INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

Situație critică la Başakşehir, înaintea returului cu Universitatea Craiova

Dilemă pentru Istanbul Başakşehir înaintea returului cu Universitatea Craiova. Foto: Imago
Dilemă pentru Istanbul Başakşehir înaintea returului cu Universitatea Craiova. Foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 28 august 2025 16:11 / Actualizat joi, 28 august 2025 16:41

Presiunea crește pentru Istanbul Başakşehir FK cu doar câteva ore înaintea returului „de foc” cu Universitatea Craiova. Antrenorul Cagdaș Atan (45 de ani) are dificultăți mari în alcătuirea unui prim „11” care să rezolve calificarea, postul deficitar fiind cel de portar, în condițiile în care titularul de drept, Muhammed Sengezer, a devenit indisponibil.

  • Universitatea Craiova și Bașakșehir se întâlnesc în această seară, de la 20:30, în returul play-off-ului Conference League. Partida este liveTEXT pe GSP.RO și în direct la Digi Sport 1 și Prima Sport 1. În tur, la Istanbul, oltenii au învins cu 2-1;

  • Maria Olteanu, Remus Dinu și fotoreporterul Cristi Preda, trimișii Gazetei Sporturilor, vor transmite cele mai importante informații în timp real și imagini de la Stadionul „Ion Oblemenco”;

Goalkeeper-ul în vârstă de 28 de ani este suspendat pentru manșa a doua ca urmare a cumulului de cartonașe galbene, astfel că tehnicianul va avea o alegere grea de făcut.

Başakşehir, cu spatele la zid în returul cu Craiova. Antrenorul e indecis în privința portarului

Tehnicianul Cagdaș Atan va trebui să cântărească foarte bine cine va fi goalkeeper-ul care va avea responsabilitatea buturilor încă din primul minut. Başakşehir are două variante, însă niciuna nu prezintă certitudine.

Favorit să fie titularizat este, în acest moment, Volkan Babacan (37 de ani), portar care nu a mai apărat de fix 18 luni, atunci când formația din Istanbul a întâlnit, în sferturile Cupei Turciei, pe Trabzonspor, în deplasare. Se întâmpla chiar pe 28 februarie 2024, „BB” fiind învinsă la limită, scor final 0-1.

Situație critică la Başakşehir, înaintea returului cu Universitatea Craiova
Volkan Babacan (37 de ani) este favorit să apere buturile lui Başakşehir în returul cu Universitatea Craiova. Foto: Imago

Jucătorul cu 35 de partide pentru prima reprezentativă a „Țării Semilunei” a primit recent oportunitatea de a rămâne încă un sezon pentru Başakşehir, cel mai probabil ultimul al carierei. Înalt de 1,92 metri, Babacan este un produs al clubului Fenerbahce și a mai evoluat de-a lungul timpului pentru Istanbulspor, Kayserispor și Manisaspor, iar din iulie 2014 îmbracă tricoul portocaliu-albastru.

Puștiul Deniz Dilmen pare că și-a epuizat șansele sezonul trecut

În stagiunea precedentă, Atan a alternat în alegeri între Muhammed Sengezer și Deniz Dilmen (20 de ani). Cel din urmă a bifat 7 partide, cumulând 585 de minute pe parcursul sezonului anterior. A prins chiar și un meci ca titular în turul 2 preliminar al Conference League, cu modesta La Fiorita, din Malta.

Poate și din cauza vârstei, tânărul portar nu a reușit să redea siguranță echipei sale, astfel că nu a mai fost utilizat în stagiunea actuală, cel puțin până acum.

Situație critică la Başakşehir, înaintea returului cu Universitatea Craiova
Deniz Dilmen (20 de ani) nu a dat siguranță echipei când a fost utilizat, însă are parametrii fizici de partea sa. Foto: Imago

Ca urmare a acestei situații, în urmă cu o lună, Başakşehir - campioana Turciei în 2020 - l-a înregimentat pe Luca Stancic (18 ani), german cu origini turcești, liber de contract după despărțirea de Bayern Munchen, însă nu l-a întregistrat pe lista de Conference League, astfel că nu poate apăra la Craiova.

Rădoi a vrut să apeleze la un joc psihologic cu noi. Meciul este la fel de important pentru noi cum este și pentru ei. Suntem o echipă obișnuită să joace în cupele europene și ne dorim să ajungem în faza principală, dar sunt convins că această calificare ne-o dorim la fel de mult ca Universitatea Craiova. Pe noi nu ne preocupă partea financiară acum. Suntem aici pentru a-i bucura pe oamenii din Turcia. Mai avem un pas de făcut pentru calificare.
- Cagdaș Atan, antrenor Istanbul Başakşehir FK

Alte informații relevante înainte de Universitatea Craiova - Başakşehir

  • Alexandru Mitriţă, transferat în această vară la Zhejiang Professional F.C, se află în vacanță la Craiova și va asista în tribune la meciul Universităţii cu Istanbul Başakşehir;

  • Istanbul BB şi-a amânat meciul cu Rizespor, din etapa precedentă, pentru a pregăti duelul din Bănie;

  • Fiecare jucător al turcilor va primi 100.000 de euro primă de calificare dacă Bașakșehir va trece de Craiova;

  • Ștefan Baiaram va fi marele absent al Universității în partida din această seară. S-a accidentat la genunchi în meciul cu Petrolul, în urmă cu patru zile, și nu a fost recuperat în timp util;

  • Returul cu Bașakșehir este sold-out. Nu mai puțin de 27.500 de spectatori sunt așteptați diseară în tribunele arenei „Ion Oblemenco”, din care doar 28 de fani ai turcilor;

Nu va fi o partidă ușoară și nu sunt de acord cu cei care au spus că plecăm favoriți. În majoritatea cazurilor în momentul în care întâlnești o echipă mai bună e greu să o păcălești de două ori. Sper să ne surâdă și norocul și să ne calificăm. Va fi mai greu decât meciul tur. Acum ne-au cunoscut și ne-au văzut live, iar acum nu mai au nimic de pierdut. O echipă care nu are nimic de pierdut de cele mai multe ori joacă foarte bine. Am și emoții, dar și responsabilitate.
- Mirel Rădoi, antrenor Universitatea

Universitatea Craiova - Bașakșehir, echipe probabile

Universitatea Craiova (3-5-2): Isenko - Romanchuk, Screciu, Badelj - Mora, Teles, Băluță, Cicâldău, Bancu - Al Hamlawi, Houri
Rezerve: Lung - Ștefan, Crețu, Anzor, Rădulescu, Mogoș, Stefanovic, Barbu, Băsceanu, Matei, Nsimba
Absenți: Paradela (în recuperare), Baiaram (accidentat)
Antrenor: Mirel Rădoi

Istanbul Bașakșehir (4-1-4-1): Babacan - Bulut, Opoku, Ba, Operi - Ozdemir - Turuc, Crespo, Beyaz, Shomurodov - Da Costa
Rezerve: Dilmen - Ergun, Selke, Fayzullaev, Gureler, Guneș, Ebosele, Brnic
Absenți: Duarte, Omer Ali Sahiner, Yusuf Sari (accidentați), Sengezer (suspendat)
Antrenor: Cagdaș Atan

Stadion: „Ion Oblemenco”
Arbitru: Daniel Schlager (Germania)
Asistenți: Sven Waschitzki, Tobias Fritsch (ambii Germania)
Arbitru de rezervă: Tobias Reichel  (Germania)
Arbitru VAR: Robert Schröder (Germania)
Asistent VAR: Katrin Rafalski (Germania)

Citește și:
Cu gândul la Cupa Mondială, „tricolorul” și-a anulat nunta de la vară: „Nu vreți să știți ce ceartă am acasă”
Nationala
Cu gândul la Cupa Mondială, „tricolorul” și-a anulat nunta de la vară: „Nu vreți să știți ce ceartă am acasă”
A fost sunat să-și facă bagajele! Decizie de ultimă oră luată de oficialii echipei
Superliga
A fost sunat să-și facă bagajele! Decizie de ultimă oră luată de oficialii echipei
Gigi Becali l-a întâlnit la semafor și a început să-l certe: „Te țin minte toată viața, am ratat 20 de milioane de euro din cauza ta!”
Superliga
Gigi Becali l-a întâlnit la semafor și a început să-l certe: „Te țin minte toată viața, am ratat 20 de milioane de euro din cauza ta!”
Frizerul din Agigea care vânează iepuri și fazani a apărut la „Desafio. Aventura” cu chipul lui Cătălin Hîldan tatuat pe corp
Media
Frizerul din Agigea care vânează iepuri și fazani a apărut la „Desafio. Aventura” cu chipul lui Cătălin Hîldan tatuat pe corp
Investiție reluată în România după 14 ani FOTO
Profit.ro
Investiție reluată în România după 14 ani FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu vă spun când mor, dar am alarma programată” » Povestea zguduitoare a unei campioane cu 5 Jocuri Olimpice în palmares, aflată pe moarte: „Mi-am «hackerit» creierul, ca să lupt cu cancerul”

În timp ce Trump posta imagini cu Maduro, în Venezuela se făcea anunțul care poate duce la scenariul din 2003


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează