INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  CRAIOVA

„De minune!” » Pe cine a remarcat Sorin Cârțu, după victoria Craiovei din Conference League

Sorin Cârțu, președintele de onoare al Universității Craiova +15   FOTO
Sorin Cârțu, președintele de onoare al Universității Craiova

Articol de - Publicat joi, 22 octombrie 2026, 22:33 / Actualizat joi, 22 octombrie 2026 22:33

Inter Escaldes - Universitatea Craiova 1-3. Sorin Cârțu (70 de ani), președintele de onoare al oltenilor, s-a declarat mulțumit de victoria obținută. Acesta a apreciat atitudinea jucătorilor și a avut cuvinte de laudă pentru Simon Elisor și Ștefan Baiaram.

La sfârșitul confruntării, Sorin Cârțu a analizat evoluția campioanei României și a explicat că orice alt rezultat în afara victoriei ar fi fost considerat un eșec.

Sorin Cârțu, după Inter d'Escaldes - Universitatea Craiova 1-3: „Nimeni nu te-ar fi iertat dacă era un alt rezultat”

Președintele de onoare al oltenilor consideră că diferența de valoare dintre cele două formații s-a văzut încă din primele minute. Cârțu a apreciat faptul că Universitatea Craiova a abordat partida cu seriozitate și a reușit să marcheze rapid.

„Eu sunt bucuros pentru ce am realizat, victoria fără probleme, am avut jocul sub control, chiar dacă posesia asta a lor nu a creat probleme.

Nu au fost așa periculoși, am avut și alte situații în care puteam marca. Menirea noastră era să câștigăm partida, nimeni nu te-ar fi iertat dacă era un alt rezultat, chiar și un meci de egalitate ar fi fost considerat ca un insucces. Îți dai seama câte polemici ieșeau.

Au intrat foarte hotărâți, a fost seriozitate. Asta era cheia, era clar că e o diferență între noi și ei, tehnico-tactică.

Trebuia să fim foarte serioși. Au acționat exact cum trebuie cu o echipă mică, să le dai golurile rapid. Cu cât mergi mai mult cu ei într-o egalitate, cu atât partida e mai dificilă și le creezi impresii.

Foarte bine au făcut, i-au anihilat așa cum trebuie, cu două goluri, foarte, foarte bine gândită treaba și reușite. Avem mare nevoie de Baiaram, e un jucător de mare calitate, cum a fost anul trecut, în meciurile alea de cupele europene.

Suntem într-un grafic bun, e bine să rămânem în el și după partida cu Egnatia și vedem în continuare ce va fi. Acum e bine”, a declarat Sorin Cârțu, la Prima Sport.

Sorin Cârțu l-a lăudat pe Simon Elisor: „Îi vine de minune asta”

Oficialul Universității Craiova a vorbit și despre Simon Elisor, atacantul francez care traversează o perioadă excelentă.

Fotbalistul a înscris șapte goluri în șapte meciuri disputate în Superliga și și-a trecut numele pe lista marcatorilor și în deplasarea din Andorra.

Cârțu consideră că francezul este eficient atunci când ajunge în poziții de finalizare și a explicat de ce statutul de rezervă utilizată pe parcursul meciurilor i se potrivește.

„Elisor ăsta, asta este menirea lui, să-l aduci la ultima execuție. E bine să intre 15-20 de minute, o jumătate de oră, îi vine de minune asta.

Sunt meciuri și meciuri, antrenorul decide și în funcție de adversar, ce nevoie are. Dacă are nevoie de combinații, de jucători mai de forță, dacă are nevoie de joc pozițional, contraatac, depinde de partide.

E foarte asemănător cu Assad în ceea ce fac ei acolo, mișcările lor de atacanți, la 16 metri, eu așa văd”, a explicat Cârțu.

Sorin Cârțu, despre plecarea lui Anzor și rolul lui Băluță: „E destul de evident”

Un alt subiect abordat de Sorin Cârțu a fost situația mijlocului terenului, după despărțirea de Anzor Mekvabishvili, vândut în MLS.

Președintele de onoare consideră că Universitatea Craiova a reușit să acopere plecarea georgianului prin prezența lui Tudor Băluță.

„Plecarea lui Anzor a fost acoperită bine cu Băluță. Nu era un jucător să-l aduci ca să-l acopere în eventualitatea plecării. A fost adus ca să fie mijlocaș central, calitate, ne-am gândit toți ca evoluțiile lui să meargă la echipa națională, așa cum se și întâmplă. Așa că a plecat unul, acoperământul era, e destul de evident.

Facem puncte atâtea câte merităm prin jocul prestat în teren. Am meritat să câștigăm astăzi”, a încheiat Sorin Cârțu.

GALERIE FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din Inter Escaldes - Universitatea Craiova

Inter Escaldes - Universitatea Craiova, în Conference League // foto: UCV
Inter Escaldes - Universitatea Craiova, în Conference League // foto: UCV
Inter Escaldes - Universitatea Craiova, în Conference League // foto: UCV
Inter Escaldes - Universitatea Craiova, în Conference League // foto: UCV
Inter Escaldes - Universitatea Craiova, în Conference League // foto: UCV
+10 FOTO

Clasamentul în grupa principală de Conference League

Citește și:
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Campionate
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Superliga
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Conference League
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Noutati auto
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează