Bătrînul Guy şi tinerii domni Niculae&Tamaş

După o viaţă în şi pentru fotbal, Guy Roux a rămas cu mintea întreagă şi inima tînără. Despre românii de la Auxerre, nu numai de bine.

Monsieur Guy Roux (foto) nu arată chiar ca un domn, ci mai degrabă ca un expe­ri­men­tat viticultor de pe Valea Loarei. La cei 70 de ani pe care îi va împlini în oc­tombrie, papa Guy nu se com­portă deloc ca un bătrînel zaharisit, nimerit în vizite nostal­gi­ce pe la ma­rile sindrofii ale fot­ba­lului. A lu­crat 44 de ani pentru un sin­gur club, AJ Auxerre. Apoi s-a re­tras de pe banca teh­nică pentru a se aşeza simpatic şi jovial pe aceea de co­men­tator. Lu­crează pentru Canal Plus, dar pe timpul Euro 2008 co­mentează me­ciuri în direct la RTV2. Ne-am în­tîl­nit imediat după ce şi noi, şi fran­ce­zii am rămas în cavoul de lux al Grupei Morţii.

– Bonjour, aveţi cîteva mi­nu­te libere?
– Am tot timpul. Mai ales a­cum, că nu ne-am calificat.

– Supărat?
– Merde, bineînţeles, nu mi-a picat bine deloc. Am po­­zat în idioţii lui Euro 2008!

– Şi România la fel?
– Nu, la voi e altceva. A­cum nu puteţi mai mult. De fapt, aţi putea, dar an­tre­no­rul vostru e prea pru­dent. Piturca, n’est ce pas?

– Încercaţi să deta­li­aţi.
– O echipă are atîtea gra­de de libertate cîte îi o­fe­ră antrenorul. Uneori decid şi jucătorii, peste capul a­ces­tuia. Nu-i cazul a­cum, a­veţi o gene­ra­ţie mai cenuşie. Mi-e un dor nebun de Hagi. Şi de Cantona, ştiaţi că eu l-am descoperit?

“TAMAŞ E PREA APROAPE DE  PARIS”
– Pe cine mai ştiţi?
– Pe domnii Daniel Niculae şi Tamaş. Nu joacă la mine, la Au­xerre?

– Cum vi se par?
– Băieţi cu multe calităţi, încă neadaptaţi la cultura fotbalului francez. Niculae e un tip cu­min­te, comunicativ, simpatic.

– Şi Tamaş?
– Şi el e simpatic, dar îl in­flu­en­ţea­ză apropierea de Paris. Auxerre e prea aproape de Paris.

– Ce vreţi să spuneţi?
– Parisul are o viaţă de noapte tu­mul­tuoasă. Gata, şi aşa v-am zis prea mult. Să nu mă spu­neţi!

“Fotbalul să se întoarcă la libertate”
– E un turneu final bun?
– Sînt şi meciuri bune, şi meciuri mai modeste. Îmi lipsesc formaţiile sud-americane, care vin la Mondia­le. Atunci putem discuta şi despre diversitate. Aici totul e previzibil. Ca tuturor, îmi plac Olanda, Spa­nia, Portugalia. Nu mă dau în vînt după Germania. Asta urma să mă între­baţi, nu?

– Şi ce urma să vă mai întreb?
– Un pronostic pentru cîştigă­toa­re. Habar n-am. Mă doare că noi, francezii, am rămas pe afară. E o prăpastie între generaţia lui Henry şi aceea a lui Benzema.

– Domenech?
– A încercat. Cam multă rigoa­re, ca să nu spun rigiditate. Atît, nu-mi place să-mi bîrfesc colegii.

– Încotro fotbalul?
– Pentru întrebarea asta ar tre­bui să organizăm un simpozion. Foarte pe scurt aş zice că fotbalul e obligat să se întoarcă la valorile tra­­­­diţionale. Entuziasm, libertate, im­­­provizaţie. Altfel, în scurt timp, cred că va sucomba în sisteme. Îmi doresc tehnicieni mai curajoşi, care să găsească şi fot­ba­lişti cu i­ma­­ginaţie, nu doar exe­cu­tanţi ai or­di­nelor.

“Vă spun ce vă spune toată lu­mea. Banal, previzibil, ca echipa: or­ganizarea, disci­plina. Mutu a fost prea apăsat de im­portanţa eveni­men­tului, Chivu nu este un mijlocaş de creaţie, ci doar un excelent în­chi­zător”