Articol de Cristian Geambașu - Publicat luni, 30 iunie 2008 00:00
Germania a revenit la proastele obiceiuri exact cînd nu trebuia. Cu Spania, dacă joci schematic, te cureţi.
Emoţie. Transpiraţie. Inspiraţie. Muncă. Frumuseţe. Suferinţă. Bărbăţie. Curaj. Dezamăgire. Bucurie. Decepţie. Euforie. Tristeţe. Credinţă. Niciodată singurătate. Acesta este fotbalul.Universul concentrat într-un punct luminos. Un flash care taie răul din noi. Începe finala Euro 2008. Viena dansează altceva decît vals şi parcă nici nu mai contează cine va cîştiga. Fotbalul a învins din nou toate prejudecăţile şi toate enormităţile din juru-i.
Debutul e al nemţilor
Germania ziceam. Schweinsteiger zîmbeşte poznaş în tandem cu Podolski. Cămaşa albă a lui Joachim Low se vede limpede şi clar. Nemţii încep mai bine, mai sigur. Caruselul de pase dintre Ballack, Schweinsteiger, Frings, Podolski şi Hitzlsperger seamănă cu unul din jocurile Praterului, aflat la doi paşi de stadion. Cei în roşu şi negru, parcă spanioli, se tem.Aşa şi trebuie, cei mai mici să nu fie lăsaţi să se obrăznicească. Altfel fac posesie, driblinguri şi alte chestii de genul ăsta care nu-şi au locul aici.
Dar înscrie Torres
Totuşi, cei în roşu şi negru prind curaj. Deşi e blond, Torres e de-al lor şi nu aleargă rău deloc. Ştie şi cu mingea, iar Friedrich cam are probleme. Noroc că Lehmann arată mai viu decît la celelalte meciuri. Ghinion cu Lahm, care nu înţelege nimic, iar Fernando, prinţul din Liverpool, dă o scăriţă peste Lehmann. E 1-0 pentru cei în roşu şi negru şi situaţia începe să devină albastră.
Low e obligat să schimbe ceva, n-a ajuns pînă aici doar ca să fie un loc peste ce a reuşit Klinsi la Weltmeisterschaft în 2006. Logic, dispare Lahm, apare Jansen. Se aude în boxe “The final countdown”, băieţii de la “Europe” ştiu că nu mai e timp de pierdut.
Domnul acela în vîrstă de pe banca Spaniei le spune jucătorilor săi să rămînă sus, în terenul nemţilor şi nu greşeşte. Low aruncă în teren încă o gură de foc. Intră Kuranyi, iese Hitzlsperger.
Torres şi ceilalţi au cam început să tragă de timp. Tot ei, regaliştii carevasăzică, mai dau şi capete în gură, marca David Silva. Dar şi capete pentru reflexele lui Lehmann. E tîrziu şi observăm că fotbalul îi răsplăteşte pe cei mai inspiraţi. Încă o dată. Ei sînt supuşii regelui, nu ai doamnei Merkel. Ja, ja!
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
