Articol de Cristian Geambașu - Publicat joi, 19 iunie 2008 00:00
După o viaţă în şi pentru fotbal, Guy Roux a rămas cu mintea întreagă şi inima tînără. Despre românii de la Auxerre, nu numai de bine.
Monsieur Guy Roux (foto) nu arată chiar ca un domn, ci mai degrabă ca un experimentat viticultor de pe Valea Loarei. La cei 70 de ani pe care îi va împlini în octombrie, papa Guy nu se comportă deloc ca un bătrînel zaharisit, nimerit în vizite nostalgice pe la marile sindrofii ale fotbalului. A lucrat 44 de ani pentru un singur club, AJ Auxerre. Apoi s-a retras de pe banca tehnică pentru a se aşeza simpatic şi jovial pe aceea de comentator. Lucrează pentru Canal Plus, dar pe timpul Euro 2008 comentează meciuri în direct la RTV2. Ne-am întîlnit imediat după ce şi noi, şi francezii am rămas în cavoul de lux al Grupei Morţii.
– Bonjour, aveţi cîteva minute libere?
– Am tot timpul. Mai ales acum, că nu ne-am calificat.
– Supărat?
– Merde, bineînţeles, nu mi-a picat bine deloc. Am pozat în idioţii lui Euro 2008!
– Şi România la fel?
– Nu, la voi e altceva. Acum nu puteţi mai mult. De fapt, aţi putea, dar antrenorul vostru e prea prudent. Piturca, n’est ce pas?
– Încercaţi să detaliaţi.
– O echipă are atîtea grade de libertate cîte îi oferă antrenorul. Uneori decid şi jucătorii, peste capul acestuia. Nu-i cazul acum, aveţi o generaţie mai cenuşie. Mi-e un dor nebun de Hagi. Şi de Cantona, ştiaţi că eu l-am descoperit?
“TAMAŞ E PREA APROAPE DE PARIS”
– Pe cine mai ştiţi?
– Pe domnii Daniel Niculae şi Tamaş. Nu joacă la mine, la Auxerre?
– Cum vi se par?
– Băieţi cu multe calităţi, încă neadaptaţi la cultura fotbalului francez. Niculae e un tip cuminte, comunicativ, simpatic.
– Şi Tamaş?
– Şi el e simpatic, dar îl influenţează apropierea de Paris. Auxerre e prea aproape de Paris.
– Ce vreţi să spuneţi?
– Parisul are o viaţă de noapte tumultuoasă. Gata, şi aşa v-am zis prea mult. Să nu mă spuneţi!
“Fotbalul să se întoarcă la libertate”
– E un turneu final bun?
– Sînt şi meciuri bune, şi meciuri mai modeste. Îmi lipsesc formaţiile sud-americane, care vin la Mondiale. Atunci putem discuta şi despre diversitate. Aici totul e previzibil. Ca tuturor, îmi plac Olanda, Spania, Portugalia. Nu mă dau în vînt după Germania. Asta urma să mă întrebaţi, nu?
– Şi ce urma să vă mai întreb?
– Un pronostic pentru cîştigătoare. Habar n-am. Mă doare că noi, francezii, am rămas pe afară. E o prăpastie între generaţia lui Henry şi aceea a lui Benzema.
– Domenech?
– A încercat. Cam multă rigoare, ca să nu spun rigiditate. Atît, nu-mi place să-mi bîrfesc colegii.
– Încotro fotbalul?
– Pentru întrebarea asta ar trebui să organizăm un simpozion. Foarte pe scurt aş zice că fotbalul e obligat să se întoarcă la valorile tradiţionale. Entuziasm, libertate, improvizaţie. Altfel, în scurt timp, cred că va sucomba în sisteme. Îmi doresc tehnicieni mai curajoşi, care să găsească şi fotbalişti cu imaginaţie, nu doar executanţi ai ordinelor.
“Vă spun ce vă spune toată lumea. Banal, previzibil, ca echipa: organizarea, disciplina. Mutu a fost prea apăsat de importanţa evenimentului, Chivu nu este un mijlocaş de creaţie, ci doar un excelent închizător”
