INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  ITALIA - ROMÂNIA 1-1

Dinu: "Florentin Petre mi se pare într-o formă fizică foarte bună"

Articol de GSP - Publicat sambata, 14 iunie 2008 00:00

Cornel Dinu este de acord cu decizia lui Piţurcă de a-l titulariza pe Florentin Petre pe flancul drept al liniei mediene a României.

„Florentin Petre mi se pare într-o formă fizică foarte bună, a demonstrat-o şi în partida amicală cu Muntenegru. Cred că Piţurcă s-a gîndit şi la omogenitatea pe care o au Contra şi Petre, care au jucat foarte mult timp împreună.

Ei doi, în tandem, îl pot depăşi pe Grosso, dacă vor combina şi îl vor pune în dificultate cu intrări pe interior, pe piciorul lui drept, care nu este piciorul de bază. Cred că dacă ar fi jucat Nicoliţă, Grosso l-ar fi depăşit mereu, pentru că el nu este la fel de rapid ca şi Florentin", a spus Dinu pentru GSP

Citește și:
Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei, a murit la vârsta de 91 de ani
Liga 2

Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Campionate

Au câștigat vineri în Superligă și anunță un transfer promițător: „Mare calitate! Genul lui Ongenda”
Superliga

Laurențiu Reghecampf, uluit după o lună în Superliga: „Să vă spun ceva!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează