INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  BULGARIA

Matthaus: "Nu l-am convins pe Berbatov să revină la naţională, e un subiect închis pentru mine"

Articol de GSP - Publicat joi, 30 septembrie 2010 00:00

Selecţionerul german al Bulgariei, Lothar Matthäus, a declarat că nu a reuşit să-l readucă în echipa naţională pe atacantul formaţiei engleze Manchester United, Dimitar Beratov, informează publicaţia Kicker, citată de AFP.

"Am avut mai multe discuţii cu el, dar nu mai este pregătit pentru a juca în echipa naţională. Nu mi-a spus motivele sale, dar, pentru mine, cazul Berbatov este închis. Există alţi fotbalişti care au şansa de a juca în locul său. Cam aşa s-a întâmplat la echipa naţională a Germaniei, înainte de turneul final al Cupei Mondiale din acest an: dacă Ballack nu ar fi fost accidentat, Özil şi Khedira nu ar fi fost acum la Real Madrid", a explicat Matthäus.

Berbatov, 29 de ani, cel mai bun marcator din istoria reprezentativei Bulgariei (48 de goluri), anunţase, în luna mai, că pune punct carierei la echipa naţională. Matthäus a declarat, joia trecută, la prezentarea sa oficială în funcţia de selecţioner al Bulgariei, că doreşte să apeleze la serviciile lui Berbatov în campania de calificare la Euro-2012.

Bulgaria nu s-a mai calificat la un turneu final al unei mari competiţii de la Euro-2004 şi a ratat ultimele trei ediţii ale Cupei Mondiale. Echipa lui Matthäus va întâlni selecţionata Ţării Galilor, la 8 octombrie, în deplasare, în cadrul grupei G a preliminariilor Campionatului European din 2008.

Mediafax

Citește și:
Bogdan Lobonț și-a anunțat retragerea, după ce a fost propus în Superliga
Superliga
Bogdan Lobonț și-a anunțat retragerea, după ce a fost propus în Superliga
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Campionate
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Conference League
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Noutati auto
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează