 ori tricoul „câinilor roșii”.

Joi, el a revenit în România cu ocazia meciului de Conference League dintre Universitatea Craiova și actuala lui echipă, Spartak Trnava.

Într-o atmosferă electrizantă, oltenii au câștigat cu 3-0, rezultat care-i transformă la mari favoriți la avansarea în play-off. De altfel, din declarațiile făcute la finalul jocului, s-ar părea că și Kostrna s-a resemnat cu ideea părăsirii Conference League.

Resemnat cu eliminarea? Reacția fostului dinamovist Kostrna după Craiova - Trnava 3-0

„A fost o atmosferă excelentă, jos pălăria pentru suporteri, dar trebuie să le mulțumim și fanilor noștri care au făcut deplasarea. Au fost vreo 200 și le mulțumim. Nu i-am făcut fericiți, dar vom încerca să facem tot posibilul pentru a câștiga duminică.

Ne-au aplaudat și după înfrângere și trebuie să le mulțumim pentru asta, pentru că sunt alături de noi și în acest mod putem fi chiar mai puternici. Trebuie să continuăm să luptăm și acum să ne concentrăm pe campionat.

Aș vrea să-i invit pe suporteri la meciul de duminică, să vină să ne susțină, pentru că avem un început bun de campionat și vrem să continuăm așa, să menținem seria câștigătoare”, a spus Kostrna, citat de sport.sk.

Trnava este singura echipă cu maximum de puncte după primele două etape ale campionatului Slovaciei. Victoriile au venit cu Ruzomberok, 3-0, respectiv cu Trencin, 1-0. În weekend o așteaptă nou-promovata Tatran Presov.

Returul cu Universitatea Craiova va avea loc joia viitoare, de la ora 21:30.

Citește și:
Apariția din loja Simonei Halep care i-a frapat pe englezi: „Și-a lăsat mască fanii”
Tenis
Apariția din loja Simonei Halep care i-a frapat pe englezi: „Și-a lăsat mască fanii”
Banii în 24h sau excluderea din cupele europene!
Superliga
Banii în 24h sau excluderea din cupele europene!
Radu Banciu, monolog controversat: „Ai voie să pui 11 negri în echipa Franței, dar ei nu sunt francezi și nu vor fi niciodată”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Radu Banciu, monolog controversat: „Ai voie să pui 11 negri în echipa Franței, dar ei nu sunt francezi și nu vor fi niciodată”
FRF a anunțat echipele care au primit licența pentru noul sezon din Liga 2 » Ce se întâmplă cu Hermannstadt și Poli Iași. CS Dinamo, în stand-by
Liga 2
FRF a anunțat echipele care au primit licența pentru noul sezon din Liga 2 » Ce se întâmplă cu Hermannstadt și Poli Iași. CS Dinamo, în stand-by
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Profit.ro
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează