INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  13 ZILE MAI SÎNT PÎNĂ LA EURO 2008

Chivu: „Dacă am putut să joc în aceste ultime meciuri, se datorează medicilor şi fizioterapeuţilor”

Articol de GSP - Publicat luni, 30 noiembrie -1 00:00

Fundaşul lui Inter, Cristi Chivu, a declarat după înfrângerea de sâmbătă din finala Cupei Italiei în faţa Romei că este mulţumit cu rezultatele pe care echipa sa le-a obţinut în acest sezon şi că Inter ar fi putut cuceri şi Cupa dacă nu ar fi fost lipsită de şansă, informează site-ul lui Inter.

"Am câştigat Il Scudetto şi acesta era obiectivul nostru principal. Roma a câştigat Cupa Italiei şi Supercupa şi a dovedit astfel că este mai bună în meciurile disputate într-o singură manşă" a spus Chivu, care nu a uitat să menţioneze faptul că în campionat echipa sa a câştigat pe Olimpico înscriind patru goluri într-o singură repriză.

Referitor la meciul din finala Cupei, pierdut de Inter cu 1-2, Chivu a opiniat că Roma a suferit mult din cauza presiunii echipei sale şi că probabil nu ar mai fi avut puterea de a câştiga meciul în situaţia în care Burdisso nu ar fi lovit bara la scorul de 1-2. "La cel de-al doilea gol al lor a fost un fault iniţial asupra lui Cesar, pe care arbirtul nu l-a observat, dar nu are sens să mai intrăm acum în dispute inutile", a mai spus Chivu, adăugând că este un lucru firesc ca Roma să fie felicitată pentru succesul obţinut.

Pe plan personal, Chivu nu a uitat să menţioneze contribuţia staff-ului medical al lui Inter la evoluţia sa din ultima perioadă: "Dacă am putut să joc în aceste ultime meciuri, se datorează medicilor şi fizioterapeuţilor echipei, cărora trebuie să le mulţumesc".

Cristi Chivu, care s-a declarat totodată foarte mulţumit de performanţele echipei sale în acest sezon, s-a despărţit de coechipierii săi si de antrenorul Mancini, din partea căruia a primit încurajări pentru turneul final european, urmînd să se alăture lotului României în vedera participării la EURO 2008.

sursa NewsIn

Citește și:
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Superliga

Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
EURO 2028

Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”

Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Altele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează