Articol de Maria Olteanu - Publicat vineri, 23 octombrie 2026 18:25 / Actualizat vineri, 23 octombrie 2026 19:41
Universitatea Craiova a obținut o victorie importantă în deplasarea din Andorra, scor 3-1 cu Inter Club d'Escaldes, în etapa a doua a grupei principale din Conference League. Dincolo de rezultatul obținut de campioana României, partida disputată joi seară a atras însă un număr redus de spectatori, fiind meciul cu cea mai slabă asistență dintre cele 18 confruntări ale rundei.
Potrivit datelor publicate de statisticienii de la Football Meets Data, pe stadionul din Andorra au fost prezenți doar 1.022 de spectatori. Dintre aceștia, aproximativ 300 au fost suporteri ai Universității Craiova, care au făcut deplasarea pentru a-și susține favoriții în duelul european.
Meciul Inter Escaldes - Universitatea Craiova, ultimul în topul spectatorilor
Asistența de la partida lui Inter d'Escaldes cu Universitatea Craiova a fost mult sub cifrele înregistrate la celelalte meciuri din această etapă. La polul opus s-a aflat confruntarea care a atras 51.739 de spectatori, cea mai mare audiență a rundei, Ajax Amsterdam - Atalanta, scor 2-0.
Alte patru partide au avut câte cel puțin 10.000 de oameni în tribune: Trabzonspor - Hearts (28.096 de spectatori), Steaua Roșie Belgrad - FC Copenhaga (16.234), Braga - Gent (10.449) și Thun - Hajduk Split (10.000).
De partea cealaltă, în josul ierarhiei, pe lângă meciul Craiovei, a mai fost un meci care nu a reușit să strângă 2.000 de oameni în tribune: Lincoln - Twente, unde au fost 1.238 de suporteri.
Universitatea Craiova, în top la primul meci de acasă
Situația a fost complet diferită la debutul oltenilor în faza principală a competiției. Duelul cu Getafe, încheiat la egalitate, scor 1-1, a atras 26.732 de spectatori pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Conform datelor publicate de Football Meets Data, partida din Bănie a înregistrat a patra cea mai mare asistență din prima etapă a Conference League, confirmând interesul suporterilor pentru parcursul european al campioanei României.
Craiova - Getafe rămâne în topul general și după a doua rundă
Ba mai mult, meciul oltenilor de pe „Ion Oblemenco”, unde au fost aproape 27.000 de suporteri, rămâne într-un top general al audienței, fiind pe locul 13.

Ce program au în continuare oltenii în Conference League
5 noiembrie, ora 22:00 » Universitatea Craiova - Egnatia
26 noiembrie, ora 19:45 » Brighton - Universitatea Craiova
10 decembrie, ora 17:30 » Kairat - Universitatea Craiova
17 decembrie, ora 22:00 » Universitatea Craiova - FC Copenhaga
Sunt fericit de felul în care am arătat, de mentalitate. Am jucat cu o echipă bună și sunt foarte fericit de ceea ce am arătat. Cred că este o victorie corectă, sunt trei puncte foarte importante și trebuie să continuăm să muncim.
Suntem fericiți cu această victorie, iar poporul român poate fi mulțumit de evoluția noastră. Nu visăm prea mult, luăm fiecare meci în parte. Am jucat multe meciuri în puține zile, urmează și Cupa, iar campionatul este foarte competitiv. Echipele joacă o dată pe săptămână, noi jucăm de două ori.
- Filipe Coelho, antrenor Universitatea Craiova
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”