INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  GRUPA D / GRECIA - SUEDIA 0-2

Elada cucerită de vikingi

Articol de GSP - Publicat marti, 10 iunie 2008 00:00

Soldaţii atenieni conduşi de neamţul Otto Rehaggel şi vikingii furioşi ai blajinului Lars Lagerback au lăsat în debutul partidei de la Salzburg senzaţia că vor să depăşească recordul de kilometri alergaţi (12,24) stabilit în meciul cu Franţa de Bănel Nicoliţă.

Din prea mult elan, Charisteas a încasat cartonaş galben încă de la prima minge jucată, cînd de fapt a nimerit brutal picioarele lui Nilsson. Arbitrul elveţian Massimo Busacca şi-a făcut înţeles punctul de vedere, iar după acel moment a venit şi prima fază de fotbal. Charisteas, exilat pe dreapta de Rehaggel, a pătruns în centru şi a şutat puternic, dar în braţele lui Isaksson (6).

Primul răspuns serios al suedezilor a venit abia în minutul 33, cînd Ibrahimovici a păcălit pe toată lumea, mingea trimisă de el cu capul căzînd pe plasa porţii lui Nikopolidis.

Deşi a evoluat pe un post care nu-l favorizează, Charisteas a mai încercat o dată poarta suedezilor, dar a avut de înfruntat din nou opoziţia lui Isaksson (38). Basinas a întărit senzaţia că elenii au dominat prima repriză, după ce în finalul acesteia şutul lui a fost respins cu greu de goalkeeper-ul suedez.

Pauza a fost un sfetnic bun pentru suedezi, care au revenit mai decişi de la cabine. Însă Wilhelmson nu a ştiut să profite în debutul mitanului de o ieşire întîrziată a lui Nikopolidis, mingea trimisă de suedez depăşind cadrul porţii (49).

Karagounis a ratat cea mai importantă ocazie a grecilor din repriza secundă, cînd a preferat să şuteze de două ori în aceeaşi fază, în loc să-i paseze lui Katsouranis, aflat în poziţie excelentă.

Deschiderea scorului a picat ca un trăsnet, produsă de Ibrahimovic, în ciuda cursului jocului (66). Balonul şutat senzaţional de suedez a fost atins de Nikopolidis, însă nu a mai putut fi oprit din drumul către prima poziţie în clasamentul celor mai frumoase goluri înscrise pînă acum la Euro 2008.

Grecii au căzut psihic, iar Hansson a dublat avantajul echipei sale în minutul 72, împingînd balonul în plasă după o fază de cascadorii rîsului.

Torosidis a mai avut o ocazie în minutul 86, dar în zadar. 2-0 scurt la debut pentru Suedia, care crede pe drept în depăşirea fazei grupelor şi tristeţe mare pentru Grecia, care nu dă semne că şi-ar putea apăra coroana în acest an.

Citește și:
„Killer-ul” naționalei României are o poveste de dragoste tumultuoasă cu celebra actriță
Stiri extrasport
„Killer-ul” naționalei României are o poveste de dragoste tumultuoasă cu celebra actriță
OUT din echipa României: consens în direct după eșecul cu Suedia
Nationala
OUT din echipa României: consens în direct după eșecul cu Suedia
Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
Superliga

Fosta finalistă de la Wimbledon și US Open a răbufnit: „Vă rog să mă lăsați în pace” » Transformată total, este acuzată că a folosit medicamentul care face furori în SUA
Tenis

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein

Comentarii (3)
 •  11 Iunie 2008, 00:19

ELODIA CUCERITA DE BLONZI :))))))))))))))))))))))))

 •  11 Iunie 2008, 00:00

ZIAR DE 2 LEI, vechi

 •  10 Iunie 2008, 23:48

CE TITLU DE 2 LEI

Vezi toate comentariile (3)
Comentează